Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos.
Fapte 8:5
După moartea lui Ştefan, persecuţia împotriva creştinilor s-a intensificat în Ierusalim în aşa măsură, încât mulţi au fugit în diferite regiuni din Iudeea şi Samaria. În această perioada grea, Nicodim şi-a mărturisit în mod public credinţa în Mântuitorul răstignit. El şi Iosif din Arimateea au arătat în mod deschis că sunt de partea noii credinţe creştine şi au pus averea lor mare şi influenţa lor la dispoziţia bisericii persecutate. Mulţi dintre cei care, atunci când Nicodim fusese bogat, arătaseră un mare respect faţă de el, acum, când a devenit sărac, îl ironizaau şi îl persecutau, însă el nu a ezitat niciodată să-şi apere noua credinţă.
Alungaţi din cauza persecuţiei, creştinii din Ierusalim au început să lucreze cu mult zel misionar. Filip, unul dintre cei şapte diaconi, s-a dus în Samaria. El era un predicator convingător, elocvent. „Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.” (Fapte 8,6)
Pe când Filip se afla în Samaria, un sol ceresc i-a spus să se ducă spre sud, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza. Acolo a întâlnit un etiopian cu vază care lucra direct pentru regină. Filip i-a prezentat Evanghelia în timp ce mergeau împreună în carul acestuia şi apoi l-a botezat. Acest bărbat urma să le împărtăşească altora lumina pe care o primise.
Acelaşi Spirit îi conduce şi astăzi pe trimişii credincioşi ai lui Dumnezeu la oamenii pregătiţi să primească Evanghelia. Vestea bună este transmisă astfel din generaţie în generaţie.
„Acest etiopian reprezintă o categorie numeroasă de oameni care au nevoie să fie învăţaţi de misionari ca Filip – oameni care vor asculta de glasul lui Dumnezeu şi vor merge acolo unde El îi trimite. Sunt mulţi aceia care, citind Scripturile, nu pot înţelege adevăratul lor sens. Pretutindeni în lume, bărbaţi şi femei privesc cu încordare spre cer. Rugăciuni, lacrimi şi cereri se ridică din sufletele doritoare după lumină, har şi Duhul Sfânt. Mulţi se găsesc pe pragul Împărăţiei, aşteptând doar să fie luaţi înăuntru.” (Faptele apostolilor, pag. 109)
În providenţa lui Dumnezeu, toate lucrurile contribuie la împlinirea scopurilor Sale, chiar şi persecuţia. Biserica devine prosperă în condiţii dificile.