Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.
Fapte 18:4
Corintul era un mare centru comercial şi una dintre cetăţile importante ale lumii. Totodată, era o cetate dedată aproape în întregime idolatriei. Pavel a observat obstacolele uriaşe care stăteau în calea vestirii Evangheliei într-un astfel de loc. În afară de idolatrie, o altă trăsătură proverbială a Corintului – chiar şi printre păgâni – era imoralitatea grosolană.
Şi de data aceasta, Pavel şi-a adaptat metoda de prezentare în funcţie de ascultătorii lui. În Atena, capitala intelectuală a lumii, el a întâmpinat logica cu logica, ştiinţa cu ştiinţa, filozofia cu filozofia. Dar ştia că o asemenea abordare nu le-ar fi câştigat interesul oamenilor indiferenţi din Corint. De aceea, a decis să evite argumentele elaborate şi să pună accent pe „Isus Hristos, şi pe El răstignit”. (1 Cor. 2,2)
Pavel a vorbit despre originea umilă a lui Isus, care a crescut în Nazaret, un alt oraş cunoscut pentru răutatea locuitorilor lui. A predicat despre cruce, ştiind că această temă era o piatră de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru păgâni (vezi 1 Cor. 1,23). Însă, pentru Pavel, crucea era singurul obiect care merita interesul lui suprem. Ştia din experienţă personală că, dacă un păcătos vede o singură dată dragostea Tatălui, aşa cum s-a manifestat ea prin jertfa Fiului Său, inima lui este schimbată şi, de atunci înainte, Hristos este totul în toate. Dacă entuziasmul lui Pavel scădea vreodată, o singură privire la cruce îi era suficientă ca să îl ajute să meargă înainte cu o energie înnoită.
Însă iudeii din Corint au închis ochii în faţa dovezilor pe care Pavel le prezenta atât de clar. Deşi a obţinut aici un oarecare succes, apostolul nu era convins că era înţelept să încerce să clădească o biserică din materialul pe care îl găsise acolo.
„Pavel era un orator redutabil. Înainte de convertire, deseori căutase să-i impresioneze pe ascultătorii săi prin avânturi oratorice. Acum însă, dăduse la o parte toate acestea. […] Nevoile imediate, încercările prezente ale sufletelor care se luptă – acestea trebuie întâmpinate cu indicaţii solide şi practice, întemeiate pe principiile fundamentale ale creştinismului.” (Faptele apostolilor, pag. 251, 252)
Pentru noi, la fel ca şi pentru Pavel, crucea trebuie să se afle în centrul a ceea ce Domnul Hristos înseamnă pentru noi.