Ca fermecați, păcătoșii privesc încoronarea Fiului lui Dumnezeu. Văd în mâinile Sale tablele Legii divine, poruncile pe care le-au disprețuit și le-au călcat. Sunt martori la explozia de uimire, fericire și adorare a celor mântuiți; când reverberațiile melodiei ajung la masele din afara cetății, toți exclamă într-un glas: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernic! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3). Căzând cu fața la pământ, ei se închină Prințului vieții.
Satana pare paralizat când privește la slava și maiestatea lui Hristos. Cândva un heruvim ocrotitor, își amintește acum de unde a căzut. Cândva un heruvim strălucitor, un „fiu al zorilor” (Isaia 14:12), cât de schimbat, cât de decăzut a ajuns! Acum este exclus pentru totdeauna din consiliul în care odinioară era onorat. Vede acum pe altcineva stând lângă Tatăl. Un înger cu o statură impunătoare și o înfățișare maiestuoasă Îi pune lui Hristos coroana pe cap, iar Satana știe că poziția înaltă a acestui înger putea fi a lui.
Își aduce aminte de căminul inocenței și purității lui, de pacea și mulțumirea pe care le-a avut până când și-a permis să murmure împotriva lui Dumnezeu și să-L invidieze pe Hristos. Acuzațiile, rebeliunea și minciunile prin care a căutat să câștige simpatia și sprijinul îngerilor, încăpățânarea de a nu face niciun efort de schimbare când Dumnezeu i-ar fi oferit iertarea – toate acestea îi vin cu claritate în minte. Își revede activitatea pe care a desfășurat-o printre oameni și rezultatele acesteia: dușmănia omului față de semenii lui, teribilele pierderi de vieți, ridicarea și căderea imperiilor, detronările împăraților, lunga succesiune a tulburărilor, conflictelor și revoluțiilor. Își amintește eforturile permanente de a se opune lucrării lui Hristos și de a-l afunda pe om din ce în ce mai mult. Vede că intrigile lui diabolice nu i-au putut distruge pe cei care și-au pus încrederea în Iisus. Privindu-și împărăția, rodul muncii sale, vede numai eșec și ruină. A făcut ca mulțimile să creadă că cetatea lui Dumnezeu va fi o pradă ușoară, dar el știe că aceasta este o minciună. Pe parcursul marii lupte a fost mereu învins și constrâns să cedeze, prin urmare cunoaște prea bine puterea și maiestatea Celui Veșnic.
Scopul marelui rebel a fost întotdeauna acela de a se justifica și de a demonstra că guvernarea divină este responsabilă pentru răzvrătirea lui. În scopul acesta, a folosit toată puterea vastei sale inteligențe. A acționat în mod premeditat, sistematic și cu un succes uimitor, făcându-i pe mulți oameni să accepte versiunea lui despre marea luptă care s-a desfășurat timp atât de îndelungat. Pe parcursul a mii de ani, acest cap al conspirației a vândut minciuni drept adevăruri. Dar acum a venit timpul ca rebeliunea să fie definitiv înfrântă, ca faptele și caracterul lui Satana să fie dezvăluite. Prin ultimul lui mare efort de a-L detrona pe Hristos, de a-I distruge poporul și de a cuceri cetatea lui Dumnezeu, arhiamăgitorul s-a demascat complet. Cei care i s-au alăturat își dau seama de eșecul total al cauzei lui. Urmașii lui Hristos și îngerii loiali văd adevărata dimensiune a uneltirilor lui împotriva guvernării lui Dumnezeu, iar el devine obiectul repulsiei universale.
Satana înțelege că, în mod voluntar, prin propria rebeliune, a ajuns să nu mai corespundă cerului. El și-a exersat puterile pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu; puritatea, pacea și armonia cerului ar fi pentru el tortura supremă. Acuzațiile la adresa îndurării și dreptății lui Dumnezeu sunt acum aduse la tăcere. Vina pe care el s-a străduit să o arunce asupra lui Iehova rămâne în întregime asupra lui. Se înclină în fața lui Dumnezeu și recunoaște justețea sentinței pronunțate împotriva lui.
„Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate!” (Apocalipsa 15:4). Toate întrebările cu privire la adevăr și eroare care s-au ivit pe parcursul îndelungatei controverse au fost acum clarificate. Consecințele rebeliunii, efectele înlăturării poruncilor divine au fost expuse în fața tuturor ființelor create. Rezultatele stăpânirii lui Satana, în contrast cu guvernarea lui Dumnezeu, au fost văzute de întregul univers. Pe Satana l-au condamnat propriile fapte. Înțelepciunea lui Dumnezeu, dreptatea și bunătatea Lui sunt pe deplin reabilitate. Se vede că toate acțiunile Sale din cadrul marii lupte au fost canalizate spre binele veșnic al poporului Său și spre binele tuturor lumilor create de El. „Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Și credincioșii Tăi Te vor binecuvânta” (Psalmii 145:10). Istoria păcatului va fi pentru toată veșnicia o dovadă că fericirea tuturor ființelor create de Dumnezeu depinde de existența Legii Sale. Fiind clarificate toate aspectele marii lupte, întregul univers, atât ființele loiale, cât și cele răzvrătite, declară în unanimitate: „Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3).
Înaintea universului a fost prezentat în mod clar marele sacrificiu făcut de Tatăl și de Fiul în favoarea omului. A sosit ceasul ca Hristos să ocupe poziția care I se cuvine și să fie glorificat mai presus de orice domnie, de orice stăpânire și de orice nume. Pentru bucuria de a le oferi cât mai multor oameni gloria cerului, El a suferit crucea și a disprețuit rușinea. Oricât de mari au fost durerea și rușinea Lui, bucuria și slava Sa sunt cu mult mai mari. Acum, El privește la cei răscumpărați, înnoiți după chipul Său, toate inimile purtând marca perfectă a divinului, toate fețele reflectând asemănarea cu Împăratul lor. Vede în ei rodul muncii sufletului Său și este mulțumit (vezi Isaia 53:11). Cu o voce care este auzită atât de cei drepți, cât și de cei nelegiuiți, El declară: „Iată-i pe cei pe care i-am câștigat prin sângele Meu! Pentru ei am suferit, pentru ei am murit, ca să locuiască în prezența Mea în veșnicie.” De la cei îmbrăcați în haine albe din jurul tronului se înalță imnul de laudă: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5:12).
Cu toate că Satana a fost constrâns să recunoască dreptatea lui Dumnezeu și să se plece în fața supremației lui Hristos, caracterul lui rămâne neschimbat. Spiritul de revoltă izbucnește iarăși ca un torent puternic. Plin de furie, el se hotărăște să nu abandoneze marea luptă. A sosit timpul pentru ultima bătălie disperată împotriva Împăratului cerului. Se repede în mijlocul supușilor lui și încearcă să le insufle propria furie și să-i instige imediat la luptă. Dar, din milioanele de oameni pe care i-a ademenit la revoltă, nimeni nu-i mai recunoaște acum supremația. Puterea lui a luat sfârșit. Păcătoșii sunt plini de aceeași ură față de Dumnezeu care-l animă și pe Satana, dar ei înțeleg că situația lor este lipsită de orice speranță, că nu-L pot învinge pe Iehova. Mânia lor se aprinde împotriva lui Satana și a celor care au acționat ca agenți ai lui atunci când i-au înșelat și, cu o furie de demoni, se întorc împotriva lor.