În timp ce așteaptă, între glume, revenirea mirilor din cuibul intimității, familia și prietenii termină pregătirea banchetului. Tinerele, așteptând să treacă timpul, dansează în horă, având pe cap coronițe de margarete, lăsându-și tunicile și pletele să le plutească în vânt, în timp ce tinerii, care le privesc doritori, îmbujorați, strigă în cor cântecele nupțiale tradiționale tipice: „Dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.”
După jubilarea înălțării cearșafului cu dovezile că a fost consumată căsătoria, ca un steag alb care flutură în vânt împotriva oricărei obiecții posibile, are loc cea mai festivă parte a nunții.
Există lucruri care se schimbă prea puțin în timp, iar cele legate de sărbătoarea nunții rămân, în fond, mai mult sau mai puțin aceleași: felicitări, cadouri și glume din partea prietenilor. Și, bineînțeles, banchetul, oferit pe mese rustice din lemn, împrumutate de la vecini, proaspăt decorate cu flori de câmp.
De acum înainte se mănâncă, se bea, se vorbește, se povestește, se cântă și se dansează.
Nu știm la cât timp după, dar cu mult înainte de cel prevăzut pentru încheierea festivităților, se întâmplă ceva în cuhnie. Animația celor care servesc lasă loc unei tăceri stânjenitoare. Maria, mama lui Isus, fiind rudă cu mirii, dă ajutor la pregătirile pentru masă și realizează drama care se apropie. Înainte ca mirii să afle, ea se apropie tristă de Fiul ei și-I spune cu o voce joasă:
— Nu mai au vin. Chiupuri, burdufuri, vedre, borcane, amfore și urcioare... totul este gol...
De obicei, nunțile la sate au loc toamna, după strângerea recoltelor și după culesul viilor, atunci când nu mai este de făcut nicio lucrare urgentă pe câmp. Este momentul în care vinul, în general, abundă, deoarece noul must tocmai a fost făcut. Prin urmare, drama care se prevede este mai evidentă, deoarece scoate la iveală sărăcia mirilor. Fie că familia a greșit calculele și a făcut puțin must; fie că resursele modeste ale cuplului nu sunt pentru mai mult de-atât; fie că din cauza căldurii, oamenii au băut mai mult decât era necesar sau că, au venit prea mulți oaspeți neașteptați. Rezultatul este același: lipsește tocmai ceea ce este esențial, și anume, băutura. Nu mai este vin în cămară și foarte curând va lipsi și de pe mese.
În simbolistica biblică a Israelului, vinul reprezintă bucurie, plăcere și viață. Și dacă vinul s-a terminat, s-a terminat și sărbătoarea. Nu este bine văzut ca la o nuntă să te zgârcești la băutură. Este de rău augur, deoarece mustul reprezintă binecuvântarea, așa cum s-a amintit în ceremonia de nuntă.
Oaspeții continuă să ceară să bea. Și-au secat până la fund cupele fără să se fi săturat. Servitorii au golit, unul după altul, vechile burdufuri cu vin vechi și pe cele noi cu vin nou, dar mesenilor încă le este sete... Și cineva, în altă parte, exclamă îngrozit:
— Nu mai este vin!
Panica se răspândește printre persoanele cele mai apropiate și începe să se reflecte pe fețele altor câtorva, care simt rușinea ce va urma. Pentru că a spune: „Nu mai este vin” va fi primit foarte rău de oaspeți, care se vor plânge de lipsa de prevedere sau de reaua ospitalitate. A le spune oaspeților însetați că trebuie să plece este o ofensă inacceptabilă. Nu mai este vin, dar ironii și remarci răutăcioase vor fi cu prisosință, iar ceea ce a început ca o sărbătoare veselă se poate termina într-o catastrofă familială.
Nu este greu să ne imaginăm ce și-ar putea spune mirii în acest caz:
— Îți dai seama ce se întâmplă? Nu este suficientă băutură și este vina ta, pentru că ar fi trebuit să planifici mai bine banchetul. Ești un iresponsabil.
— Dar nu părinții tăi erau cei care ar fi trebuit să se ocupe de vin? Trage-i pe ei la răspundere.
— Cere-le socoteală alor tăi, că, dacă nu ar fi atât de zgârciți, ar fi contribuit puțin mai mult la cheltuielile sărbătorii.
— Nu te lua de familia mea, pentru că dacă încep și eu să-ți spun ce cred despre a ta...
Cunoaștem că această conversație nu a avut loc niciodată, pentru că știm restul povestirii. Ceea ce uităm, uneori, este că prima parte a acestei istorii se reproduce în viața unui număr incalculabil de cupluri, mai devreme sau mai târziu. Un bărbat și o femeie se iubesc și decid să înceapă împreună o nouă viață. Se așteaptă să fie mereu fericiți și își exprimă dragostea cu atenții, cu gesturi de afecțiune și cu daruri. Până când, la un moment dat... ceva esențial se sfârșește.
Există un detaliu pe care nimeni nu ar trebui să-l uite, nici chiar în ziua nunții lui: cel amintit prin paharul gol, căzut pe pământ, pe care mirele l-a spart călcându-l cu piciorul. Și anume, faptul că proviziile umane de fericire, precum rezervele de vin de la nunta din Cana, nu sunt inepuizabile.
În viața tuturor pot veni momentele decisive când vinul se termină. Situații în care sfârșește sănătatea, munca, banii, răbdarea, buna dispoziție, farmecul, atracția față de celălalt sau dorința de a continua să lupți împreună, și fericirea noastră ca indivizi și ca familie este periclitată. Pur și simplu pentru că suntem ființe umane și, căsătoriți sau singuri, îndrăgostiți sau nu, continuăm să trăim într-o lume reală.
La nunțile din Cana, așa cum se întâmplă adesea și la ale noastre, mai întâi este servit vinul bun, apoi cel mai puțin bun sau nimic. Bucuria, atențiile, iluzia începutului se diminuează și vine un moment în care se termină. Ceea ce a început cu dragoste, mângâieri și săruturi se termină adesea în indiferență, în plictiseală și chiar în despărțire.
Motivele pot fi foarte diverse, dar pot fi sintetizate în faptul că nu putem trăi, la nesfârșit, din rezervele noastre. Deoarece capacitatea proviziilor noastre de iubire, înțelegere sau răbdare este limitată și, vrând-nevrând, se epuizează. În același mod în care proviziile din orice cămară se termină, dacă nu se reîmprospătează, și afecțiunea se sfârșește, dacă nu este reînnoită.
Odată cu trecerea timpului, cu obligațiile și cu presiunea muncii, cu responsabilitatea creșterii copiilor sau pur și simplu cu rutina vieții de zi cu zi, mustul gesturilor afectuoase se oțetește, amforele dragostei se golesc și încep să apară probleme. Mai întâi, probleme mici, iar apoi, probleme mari. Pe scurt, problemele omenești, pentru care nu găsim întotdeauna soluții. Și nu pentru că nu le avem, ci pentru că, la fel ca oamenii din bucătăria nunții din Cana, nu le vedem. Ochii noștri nu pătrund dincolo de vasele noastre goale.
Relatarea acestei nunți dezvăluie trei secrete importante care le-au permis acelor proaspăt căsătoriți să depășească prima lor problemă. Trei secrete care continuă să fie încă de bază pentru un cămin fericit.