Oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
Ioan 3:20
Sfinţit prin odihna şi binecuvântarea Creatorului, Sabatul a fost păzit de Adam în starea lui de nevinovăţie din Eden. De atunci şi până astăzi, Legea lui Dumnezeu a fost neîntrerupt cunoscută pe pământ, iar Sabatul poruncii a patra a fost păzit de poporul lui Dumnezeu.
Aceia care au primit lumina cu privire la Sanctuar şi la natura neschimbătoare a Legii lui Dumnezeu au fost cuprinşi de bucurie şi de uimire la vederea frumuseţii şi armoniei sistemului de adevăruri care le-a fost descoperit. Însă adevărurile care aveau să-i aşeze în contradicţie cu lumea nu erau bine-venite pentru mulţi dintre pretinşii urmaşi ai lui Hristos. Aceia care nu au cercetat Scripturile pentru ei înşişi s-au mulţumit să accepte concluziile care se potriveau cu dorinţele lor. Majoritatea adepţilor lui Miller au respins adevărurile despre Sanctuar şi despre Legea lui Dumnezeu, iar alţii au renunţat la credinţa în Mişcarea Adventă.
Istoria lui Israel din vechime este o ilustraţie izbitoare a experienţei din trecut a aşteptătorilor revenirii lui Hristos. Dacă şi-ar fi păstrat încrederea în Dumnezeu, care i-a scos din Egipt, israeliţii ar fi mers direct în Ţara Făgăduită. Nu a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să rătăcească patruzeci de ani prin pustie. Tot la fel, nu a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie amânată atât de mult.
„Marea piedică în primirea şi vestirea adevărului este faptul că implică neplăceri şi batjocură. Acesta este singurul argument împotriva adevărului pe care apărătorii lui nu l-au putut contrazice. Dar lucrul acesta nu i-a făcut pe adevăraţii urmaşi ai lui Hristos să se clatine. Ei nu aşteaptă ca adevărul să devină popular. […]
Indiferent de declaraţiile pe care le fac, numai aceia care în inima lor slujesc lumii acţionează mai degrabă din interes, decât din principiu în lucrurile religioase. Să facem ce trebuie pentru că aşa trebuie şi să lăsăm urmările pe seama lui Dumnezeu!” (Tragedia veacurilor, pag. 460)
Majoritatea oamenilor au ales dintotdeauna calea cea mai uşoară, preferând să fie pe placul lor, nu pe placul lui Dumnezeu.