M-am uitat şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
Apocalipsa 7:9,10
Au trecut mai bine de o mie nouă sute de ani de când apostolii au trecut la odihnă, dar istoria trudei lor pentru Hristos încă este una dintre cele mai preţioase comori ale bisericii. Într-o singură generaţie, ei au dus Evanghelia la toate popoarele.
Orice atac asupra Evangheliei era pentru ei asemenea unei răni adânci în sufletul lor. Ei s-au luptat pentru cauza lui Hristos cu toată puterea fiinţei lor. Înţelegerea cu privire la adevăr şi puterea de a înfrunta împotrivirea erau pe măsura ascultării lor de voinţa lui Dumnezeu.
Pavel şi ceilalţi apostoli, şi toţi ceilalţi drepţi care au trăit de atunci încoace, şi-au împlinit partea în zidirea templului. Dar clădirea nu este încă terminată. Noi, cei care trăim în aceste ultime zile, avem partea noastră. Trebuie să aşezăm la temelie materiale care să reziste probei focului. Creştinul care prezintă cu fidelitate Cuvântul vieţii, conducându-i pe oameni pe calea sfinţeniei şi a păcii, aşază la temelie un material rezistent, iar în Împărăţia lui Dumnezeu va fi onorat ca un ziditor înţelept. Este privilegiul fiecărui creştin acela de a aştepta, dar şi de a grăbi venirea Mântuitorului.
„Hristos i-a dat bisericii o însărcinare sfântă. Fiecare membru trebuie să fie un canal prin care Dumnezeu îi poate împărtăşi lumii comorile harului Său, bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos. Nimic nu Îşi doreşte Mântuitorul mai mult decât slujitori care să reprezinte înaintea lumii spiritul şi caracterul Său. […] Întreg cerul aşteaptă bărbaţi şi femei prin care Dumnezeu să poată manifesta puterea creştinismului.” (Faptele apostolilor, pag. 600)
Ce responsabilitate solemnă avem, ştiind că faptele noastre pot fie să grăbească, fie să amâne venirea Domnului Hristos!