Există opere celebre de o bogăţie artistică atât de mare, de o valoare umană sau de o profunzime spirituală atât de imensă, încât numeroasele studii cărora le-au dat naştere nu reuşesc să pătrundă pe deplin misterul lor, nici trecerea timpului să le scadă din farmecul indescifrabil sau din incredibila relevanţă. Între aceste tezaure ale omenirii, un loc privilegiat îl ocupă evangheliile: patru povestiri fascinante despre personajul cel mai enigmatic din istorie.
Nu lipsa cărţilor despre Isus m-a determinat să public aceste pagini. Dimpotrivă. E greu de crezut că a mai rămas ceva de spus despre această Fiinţă excepţională, care întrece ca nimeni alta limitele omeneşti. Bogăţia subiectului m-a făcut să încerc o nouă lectură a acestui izvor nesecat de inspiraţie. Precum marile simfonii, precum catedralele gotice sau orice altă mare creaţie a gândirii, evangheliile pot fi examinate la diverse nivele şi din diferite perspective.
Aceste pagini nu pretind a fi o reconstituire istorică, nici o analiză teologică. Excelentele lucrări deja existente fac inutilă o asemenea muncă. Intenţia mea este alta. Deşi susţinută de documentele acumulate de-a lungul multor ani de studiu, prezentarea textelor este o simplă încercare personală de a recompune şi sugera un cadru ambiental verosimil, apt în acelaşi timp să evoce realitatea şi s-o apropie de prezentul nostru cotidian. Mai mult decât exactitatea arheologică a detaliilor, mă interesează adevărul subiacent din fiecare povestire.
În loc să abordez textul biblic ca pe o scriere imuabilă în rigiditatea autorităţii sale sacre, am preferat să mă apropii de el ca de o povestire vie, retrăită în flexibilitatea nelimitată a constantei sale actualităţi.
Însăşi fidelitatea mea faţă de intenţia originalului îmi permite să mă dedic acestui exerciţiu de actualizare cu toată libertatea, pentru că aceste texte n-au fost scrise ca să fie păstrate ca documente de arhivă, ci pentru a le aplica în viaţa noastră cotidiană. Dacă îndrăznesc să le descriu în felul meu, este pentru că ştiu că, înainte de a fi scrise, au fost trăite şi povestite. Şi au fost scrise tocmai pentru a fi retrăite şi repovestite la nesfârşit.
Cuvintele acestea sunt o mărturie personală despre întâlnirile mele cu Isus de-a lungul vieţii, ca nişte proiecţii ale situaţiilor descrise de evanghelii. Fără îndoială, sunt mai mult rodul inimii decât al intelectului. Izvorăsc mai mult din admiraţia mea crescândă pentru Învăţătorul din Galileea decât din acumularea de date istorice. În ultimă instanţă, sunt mai mult rezultatul întâlnirii cu o persoană decât al frecventării unor biblioteci. Pasiunea mea pentru Isus, ca orice mare dragoste, a luat naştere dintr-o mare întâlnire.
Dintre numeroasele reflecţii pe care mi le-a trezit fiecare pasaj, le împărtăşesc aici doar pe cele care mi s-au părut mai relevante pentru fiecare caz, ştiind că textul poate să transmită multe altele.
Relaţiile lui Isus cu oamenii sunt toate atât de sugestive, încât a fost destul de dificil să decid pe care să le includ şi la care să renunţ. Cum consider că această lucrare este doar o introducere la un proiect mult mai important – studiul direct al evangheliilor de către cititori –, am limitat întâlnirile la paisprezece pentru a fi scurt, rămânând însă fidel adevărului biblic. Dacă această prezentare succintă le trezeşte unora interesul de a explora mai mult Evanghelia sau îi ajută să-L găsească, sau să-L regăsească, în mod personal pe Isus, atunci şi-a atins scopul.
Nu simt nevoia să le cer scuze elevilor şi prietenilor mei că repet aici unele dintre ideile pe care m-au auzit expunându-le şi în alte ocazii, căci ei sunt cei care m-au convins să le public. Tuturor le mulţumesc profund pentru ajutorul preţios.
Totuşi trebuie să le menţionez, în mod particular, pe Raquel Aguasca, pentru preţiosul ei sfat în redactare, pe Rosa Valverde, pentru competenta sa colaborare în pregătirea manuscrisului final, pe soţia mea, pentru asistenţa sa constantă în toate fazele proiectului, şi, în mod special, pe Marta Prats, fără al cărei entuziasm şi sprijin moral şi profesional neobosit, această carte n-ar mai fi existat.
Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi?
Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor.
Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc. El este acela despre care este scris: «Iată, trimit pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta».
Vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul.
Totuşi cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.
Luca 7:24-28
cf. Maleahi 3:1