Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea!… Vor veni peste tine zile când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi… te vor face una cu pământul… pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Luca 19:41-44
Isus nu a plâns pentru Sine, ci pentru miile de locuitori ai Ierusalimului care erau sortiţi pieirii. Dacă Israel, ca naţiune, ar fi rămas loial lui Dumnezeu – dacă poporul nu l-ar fi respins pe Isus –, Ierusalimul ar fi rămas în picioare pentru totdeauna, ca cetatea aleasă de Dumnezeu.
Timp de trei ani, Domnul luminii şi slavei a umblat în mijlocul poporului Său. Valurile îndurării, respinse de inimile acelea încăpăţânate, se întorceau într-o revărsare şi mai puternică de iubire plină de îndurare. Însă Israel I-a întors spatele Prietenului său cel mai bun şi singurului sprijin.
Când Dumnezeu Şi-a retras protecţia de la evrei şi a îndepărtat puterea Sa de restrângere a lui Satana şi a îngerilor lui, poporul a fost lăsat în stăpânirea conducătorului pe care şi l-a ales. Teribile au fost nenorocirile care s-au abătut asupra Ierusalimului atunci când Titus şi-a început asediul. Totuşi, în distrugerea Ierusalimului nu a pierit niciun creştin.
Sfârşitul Ierusalimului prefigurează evenimentele de la sfârşitul lumii, când timpul de probă se va încheia şi când Dumnezeu îi va lăsa pe cei care au respins mila Sa să culeagă ce au semănat. Atunci nu va exista nicio apărare faţă de cruzimea lui Satana.
„Lumea nu este astăzi mai dispusă să creadă solia pentru această vreme de cum erau iudeii să primească avertizarea Mântuitorului cu privire la Ierusalim. Oricând ar veni, ziua Domnului va veni pe neaşteptate pentru cei neevlavioşi. Când viaţa îşi urmează cursul obişnuit, când oamenii sunt absorbiţi de plăceri, de afaceri, de comerţ, de procurarea banilor, când conducătorii religioşi laudă progresele lumii, iar poporul este legănat într-o falsă siguranţă – atunci, după cum un hoţ pradă la miezul nopţii locuinţa nepăzită, tot astfel o catastrofă neaşteptată va veni peste cei neglijenţi şi neevlavioşi ’şi nu va fi chip de scăpare’.” (Tragedia veacurilor, pag. 38)
Singura noastră apărare este numai Hristos.