Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.
Apocalipsa 11:19
Versetul care, mai presus de toate celelalte, a constituit temelia credinţei în a doua venire, în 1844, a fost următorul: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit!” (Daniel 8:14) La momentul acela, adventiştii credeau, la fel ca restul lumii creştine, că pământul sau o parte din el era Sfântul Locaş (Sanctuarul).
După dezamăgirea din 1844, credincioşii ştiau că Biblia nu se poate înşela. Dar unde era greşeala? Unii au rezolvat problema prin negarea faptului că cele 2.300 de zile se sfârşeau în 1844.
Alţii, având convingerea că Dumnezeu Şi-a condus poporul în marea Mişcare Adventă, au studiat mai mult şi au descoperit că Biblia nu afirmă niciodată că pământul ar fi Sanctuarul lui Dumnezeu. Ei au descoperit că Biblia prezintă în detaliu tema Sanctuarului şi au observat că cel la care se referă Pavel în Evrei 9 este, în primul rând, Sanctuarul din Vechiul Testament şi, în al doilea rând, Sanctuarul din ceruri – marele original.
Dar ce înseamnă „curăţirea Sanctuarului”? Curăţirea, atât în sens simbolic, cât şi în sens propriu, trebuia făcută cu sânge. Sanctuarul pământesc era curăţit cu sânge de animale, iar Sanctuarul ceresc este curăţit cu sângele lui Hristos.
„Timp de optsprezece secole, această lucrare de slujire a continuat în prima despărţitură a Sanctuarului. […] Şi aşa cum în serviciul simbolic se făcea o lucrare de ispăşire la încheierea anului, tot astfel, înainte ca lucrarea lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să se încheie, o lucrare de ispăşire trebuie făcută pentru îndepărtarea păcatului din Sanctuar. Acesta este serviciul care a început atunci când s-au încheiat cele 2.300 de zile. La data aceea, aşa cum a fost prorocit de profetul Daniel, Marele nostru Preot a intrat în Locul Preasfânt pentru a îndeplini ultima parte a lucrării Sale solemne – curăţirea Sanctuarului.” (Tragedia veacurilor, pag. 421)
Există un Sanctuar în cer – marea realitate care a constituit modelul pentru sanctuarul de pe pământ – în care Isus slujeşte ca Mare Preot al nostru.