Ai terminat de citit capitolul 55 – Fără să atragă privirile, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/TbHpKXXQJ2Y7V3DS6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 56 –Binecuvântarea copiilor.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Iisus a iubit întotdeauna copiii. El primea simpatia lor copilărească şi iubirea lor sinceră, neprefăcută. Laudele recunoscătoare de pe buzele lor curate erau ca o muzică pentru urechile Sale şi Îi înviorau inima atunci când era abătut din cauza oamenilor vicleni şi făţarnici cu care venea în contact. Oriunde mergea Mântuitorul, bunătatea înfăţişării Sale şi purtarea Sa delicată şi amabilă câştigau iubirea şi încrederea copiilor.
La iudei era obiceiul ca să fie aduşi copiii la un rabin, pentru a-şi pune mâinile asupra lor şi a-i binecuvânta, dar ucenicii considerau că lucrarea Mântuitorului era prea importantă pentru a fi întreruptă în felul acesta. Când mamele şi-au adus copilaşii, ucenicii le-au privit cu neplăcere. Ei credeau că aceşti copii sunt prea mici pentru a avea un folos dintr-o întâlnire cu Iisus, şi apoi presupuneau că Lui Îi este neplăcută prezenţa lor. Dar El era nemulţumit tocmai de ucenici. Mântuitorul înţelegea grija şi povara mamelor, care căutau să le dea copiilor o educaţie după Cuvântul lui Dumnezeu. El ascultase rugăciunile lor. El le atrăsese la Sine.
O mamă şi copilul ei plecaseră de acasă pentru a-L găsi pe Iisus. Pe drum, ea i-a spus unei vecine unde merge şi vecina a dorit ca şi copiii ei să fie binecuvântaţi. În felul acesta, au venit multe mame şi copiii lor. Unii copii trecuseră de anii prunciei, spre copilărie şi tinereţe. Când mamele şi-au exprimat dorinţa, Iisus a ascultat cu plăcere cererea timidă şi înlăcrimată. Dar El aştepta să vadă cum le vor trata ucenicii. Când i-a văzut că le îndepărtează pe mame, crezând că Îi fac o favoare, El le-a arătat greşeala, zicând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerului este a celor ca ei.” El i-a luat pe copii în braţe, Şi-a pus mâinile peste ei şi le-a dat binecuvântarea pentru care veniseră.
Mamele au fost mângâiate. Ele s-au întors acasă întărite şi binecuvântate de cuvintele lui Hristos. Au fost încurajate să-şi ducă poverile cu o nouă bucurie şi să lucreze cu nădejde pentru copiii lor. Mamele de astăzi trebuie să primească şi ele cuvintele Lui cu aceeaşi credinţă. Hristos este şi astăzi un Mântuitor personal, ca şi atunci când a trăit ca om între oameni. El este şi azi ajutorul mamelor, ca pe vremea când i-a luat pe cei mici în braţe, pe când era în Iudeea. Copiii căminelor noastre sunt răscumpăraţi prin sângele Său, asemenea copiilor de pe timpuri.
Iisus cunoaşte povara inimii oricărei mame. Şi El a avut o mamă care s-a luptat cu sărăcia şi lipsurile şi simte cu fiecare mamă în lucrările ei. Acela care a făcut o călătorie lungă pentru a alina durerea unei femei canaanite va face tot atât de mult pentru mamele de azi. Acela care i l-a redat văduvei din Nain pe unicul ei fiu şi care, în agonia Sa pe cruce, Şi-a amintit de mama Sa este mişcat şi astăzi de durerea mamei. În orice suferinţă şi orice nevoie, El va da ajutor şi mângâiere.
Să vină dar mamele cu greutăţile lor la Iisus! Vor găsi har îndestulător ca să le ajute la creşterea copiilor. Porţile sunt deschise pentru oricare mamă care vrea să-şi depună poverile la picioarele Mântuitorului. Acela care a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi” le invită fără încetare pe mame să-i aducă pe copilaşii lor să fie binecuvântaţi de El. Până şi copilul din braţele mamei poate să locuiască la umbra Celui Atotputernic, prin credinţa mamei care se roagă. Ioan Botezătorul a fost plin de Duhul Sfânt chiar de la naştere. Dacă trăim în comuniune cu Dumnezeu, şi noi putem aştepta ca Duhul Sfânt să-i modeleze pe micuţii noştri chiar din primele clipe.
În copiii aduşi la El, Iisus vedea bărbaţi şi femei ce urmau să fie moştenitori ai harului Său şi supuşi ai Împărăţiei Sale, dintre care unii aveau să devină martiri pentru numele Său. El ştia că aceşti copii urmau să-L asculte şi să-L primească drept Mântuitor al lor mult mai repede decât persoanele adulte, dintre care mulţi erau înţelepţi în felul lumii şi cu inima împietrită. În învăţăturile Sale, S-a coborât până la nivelul lor. El, Domnul cerului, nu a socotit ca un lucru neînsemnat să răspundă la întrebările lor şi să simplifice învăţăturile Lui importante, pentru a fi înţelese de mintea lor de copii. El a pus în inima lor seminţele adevărului, care urmau să răsară peste mulţi ani şi să aducă roade pentru viaţa veşnică.
Este adevărat şi azi faptul că cei mai receptivi la învăţăturile Evangheliei sunt copiii – inima lor este deschisă faţă de influenţele divine şi este în stare să reţină învăţăturile primite. Şi copiii mici pot să fie creştini şi să aibă o experienţă potrivită cu vârsta lor. Ei au nevoie să fie educaţi în lucrurile spirituale şi părinţii ar trebui să îi ajute prin orice mijloc să-şi formeze caracterul după asemănarea lui Hristos.
Taţii şi mamele ar trebui să privească la copiii lor ca la cei mai tineri membri ai familiei Domnului, încredinţaţi lor spre a-i pregăti pentru cer. Învăţăturile pe care noi înşine le primim de la Hristos trebuie să le dăm copiilor noştri, aşa cum pot înţelege minţile lor tinere, dezvăluindu-le puţin câte puţin din frumuseţea principiilor cerului. În felul acesta, căminul creştin devine o şcoală în care părinţii au rolul de suplinitori, în timp ce Hristos este Învăţătorul.
Lucrând la convertirea copiilor noştri, nu trebuie să ne aşteptăm să vedem emoţii deosebite ca dovadă a convingerii de păcat. Nici nu este nevoie să cunoaştem timpul exact al convertirii lor. Trebuie să-i învăţăm să vină cu păcatele lor la Iisus şi să ceară iertare, să creadă că El îi iartă şi îi primeşte, cum i-a primit şi pe copiii care au venit la El atunci când era pe pământ.
Atunci când îi învaţă pe copii s-o asculte pentru că o iubesc, mama le predă prima lecţie din viaţa de creştin. Iubirea mamei faţă de copil reprezintă iubirea lui Hristos şi cei mici, care se încred în mama lor şi ascultă de ea, învaţă să asculte de Mântuitorul şi să se încreadă în El.
Iisus a fost un model pentru copii, dar este şi un exemplu pentru taţi. El a vorbit ca unul care avea autoritate şi cuvântul Său avea putere, dar niciodată, în relaţiile cu oamenii aspri şi violenţi, El n-a spus niciun cuvânt lipsit de amabilitate sau de politeţe. Harul lui Hristos în inimă va da o demnitate cerească şi un simţ al bunei-cuviinţe. El va îmblânzi tot ce este aspru şi va supune tot ce este necuviincios sau neprietenos. El îi va face pe părinţi să-i trateze pe copiii lor ca pe nişte fiinţe inteligente, aşa cum ar vrea ei înşişi să fie trataţi.
Părinţi, pentru creşterea copiilor voştri, studiaţi învăţăturile pe care le-a dat Dumnezeu în natură! Dacă aţi vrea să cultivaţi o garoafă, un trandafir sau un crin, cum aţi proceda? Întrebaţi-l pe grădinar cum face el să crească atât de frumos fiecare ramură şi fiecare frunză, ca să se dezvolte în simetrie şi frumuseţe. El vă va spune că nu prin atingeri aspre sau prin eforturi violente, deoarece acestea ar frânge lăstarii delicaţi, ci prin mici atenţii, des repetate. El a umezit pământul şi a ferit planta în creştere de vânturile puternice şi de arşiţa soarelui şi Dumnezeu a făcut-o să înflorească şi să crească în mare frumuseţe. În purtarea faţă de copii, urmaţi metoda grădinarului. Prin atingeri delicate, ajutându-i cu iubire, căutaţi să modelaţi caracterele lor după modelul caracterului lui Hristos.
Încurajaţi-i să-şi exprime iubirea faţă de Dumnezeu şi unul faţă de celălalt. Motivul pentru care în lume sunt atât de mulţi bărbaţi şi femei cu inima împietrită este că adevărata afecţiune a fost privită ca slăbiciune şi a fost descurajată şi reprimată. Natura mai bună a acestor oameni a fost înăbuşită în copilărie şi, dacă lumina iubirii divine nu vine să topească egoismul lor rece, fericirea lor va fi ruinată pentru totdeauna. Dacă dorim ca micuţii noştri să aibă spiritul duios al lui Iisus şi simpatia pe care o manifestă îngerii faţă de noi, trebuie să încurajăm impulsurile generoase şi iubitoare ale copilăriei.
Învăţaţi-i pe copii să-L vadă pe Hristos în natură. Luaţi-i sub cerul liber, sub copacii falnici din grădină şi, în toate lucrurile minunate ale creaţiei, învăţaţi-i să vadă expresia iubirii Sale. Învăţaţi-i că El a făcut legile care guvernează toate fiinţele vii, că El a făcut legi pentru noi şi că aceste legi sunt pentru fericirea şi bucuria noastră. Nu-i obosiţi cu rugăciuni lungi şi îndemnuri plictisitoare, ci, prin exemple din natură, învăţaţi-i să asculte de Legea lui Dumnezeu.
Dacă le câştigaţi încrederea în voi, ca urmaşi ai lui Hristos, va fi uşor să-i învăţaţi despre marea iubire cu care El ne-a iubit. Când încercaţi să le lămuriţi adevărurile mântuirii şi să-i îndrumaţi la Hristos ca Mântuitor personal, îngerii vor fi lângă voi. Domnul le va da har taţilor şi mamelor, ca să-i facă pe cei micuţi să asculte cu interes scumpa povestire despre Copilaşul din Betleem, care este, într-adevăr, speranța întregii lumi.
Când le-a spus ucenicilor să nu-i împiedice pe copii să vină la El, Iisus li Se adresa ucenicilor din toate veacurile: slujbaşilor bisericii, predicatorilor, educatorilor şi tuturor creştinilor. Iisus îi atrage pe copii la Sine şi ne îndeamnă: „Lăsaţi-i să vină”, ca şi cum ar zice: Ei ar veni, dacă nu i-aţi împiedica voi.
Nu lăsaţi caracterul vostru necreştinesc să-L reprezinte greşit pe Iisus. Nu-i ţineţi pe copilaşi departe de El prin răceala şi asprimea voastră. Să nu-i faceţi să simtă că cerul nu va fi un loc plăcut, dacă voi sunteţi acolo. Nu vorbiţi despre religie ca despre ceva ce copiii nu ar putea înţelege şi nici nu vă purtaţi ca şi cum de la ei nu s-ar aştepta să-L primească pe Hristos în copilăria lor. Nu le daţi falsa impresie că religia lui Hristos este o religie a întristării şi că, venind la Mântuitorul, trebuie să renunţe la tot ce aduce bucurie în viaţă.
Când Duhul Sfânt mişcă inimile copiilor, colaboraţi cu lucrarea Lui. Învăţaţi-i că Mântuitorul îi cheamă, că nimic nu poate să-I aducă o mai mare bucurie decât faptul că I se predau Lui acum, în frăgezimea şi floarea vârstei.
Mântuitorul priveşte cu nemărginită duioşie la cei pe care i-a răscumpărat cu sângele Său. Ei sunt pătrunşi de iubirea Lui. El priveşte la ei cu o dorinţă nespusă. Inima Lui nu este atrasă numai către copiii cu o purtare bună, ci şi către cei care au moştenit trăsături rele de caracter. Mulţi părinţi nu-şi dau seama că ei sunt răspunzători pentru aceste trăsături din copiii lor. Ei n-au blândeţea şi înţelepciunea de a şti cum să se poarte cu cei greşiţi, pe care ei i-au făcut ceea ce sunt. Dar Iisus priveşte cu milă la aceşti copii. El face legătura între cauză şi efect.
Lucrătorul creştin poate fi un slujitor al lui Hristos care să-i atragă pe copii la Mântuitorul. Prin înţelepciune şi tact, el îi poate lega de inima sa, le poate da curaj şi nădejde‚ iar prin harul lui Hristos îi poate vedea transformaţi în caracter, aşa încât să se poată spune despre ei: „A unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu.”