După cum este scris în prorocul Isaia: «Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea. Glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”»
Marcu 1:2,3
Ioan s-a născut în familia lui Zaharia şi a Elisabetei, un cuplu în vârstă, despre care ni se spune: „Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu…” (Luca 1,6). Înainte de naşterea lui Ioan, îngerul a spus despre el că „va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt” (versetul 15). Ca sol al lui Hristos, Ioan trebuia să le dea ascultătorilor lui o nouă direcţie. El însuşi trebuia să fie un templu în care să locuiască Duhul lui Dumnezeu. El trebuia să aibă o constituţie fizică robustă şi trebuia să aibă o minte limpede şi un spirit puternic; trebuia să îşi controleze apetitul şi pornirile. Viaţa abstinentă a lui Ioan şi îmbrăcămintea lui simplă erau o mustrare pentru excesele vremii.
Ioan nu a apelat la rabini ca să obţină o educaţie; acolo, în deşert, a învăţat despre natură şi despre Dumnezeul naturii. Totuşi, din când în când, intra în oraşe şi se amesteca printre oameni, fiind mereu un observator interesat de ceea ce se întâmpla în lume. Cuvintele lui erau clare, precise şi convingătoare. El îi boteza în apele Iordanului pe cei pocăiţi, ca simbol al curăţirii de păcat, şi le spunea că, fără curăţirea inimii, nu puteau să aibă parte de Împărăţia lui Mesia.
„Prin lucrarea de a pregăti calea pentru prima venire a lui Hristos, el [Ioan] era reprezentantul acelora care au să pregătească un popor pentru a doua venire a Domnului. Lumea s-a dedat la plăceri. […] Toţi aceia care vor să-şi desăvârşească sfinţenia în temere de Dumnezeu trebuie să înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine. […] Stăpânirea de sine este absolut necesară, ca să avem acea forţă intelectuală şi acea pătrundere spirituală care ne vor face în stare să înţelegem şi să punem în practică adevărurile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din cauza aceasta, cumpătarea are locul ei anume în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 101)
Solia lui Ioan referitoare la consacrarea minţii, a corpului şi a sufletului încă mai constituie temelia vieţii omului care caută să biruie păcatul prin harul lui Dumnezeu.