Pavel le-a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
Fapte 27:31
În urmă cu două mii de ani, călătoria pe mare era foarte dificilă şi era periculoasă. Marinarii se orientau în principal după poziţia soarelui şi a stelelor, iar, într-o anumită perioadă a anului, navigarea în siguranţă era aproape imposibilă.
Pavel, cu sănătatea şubrezită, a fost ţinut în lanţuri în timpul călătoriei. O singură concesie a făcut ca drumul să fie mai uşor: i s-a permis să fie însoţit de Luca şi de Aristarh. Călătoria a început bine, în ciuda faptului că se apropia iarna. Corabia a plecat din Limanuri Bune, împinsă de un vânt uşor din sud, însă, după o vreme a început să bată un vânt puternic, ce punea corabia în mare pericol. Situaţia s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult.
Corabia a luat apă rapid, iar marinarii au început să arunce din încărcătură. Când furtuna s-a mai potolit, Pavel a ieşit pe punte şi le-a spus membrilor echipajului, cu voce tare, că un înger a venit la el şi l-a asigurat că toţi oamenii de la bord vor scăpa cu viaţă – că vor naufragia pe o insulă. La auzul acestor cuvinte, speranţa pasagerilor şi a echipajului a reînviat.
În timpul nopţii, şi-au dat seama că se apropiau de pământ. Încă nu trecuseră de momentul critic, iar vuietul valurilor era înfiorător. Corabia s-a sfărâmat, dar toţi au reuşit să ajungă cu bine la ţărm. Nu lipsea niciun om.
„Timp de paisprezece zile, ei au fost împinşi de valuri sub un cer fără soare şi fără stele. Apostolul, deşi suferind din punct de vedere fizic, avea cuvinte de speranţă pentru cea mai întunecoasă oră, precum şi o mână de ajutor în orice situaţie. Prin credinţă, el a prins cu tărie braţul Puterii Infinite şi inima lui s-a încrezut în Dumnezeu. Cât despre sine, nu avea nicio teamă; ştia că Dumnezeu avea să-l cruţe pentru a da mărturie la Roma despre adevărul lui Hristos. Însă inima lui suspina plină de milă pentru sufletele sărmane din jurul lui, păcătoase, decăzute şi nepregătite să moară. În timp ce se ruga cu multă căldură lui Dumnezeu, ca vieţile lor să fie cruţate, i s-a descoperit că rugăciunea i-a fost ascultată.” (Faptele apostolilor, pag. 442)
În greutăţile cele mai mari, putem să ne punem încrederea în Domnul, putem să ne păstrăm calmul şi să nu fim nevoiţi să ne bazăm pe eforturile şi pe priceperea noastră.