Ne bucurăm că ai făcut parte din echipa celor care citesc consecvent!
Ai ajuns la ultimul capitol din cartea Întâlniri decisive – Epilog - Despărțirea.
Înainte de a citi acest ultim capitol, iată formularul de evaluare pentru capitolul precedent, Împăcarea: https://forms.gle/RSuQe9R5atoJiDTs6
Formularul de evaluare pentru capitolul Epilog - Despărțirea îl vei primi în newsletter-ul obișnuit.
Îți mulțumim pentru „întâlnirile” la care am fost împreună în aceste luni ale finalului de an 2023.
Te așteptăm din ianuarie, 1 ianuarie, într-o nouă provocare a cunoașterii care să ne modeleze sufletul și mintea prin paginile unei noi cărți.
Te vom notifica prin email când vom începe și de asemenea poți urmări conturile de Facebook și Instagram ale Editurii Viață și Sănătate, unde vom posta informații despre următoare ediție O pagină pe zi.
Muntele Măslinilor a fost locul ales de Învățător pentru a-Și lua rămas-bun: un colțișor impregnat de amintiri prețioase, întâlniri decisive, lupte și victorii.
Cei mai devotați urmași ai Săi erau acolo, neștiind la ce să se aștepte de la această ultimă întâlnire.
Îl urmaseră cu entuziasm în scurta Lui umblare ca Învățător, iar acum, după umbrele crucii, uluiți de lumina mormântului gol, Îl vor urma până la capăt ca Mântuitor.
Au fost puțin mai mult de trei ani, dar acest timp i-a marcat pentru totdeauna.
Iubitul lor Învățător Și-a luat rămas-bun de la ei pentru o vreme, dar n-au rămas triști. Le-a lăsat o speranță vie, capabilă să strălucească într-un foc inepuizabil până la revenire Lui. De acum înainte, vor trăi fără Isus alături, dar cu Hristos în inima lor.
Cei care L-au găsit pe Dumnezeu prin El știau că se pot baza pe prezența Lui inspiratoare în toate zilele, până la sfârșitul lumii.
Îi unea hotărârea Sa de a continua marele proiect pe care El îl începuse de când Andrei și Ioan, într-o zi, lângă Iordan, au decis să-L urmeze. Și, mai ales, de când Petru și ceilalți care doreau să fie pescari de oameni au acceptat acolo, lângă lac, să devină mai degrabă păstori iubitori.
Mulți îi secondau: femeia gârbovă și îndreptată în sinagogă, cea eliberată de stigmatul hemoragiilor sale, paraliticii reabilitați, leprosul vindecat, băiatul care se născuse orb...
Secretul bucuriei lor, ceea ce le dădea putere în fața încercărilor și dedicare în slujire, era faptul că vedeau dincolo de realitatea imediată și se știau adăpostiți de îmbrățișarea divină.
Familii întregi au susținut cauza Învățătorului: propria mamă și frații Săi, convertiți în stâlpi ai echipei Sale; fericiții miri din Cana; Simon de Cirene, secondat de fiii săi; tânărul Marcu, încurajat de părinții săi; și noul Lazăr, susținându-și surorile. Salvați din întunericul încercărilor personale, nimic nu-i mai putea îndepărta de pe orbita luminii: duceau, acum, vieți strălucitoare.
În loc să protejeze comoara moștenirii lor, ei s-au hotărât să o împărtășească. Nu erau păstrători de cenușă, ci purtători de flacără. Marea lor referință nu era un mormânt gol, ci un Hristos viu.
Ca într-o cursă de ștafetă luminoasă, urmașii Săi au transmis ștafeta altora, iar aceștia altora, și așa mai departe, până în zilele noastre.
Nu au ajuns până la semnalmentele Modelului lor, dar mulți și-au dat viața în strădania aceasta.
Și astăzi îndrăznim să preluăm, la rândul nostru, ștafeta pentru că și noi credem în proiectul lui Isus. O lucrare mare și ambițioasă: să îndrume omenirea spre lumină, spre viață. Și, așa după cum s-a spus atât de bine, „marile creații sunt visate de genii, înfăptuite de militanți și savurate de înțelepți”.
Acest vis încă pare utopic chiar și pentru apărătorii lui. Flacăra torței uneori pâlpâie, dar salba tenace a purtătorilor ei continuă, micșorând umbrele. Toți știu că în lupta împotriva întunericului este mai de folos să aduci o flacără mică decât să blestemi întunericul.
Această sagă de visători a obținut realizări remarcabile în existența a nenumărate persoane, dar mai rămân încă multe de făcut. Există atât de multe de schimbat, în interiorul și în afara cercului de apropiați al fiecăruia. Atât de multe vieți de transformat și atât de multe de transformat în viețile noastre!
Pericole și dușmani asemănători cu cei cu care a trebuit să se confrunte El continuă să-i amenințe pe urmașii Săi. Dar cei care știu că făgăduințele divine reprezintă asigurarea de viață cea mai fiabilă pot înfrunta orice.
Pentru a depăși inevitabilele probleme care aveau să vină, Învățătorul a lăsat un secret, pe care ucenicul Său, Pavel, l-a recomandat tânărului discipol Timotei:
— Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos.
Vrei să crești spiritual? Adu-ți aminte de Isus. În vremurile dificile, amintește-ți de El. Înainte de a căuta orice alt ajutor, căută-l pe al Lui. Poți uita de o mulțime de lucruri, dar nu uita de El.
Într-o lume atât de tulburată ca a noastră, în care majoritatea indiferentă nu se angajează, nu știe sau nu răspunde; în care fanatismul celor care strigă cel mai tare îi instigă să urască, să distrugă și să omoare; și în care credințele celor care aspiră la o spiritualitate supremă îi conving să se retragă din orice, credința Învățătorului, angajată să unească și să construiască, este mai necesară ca niciodată.
Pentru că învățăturile Sale rămân la fel de valabile astăzi cum au fost și atunci: dacă vrei să schimbi lumea, schimbă-te tu mai întâi; dacă vrei ca răul să dea înapoi câte puțin, fă tu binele pe care îl poți face; dacă vrei ca suferința să scadă în intensitate, practică tu compasiunea; dacă vrei să pui capăt resentimentului, învață să ierți; dacă vrei să oprești ura, îndrăznește să iubești. Dacă ai nevoie de ajutor, prinde-te de Dumnezeu. Dacă te doare întunericul, fă să strălucească lumina Sa.
Cauza Sa are nevoie, mai mult decât de susținători, de mărturisitori curajoși. Pentru că cei mai mulți dintre cei care mărturisesc astăzi că Îl urmează au suficientă credință pentru a revendica moștenirea Lui, dar nu suficient curaj pentru a o împărtăși altora. Ei nutresc intenții bune, fac rugăciuni frumoase, oferă ofrande generoase, își găsesc inspirația în reflecții profunde și în lecturi înălțătoare, dar continuă să păstreze sub obrocul inerției lor minunata comoară a lămpilor pe care le au. Știu că trebuie să facă ceva, dar nu reușesc să ia hotărârea de a trece la acțiune. Continuă să se adune în Numele Lui, dar nu știu foarte bine de ce. Înțeleg că ar trebui să împărtășească lumina lor, dar nu îndrăznesc sau nu știu în ce mod. Singuri sau în grup, se simt bine în camerele lor, de sus sau de jos. Se consideră în mod vag mesagerii unei mari misiuni, dar luminile lor abia strălucesc în spatele ușilor închise.
De aceea, Învățătorul continuă să ne provoace să fim, la nivelul la care putem, lumina lumii. Sunt atât de mulți cei care au nevoie să găsească o cale mai bună, o altă idee asupra adevărului și o nouă orientare în viață! El este răspunsul la marile noastre întrebări:
— Cauți direcția? Eu sunt Calea. Vrei să nu greșești? Eu sunt Adevărul. Vrei să trăiești veșnic? Eu sunt Viața. Te temi de viitor? Așteaptă revenirea Mea.
Dar pentru a-L urma, într-o cursă care aspiră la nimic mai puțin decât la triumful iubirii, avem nevoie de puterea Sa. Toți avem nevoie de El, chiar și cei care nu sunt conștienți de asta. Poate ei mai mult decât oricine.
Cel care caută iluminarea își închipuie că este în căutarea unei idei, dar ceea ce îi lipsește cu adevărat este liniștea sufletească, interioară, pe care El o dăruiește. Cel însetat după dreptate visează soluții radicale și nu știe că aspiră la domnia dragostei pe care Isus a predicat-o. Cine se teme de moarte crede că tânjește după sănătate, dar greșeala sa rezidă în a nu-L vedea pe El dincolo de această viață. Cel care urmărește adevărul ignoră faptul că este purtătorul de cuvânt al celor mai valoroase certitudini. Cel care se trudește în căutarea păcii Îl caută, de asemenea, pe El, singurul în stare să asigure odihnă chiar și în cele mai neliniștite inimi.
Mii de oameni Îl caută fără să știe că Îl cheamă, iar strigătul lor inaudibil este chiar mai dureros decât al nostru.
Mulți tânjesc, pe bună dreptate, după marele privilegiu de a păși pe urmele lui Isus când a fost pe pământ, de a umbla pe unde a umblat El, de a colinda pe urmele pașilor Săi, pe țărmurile lacului unde Îi plăcea să învețe și pe dealurile și văile pe care le-a binecuvântat cu prezența Sa. Dar nu este nevoie să mergem la Nazaret, Ierusalim sau Betania ca să umblăm pe urmele Lui. Urmele Lui ne conduc astăzi lângă patul celui bolnav, în cocioabele săracilor, pe străzile aglomerate ale marilor orașe și peste tot unde există inimi care au nevoie de credință, iubire sau speranță. Atunci când hotărâm să-L urmăm și încercăm să fim, prin puterea Sa, canale ale harului Său, vom păși pe urmele Lui.
Celor care îndrăznesc să înceapă această călătorie nobilă, El le-a promis cel mai glorios destin: veșnicia împreună cu El.
Ultima pagină a cărții destinului tău este scrisă de întâlnirile tale decisive.