Ai terminat de citit capitolul Iertarea, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/ethSYKkjZBZdNvT79
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Atingerea.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.”
Matei 9:22
Femeia bolnavă, întinsă într-o rână pe pat, abia putând să se miște, își contemplă încă o dată în oglindă figura palidă și plânge.
Mama ei, bunicile, mătușile, vecinele și toate femeile din jurul ei au învățat-o că femeia virtuoasă trebuie să fie întotdeauna harnică, dispusă să pună mâna pe fus și să toarcă, să depene, să țeasă tunici și cingători, să vândă lucrurile făcute de mâna ei și să câștige un venit pentru casă, să spele rufele, să pregătească hrană pentru familia ei și să-l ajute cu generozitate pe cel lipsit cu milosteniile ei. Doar femeia care înfăptuiește toate acestea poate fi lăudată de soțul ei și de copii la porțile cetății.
Dar ea, de aproape doisprezece ani, nu a fost în stare să îndeplinească aproape nimic din toate acestea, pentru că nu are putere, din cauza sângerărilor foarte mari, fiind epuizată de boală. Și, mai presus de toate, pentru că este permanent necurată: întinează tot ceea ce atinge și nimeni nu vrea să intre în contact cu nimic care are de-a face cu ea.
De aceea nu are nici soț, nici copii care să o laude pentru nimic.
De parcă nu ar fi fost de ajuns, porțile cetății sunt pentru ea instanțe de injurii. Acolo, slujnicele aduc intimitățile din patul stăpânelor lor, sclavii dezvăluie josnicia stăpânilor lor și așa-zisele prietene trâmbițează lacrimile celor sterpe sau flirturile frivolelor...
La porțile orașului și în piață sunt despuiate nenorocirile și viciile celor care nu sunt prezenți. Și se spune că unele femei bolnave – și femeia cu scurgerea de sânge știe că o includ și pe ea în grupul blestemat – suferă, da, dar ele știu de ce! Locul exact al scurgerilor sale denunță, pentru vulgul crud, locul marcat de păcat.
La porțile orașului se mai comentează că noul Rabin, Cel care propovăduiește dragostea, merge atât de departe în acceptarea Lui față de cei marginalizați, încât a îmbrățișat un lepros și a salvat de demoni fiica unei canaaneence de nimic, care Îl ruga, ca și cum ar fi fost un cățel, să o lase să se bucure de firimiturile de har căzute de la masa copiilor. Se dau asigurări până și pentru faptul, dar acuzația este atât de gravă, încât unii o pun la îndoială, că a îndrăznit chiar să scape de lapidare o femeie condamnată la moarte, prinsă chiar când săvârșea preacurvia.
Favorurile pe care Învățătorul li le împarte cu generozitate celor nevrednici, ajungând până la a le ierta păcatele, îi scandalizează pe cărturari, pe farisei, pe preoți și pe femeile evlavioase mult mai mult decât cele mai grave greșeli. Înfuriați de o mânie sfântă, aceștia repetă în urma Lui, printre dinți, imprecația sacră:
— Blestemat este cel care îi favorizează pe păcătoși la fel ca acela care calcă legea lui Moise.
Despre acest Învățător se spune, cu răutate, că este mai ușor de găsit umblând prin mahalale decât rugându-Se în Templu sau în sinagogi. Că, în loc să postească două zile pe săptămână ca fariseii, El stă la masă cu vameșii și cu femeile ușoare ori de câte ori Îl invită și că Se justifică spunând că „nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi”.
Spre deosebire de învățătorii Legii, Acesta se bucură de un simț sănătos al umorului. Se spune că, într-o zi, un grup de târgoveți bogați I-au reproșat în public, cu un oarecare sarcasm:
— Învățătorule, se pare că ești prieten doar cu desfrânatele și cu oamenii corupți.
La care Învățătorul a răspuns cu un zâmbet inteligent:
— Ei bine, de aceea sunt și prietenul vostru!
Numele lui Isus din Nazaret, detestat în cercurile preoțești, este evocat cu bucurie în casele săracilor. Mulți sunt intrigați de Rabinul din Galileea ale cărui cuvinte potolesc setea precum apa proaspătă și ai cărui ochi dezvăluie pasiunea focului dătător de viață al lui Dumnezeu. Apa înviorătoare a cuvintelor Sale și focul ochilor Săi par să aibă puterea de a vindeca bolile trupului și, mai mult decât atât, pe cele ale sufletului.
Vestea despre trecerea prin cetate a Învățătorului a ajuns la femeia cu scurgerea de sânge ca venind din cer. Slujnicele, ivindu-se la porți, răspândesc pline de entuziasm știrea despre venirea acestui Om aparte. Doamnele, pe după umărul soților lor, iscodesc curioase din spatele zăbrelelor pentru a-L vedea pe tânărul Învățător cu privirea amabilă, ars de soare, senin și zâmbitor, cu o voce caldă și gravă, înconjurat mereu de femei și de copii.
La aflarea veștii, bolnava simte o tresărire delicată, o presimțire de speranță.
Fiecare cuvânt al Învățătorului care a ajuns la ea este ca o picătură de balsam pentru inima ei rănită. Spre deosebire de ceilalți rabini, duri și aspri, care pun mereu soțul, tatăl sau fratele între femeie și Dumnezeu pentru simplul fapt de a fi bărbat, Nazarineanul îi așază pe toți, bărbați și femei, bătrâni și tineri, adulți și copii, bogați și săraci, evrei și străini, în jurul aceleiași mese, ca fiind, în mod egal, copii ai aceluiași Tată care veghează din ceruri asupra tuturor.
Oamenii spun că e de-ajuns să se apropie de El ca să se simtă mai bine, datorită păcii pe care o radiază prezența Lui.
Isus învață multe lucruri noi și neobișnuite.
Îi numește fericiți pe săraci, dar nu pe nepricepuții ruinați, ci pe cei care sunt liberi de legăturile banilor. Îi numește fericiți pe cei care plâng, dar nu pe jeluitorii molatici, ci pe cei cărora le este milă de durerea altora până la lacrimi. Îi numește privilegiați pe cei blânzi, dar nu pe acei lași care acceptă totul, ci pe cei care au puterea să fie răbdători și umili. Îi numește binecuvântați pe cei flămânzi și însetați după neprihănire, dar nu pe cei care doar își strigă indignarea, ci pe cei care riscă să lupte cu nedreptăți concrete. Îi numește fericiți pe cei care sunt miloși, dar nu pe cei care închid ochii la greșelile celor de la care au de câștigat, ci pe cei care iartă cu adevărat. Îi numește fericiți pe cei care au o inimă curată, dar nu pe cei care au inima dură, ci pe cei care sunt sinceri. Îi numește fericiți pe împăciuitori, dar nu pe cei care rezolvă conflictele pentru a câștiga avantaje, ci pe cei care se confruntă cu ele și le rezolvă chiar dacă faptul acesta le aduce prejudicii. Îi numește binecuvântați pe cei persecutați pentru că vor să facă parte dintr-o cauză dreaptă, dar nu pentru că suferă pe nedrept, ci pentru că iubesc până la sacrificiu.
Acest Om spune lucrurile cele mai importante într-un mod atât de simplu, încât pare că nu le-a gândit, și atât de clar, încât îți dai seama că le-a gândit foarte bine.
El nu este doar un alt Învățător, deoarece cuvintele Sale pot să zdruncine sau să transmită speranță fiecărui om, în funcție de nevoile sale: exploatați și exploatatori, sclavi și stăpâni, sănătoși și bolnavi.
Ca Profet, ridică vocea nu doar pentru a critica lucrurile așa cum sunt în realitate, ci, mai presus de toate, pentru a arăta cum pot deveni prin intervenția Cerului.
Mesajul Său deschide ușa împărăției speranței, unde toți avem intrare.
Și femeia cu scurgerea de sânge tocmai această oportunitate nu vrea să o piardă pentru nimic în lume.
De aceea, se grăbește să-și lase la o parte reticențele, neliniștită și copleșită de parcă ultima porție de viață ar fi pe cale de a expira.
Neputința de a mai face față torturii durerii, în urma șocului veștii, zbuciumul ascuns în străfundul sufletul ei, durerea acumulată, resemnarea în fața vieții fără viitor și amărăciunea nenorocirii ei nedrepte, toate acestea o împing să pornească după Învățător.