Ai terminat de citit capitolul 76 – Iuda, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/8AhsdDTMrDJQQPjQ9
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 77 – În sala de judecată a lui Pilat.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
În sala de judecată a lui Pilat, guvernatorul roman, Domnul Hristos stătea legat ca arestat. În jurul Său se afla garda soldaţilor, iar sala de judecată era plină până la refuz de spectatori. Afară, la intrarea în sală, erau membrii Sinedriului, preoţii, conducătorii, bătrânii şi gloata.
După ce L-a condamnat pe Domnul Hristos, consiliul Sinedriului a venit la Pilat pentru a obţine confirmarea sentinţei, ca s-o poată aduce la îndeplinire. Dar aceşti conducători iudei n-au intrat în sala de judecată a lui Pilat. Conform legii lor ceremoniale, dacă ar fi făcut astfel, s-ar fi întinat şi n-ar fi putut lua parte la sărbătoarea Paştelui. În orbirea lor, n-au putut vedea că ura aceea criminală le-a întinat deja inimile. N-au crezut că Domnul Hristos era adevăratul Miel Pascal şi că, deoarece L-au respins, marele praznic îşi pierduse, pentru ei, semnificaţia.
Când Mântuitorul a fost adus în sala de judecată, Pilat nu L-a privit cu ochi prietenoşi. Guvernatorul roman fusese chemat în grabă şi sculat din pat, de aceea era hotărât să-şi facă lucrarea cât mai repede cu putinţă. Era pregătit să se poarte cu Cel arestat cu o severitate de magistrat. Luându-şi aerul cel mai grav, el s-a întors să vadă ce fel de om trebuia să cerceteze, pentru cine fusese sculat la o oră atât de matinală. El ştia că trebuia să fie cineva pe care autorităţile iudaice erau nerăbdătoare să-l judece şi să-l pedepsească în mare grabă.
Pilat privi la oamenii care-L aveau în pază pe Iisus şi apoi privirea lui se opri cercetătoare asupra Domnului Hristos. El avusese de-a face cu tot felul de criminali, dar niciodată nu mai fusese adus înaintea sa un om care să aibă trăsături pline de atâta bunătate şi nobleţe. Pe faţa Sa, el n-a văzut niciun semn de vinovăţie, nicio expresie de teamă, nici încumetare sau dispreţ. El a văzut un Om plin de calm şi cu o comportare demnă, a cărui înfăţişare nu purta semnele unui criminal, ci semnătura Cerului.
Înfăţişarea Domnului Hristos a făcut o impresie favorabilă asupra lui Pilat. Ceea ce era mai bun în natura sa a fost trezit. El auzise de Iisus şi de lucrările Lui. Soţia lui îi spusese câte ceva despre faptele minunate săvârşite de Profetul din Galileea, care vindeca bolnavi şi învia morţi. Acum, ca într-un vis, toate acestea prindeau viaţă în mintea lui Pilat. Şi-a adus aminte de veştile pe care le auzise din diferite părţi. S-a hotărât să le ceară iudeilor să-i prezinte acuzaţiile pe care le aduc împotriva Celui arestat.
„Cine este acest Om şi pentru ce L-aţi adus?” i-a întrebat el. „Ce pâră aduceţi împotriva Lui?” Iudeii erau puşi în încurcătură. Ştiind că nu puteau să-şi susţină acuzaţiile împotriva Domnului Hristos, nu doreau să aibă loc o cercetare publică. Au răspuns că este un înşelător, numit Iisus din Nazaret.
Pilat a întrebat din nou: „Ce pâră aduceţi împotriva omului acestuia?” Preoţii n-au răspuns la întrebarea lui, dar, în cuvinte ce arătau iritarea lor, au spus: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale” (Ioan 18:29,30). Când cei care formează Sinedriul, oamenii cei mai de frunte ai naţiunii, aduc la tine un om pe care îl consideră vrednic de moarte, mai este nevoie să întrebi ce acuzaţie i se aduce? Ei sperau să-l impresioneze pe Pilat cu sentimentul importanţei lor şi, în felul acesta, să-l facă să consimtă la cererea lor, fără să mai fie nevoie să treacă prin multe cercetări. Erau nerăbdători să obţină ratificarea sentinţei lor, pentru că erau conştienţi de faptul că aceia care fuseseră martori la lucrările minunate ale Domnului Hristos ar fi putut să povestească lucruri cu totul diferite de născocirile pe care le repetau acum.
Preoţii gândeau că, prin slabul şi nehotărâtul Pilat, îşi vor putea aduce la îndeplinire planurile, fără probleme. Mai înainte, el semnase foarte uşor condamnări la moarte, osândind astfel oameni despre care ei ştiau bine că nu meritau să moară. După aprecierile lui, viaţa unui arestat nu avea multă valoare; că era nevinovat sau vinovat, faptul acesta n-avea nicio importanţă. Preoţii sperau ca Pilat să confirme pedeapsa cu moartea dată cu privire la Domnul Hristos, fără să-L mai audieze. Ei cereau lucrul acesta ca pe o favoare cu ocazia marii lor sărbători naţionale.
Dar era ceva cu Cel arestat, care îl reţinea pe Pilat să facă lucrul acesta. Nu îndrăznea. Şi-a dat seama de intenţiile şi planurile preoţilor. Şi-a amintit cum, nu cu mult timp în urmă, Domnul Hristos l-a înviat din morţi pe Lazăr, mort de patru zile; şi, înainte să semneze sentinţa de condamnare, s-a hotărât să cunoască acuzaţiile ce erau aduse împotriva Lui şi dacă puteau fi dovedite.
„Dacă judecata voastră este suficientă”, a spus el, „atunci de ce L-aţi mai adus pe arestat la mine? Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră.” Constrânşi în felul acesta, preoţii au spus că ei L-au condamnat deja, dar că trebuie să aibă şi hotărârea lui Pilat pentru ca osânda lor să fie valabilă. „Care este sentinţa pe care aţi pronunţat-o?” a întrebat Pilat. „Pedeapsa cu moartea, au răspuns ei, dar nu este îngăduit de lege să omorâm pe nimeni.” Ei i-au cerut lui Pilat să-i creadă pe cuvânt, cu privire la vinovăţia lui Hristos, şi să întărească hotărârea luată de ei. Îşi asumau răspunderea pentru cele ce aveau să urmeze.
Pilat nu era un judecător drept sau conştiincios, dar, deşi slab din punct de vedere moral, el a refuzat să le satisfacă cererea. Nu-L va condamna pe Hristos până când nu va fi adusă o acuzaţie împotriva Lui.
Preoţii se aflau în încurcătură. Ei şi-au dat seama că trebuiau să-şi ascundă făţărnicia în cea mai deplină taină. Nu trebuiau să lase să se înţeleagă că Domnul Hristos fusese arestat pentru motive religioase. Dacă acestea aveau să fie prezentate ca un motiv, atunci acţiunile lor n-ar fi avut nicio valoare înaintea lui Pilat. Ei trebuiau să-L prezinte pe Domnul Hristos ca acţionând împotriva legilor civile – atunci El putea fi pedepsit ca un criminal politic. Agitaţiile şi răscoalele împotriva guvernării romane erau obişnuite printre iudei. Romanii reacţionaseră foarte aspru împotriva acestor manifestări şi erau întotdeauna în gardă pentru a reprima orice acţiune care ar fi putut duce la revoltă.
Numai cu câteva zile înainte, fariseii căutaseră să-L prindă în cursă pe Domnul Hristos cu întrebarea: „Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?” Dar Domnul le demascase atunci făţărnicia. Romanii care fuseseră de faţă au văzut înfrângerea deplină a uneltirilor, precum şi tulburarea la răspunsul Său: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului” (Luca 20:22-25).
Preoţii căutau acum să înfăţişeze lucrurile ca şi cum, cu acea ocazie, Domnul Hristos ar fi dat învăţătura pe care ei sperau că o va da. În strâmtorarea lor, ei au adus, în sprijinul lor, martori mincinoşi şi „au început să-L pârască şi să zică: «Pe omul acesta L-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului şi zicând că El este Hristosul, Împăratul.»” Trei acuzaţii, dar niciuna întemeiată. Preoţii ştiau bine acest lucru, dar au fost dispuşi să săvârşească un sperjur, dacă prin aceasta îşi puteau atinge scopul urmărit.
Pilat le-a citit planurile. El n-a crezut că Arestatul a complotat împotriva autorităţii romane. Înfăţişarea Lui umilă şi blândă era în totală contradicţie cu acuzaţia ce I se aducea. Pilat era convins că un complot serios fusese pus la cale pentru a nimici un Om nevinovat care stătea în calea demnitarilor iudei. Întorcându-se spre Domnul Hristos, el întrebă: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” Mântuitorul a răspuns: „Aşa cum ai spus.” Şi, pe când vorbea, înfăţişarea Lui s-a luminat, ca şi când o rază de soare ar fi strălucit asupra ei.
Când au auzit răspunsul Său, Caiafa şi cei ce erau cu el i-au cerut lui Pilat să fie martor că Iisus admisese crima de care fusese acuzat. Cu strigăte puternice, preoţii, cărturarii şi conducătorii au cerut să fie condamnat la moarte. Strigătele erau reluate de gloată şi urletul devenea asurzitor. Pilat era în încurcătură. Văzând că Hristos nu răspundea nimic acuzatorilor Săi, Îl întrebă: „«Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!» Iisus n-a mai dat niciun răspuns.”
Stând în spatele lui Pilat, privind panorama întregii curţi, Domnul Hristos a auzit ocările, dar, faţă de toate acuzaţiile false aduse împotriva Sa, n-a răspuns niciun cuvânt. Întreaga Sa comportare dădea mărturie despre o evidentă nevinovăţie. El stătea nemişcat de furia valurilor amenințătoare din jurul Său. Era ca şi cum valurile apăsătoare ale mâniei, ridicându-se mai mult şi tot mai mult, asemenea valurilor oceanului cuprins de furtună, se spărgeau asupra Lui, dar fără să-L atingă. El rămânea tăcut, dar tăcerea Lui era acum elocventă. Era asemenea unei lumini strălucind dinăuntru în afara Lui.