În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie, şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze. Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea. Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustie şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit şi picioarele nu li s-au umflat.
Neemia 9:19-21
Încă patruzeci de ani! Fără nicio sărbătorire a Paştelui! Totuşi serviciile de la sanctuar au continuat, iar Dumnezeu a avut grijă în continuare de nevoile poporului Său. Singurele evenimente consemnate din această perioadă sunt cele legate de răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Niciunul dintre cei condamnaţi să rătăcească prin pustie nu avea să intre în Ţara Făgăduinţei, cu excepţia lui Caleb şi Iosua.
Străinii din mijlocul lor erau o sursă continuă de ispitire şi necazuri. Ei erau primii care stârneau conflicte şi care îşi exprimau nemulţumirea. Când legile Sabatului au fost încălcate în mod voit şi deschis, Dumnezeu a poruncit ca vinovaţii să fie omorâţi cu pietre, dar nici această măsură nu a pus stavilă marii lor nepăsări faţă de Legea Sa.
Nici noua generaţie – cei care s-au născut în timpul călătoriei prin pustie – nu a reuşit să înveţe lecţia şi nu s-a întors la Dumnezeu cu sinceritate. Prin urmare, Dumnezeu a declarat că aceştia aveau să fie risipiţi printre păgâni după intrarea lor în Ţara Făgăduinţei şi după stabilirea lor acolo.
„Aici a murit şi a fost îngropată Maria. De la scena aceea plină de bucurie de pe ţărmul Mării Roşii, când Israel a ieşit cu cântec şi cu joc pentru a sărbători triumful Domnului, la mormântul din pustie, care a pus capăt unei vieţi de peregrinaj – aceasta a fost soarta a milioane de suflete care au ieşit din Egipt cu mari speranţe. Păcatul le-a smuls chiar de la buze cupa binecuvântărilor. Va învăţa oare generaţia următoare această lecţie?” (Patriarhi şi profeţi, pag. 410)
Să ne ferim să facem cum au făcut israeliţii în pustie! Ei Îl chemau pe Domnul în ajutor când erau în situaţii dificile, iar după ce necazul trecea, uitau îndată jurămintele pe care le făcuseră.