Domnul spune: „Pentru că îți dai ifose ca și când ai fi Dumnezeu, iată că voi aduce împotriva ta niște străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înțelepciunii tale strălucitoare și-ți vor pângări frumusețea. Te vor arunca în groapă. (…) Te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare… De aceea, te arunc la pământ, te dau priveliște împăraților… și te prefac în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc… Ești nimicit și nu vei mai fi niciodată!” (Ezechiel 28:6-8,16-19).
„Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei și orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări ca să fie arse de foc.” „Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile și plin de urgie pe toată oștirea lor. El le nimicește cu desăvârșire, le măcelărește de tot.” „Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă; un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte” (Isaia 9:5; 34:2; Psalmii 11:6). Din cer, de la Dumnezeu, se coboară foc. Pământul este distrus. Armele ascunse în adâncurile lui sunt scoase la iveală. Flăcări izbucnesc din fiecare crater format. Chiar și stâncile ard. A venit ziua care arde ca un cuptor. Elementele naturii se topesc de o căldură atât de mare și pământul cu tot ce este pe el arde (Maleahi 4:1; 2 Petru 3:10). Suprafața pământului pare o masă topită – un uriaș lac de foc în clocot. Este timpul judecății și al distrugerii păcătoșilor – „este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire și răzbunare pentru Sion” (Isaia 34:8).
Cei răi își primesc răsplata pe pământ (Proverbele 11:31). „Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor” (Maleahi 4:1). Unii sunt distruși ca într-o clipă, în timp ce alții suferă multe zile. Păcătoșii sunt pedepsiți „după faptele lor”. Păcatele celor drepți fiind transferate asupra lui Satana, el trebuie să sufere nu numai pentru propria revoltă, ci pentru toate păcatele pe care copiii lui Dumnezeu le-au comis din cauza lui. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a celor pe care i-a înșelat. După ce toți cei care au decăzut în urma minciunilor lui au pierit, el încă mai trăiește și continuă să sufere. Cei răi sunt, în cele din urmă, distruși în flăcări cu totul, rădăcină și ramuri, Satana fiind rădăcina, iar cei care l-au urmat, ramurile. Pedeapsa deplină a Legii a fost aplicată; cerințele dreptății divine au fost împlinite, iar ființele create, din cer și de pe pământ, martore la scenă, proclamă dreptatea lui Iehova.
Dumnezeu a pus punct dezastrului adus de Satana. Mii de ani și-a făcut voia, umplând pământul de nenorocire și producând amărăciune în tot universul. Întreaga creație a suspinat și a suferit în dureri. Acum, ființele pe care Dumnezeu le-a creat sunt pentru totdeauna eliberate de prezența și de ispitele înșelătorului. „Tot pământul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie” (Isaia 14:7). Un strigăt de laudă și de triumf se înalță în tot universul loial. „Și am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic a început să împărățească!»” (Apocalipsa 19:6).
În timp ce pământul este cuprins de focul distrugerii, neprihăniții locuiesc în siguranță în cetatea sfântă. A doua moarte nu are nicio putere asupra celor care au avut parte de prima înviere. Pentru păcătoși, Dumnezeu este un foc mistuitor, dar, pentru poporul Său, El este un soare și un scut (Apocalipsa 20:6,9; Psalmii 84:11).
„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră” (Apocalipsa 21:1). Focul care îi distruge pe păcătoși curăță pământul. Orice urmă de blestem este îndepărtată. Niciun iad veșnic nu va păstra înaintea ochilor celor mântuiți consecințele îngrozitoare ale păcatului.
Rămâne o singură amintire: Răscumpărătorul nostru va purta pentru totdeauna semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mâinile și picioarele Sale vor rămâne singurele urme ale cruzimii păcatului. Privindu-L pe Hristos în slava Sa, profetul spune: „Din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui” (Habacuc 3:4). În mâinile pironite și în coasta străpunsă, din care a curs sângele care l-a împăcat pe om cu Dumnezeu, acolo este slava Mântuitorului nostru, acolo „este ascunsă tăria Lui”. Pentru că El a avut putere să mântuiască prin jertfa Lui răscumpărătoare, de aceea are putere acum să execute sentința asupra celor care au disprețuit îndurarea lui Dumnezeu. Semnele umilinței Sale constituie distincția Lui cea mai înaltă; rănile de pe Calvar vor proclama lauda și puterea Sa de-a lungul veșniciei.
„Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni și la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăția fiicei Ierusalimului!” (Mica 4:8) A venit timpul către care au privit cu dor oamenii sfinți din momentul când sabia învăpăiată a alungat prima pereche din Eden, timpul pentru „răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu” (Efeseni 1:14). Pământul, dat inițial omului să fie împărăția sa, predat apoi în mâinile lui Satana și controlat timp atât de îndelungat de acest dușman puternic, i-a fost redat omului prin marele plan de răscumpărare. Hristos a recâștigat tot ce s-a pierdut prin păcat. „Căci așa vorbește Domnul, (…) care a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit” (Isaia 45:18). Planul inițial al lui Dumnezeu cu planeta Pământ se împlinește în momentul în care aceasta este transformată în locuința veșnică a celor răscumpărați. „Cei neprihăniți vor stăpâni țara și vor locui în ea pe vecie” (Psalmii 37:29).
Teama de a nu face ca moștenirea viitoare să pară prea materială i-a făcut pe mulți să spiritualizeze chiar adevărurile care pe noi ne fac să o privim ca pe viitoarea noastră casă. Hristos i-a asigurat pe ucenicii Săi că S-a dus să le pregătească „locașuri” în casa Tatălui. Cei care acceptă afirmațiile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi cu totul în necunoștință de cauză cu privire la cum este căminul ceresc. Căci „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Limbajul omenesc nu poate descrie răsplata celor drepți. Aceasta va fi cunoscută numai de cei care o vor vedea. Nicio minte finită nu poate cuprinde gloria Paradisului lui Dumnezeu!
În Biblie, moștenirea celor mântuiți este numită „patrie” (Evrei 11:14-16). Acolo, Păstorul ceresc Își conduce turma la izvoarele apelor vieții. Pomul vieții își dă roadele în fiecare lună, iar frunzele lui servesc la vindecarea oamenilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi ca cristalul, de pe ale căror maluri pomi unduitori își aruncă umbrele pe cărările pregătite pentru cei răscumpărați de Domnul. Câmpii întinse sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munții lui Dumnezeu își înalță piscurile grandioase. Pe acele câmpii pașnice, lângă acele izvoare vii, copiii lui Dumnezeu, care au fost atât de mult timp străini și călători, vor fi acasă.