„Poporul Meu va locui în locuința păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite.” „Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în țara ta, nici de pustiire și prăpăd în ținutul tău, ci vei numi zidurile tale «Mântuire» și porțile tale «Laudă».” „Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul… și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 32:18; 60:18; 65:21,22).
Acolo, „pustia și țara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirul.” „În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul.” „Atunci lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul… și le va mâna un copilaș… Nu se va face niciun rău și nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt” (Isaia 35:1; 55:13; 11:6,9).
Durerea nu poate exista în cer. Nu vor mai fi lacrimi, nici cortegii funerare, nici doliu. „Moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” „Niciun locuitor nu zice: «Sunt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui” (Apocalipsa 21:4; Isaia 33:24).
Acolo este Noul Ierusalim, metropola noului pământ mai bun, „o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău”. „Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul… Neamurile vor umbla în lumina ei și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea.” Domnul zice: „Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu.” „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Isaia 62:3; Apocalipsa 21:11,24; Isaia 65:19; Apocalipsa 21:3).
În cetatea lui Dumnezeu „nu va mai fi noapte” (Apocalipsa 22:5). Nimeni nu va avea nevoie și nu va dori odihnă. Acolo nu vom obosi să facem voia lui Dumnezeu și să-I lăudăm Numele. Vom simți mereu prospețimea dimineții, care nu se va sfârși niciodată. „Nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina” (Apocalipsa 22:5). Lumina soarelui va fi înlocuită de o strălucire care nu este orbitoare, deși depășește foarte mult strălucirea soarelui la amiază. Slava lui Dumnezeu și a Mielului va inunda cetatea sfântă cu o lumină care nu va apune niciodată. Cei răscumpărați vor umbla în slava unei zile perpetue.
„În cetate n-am văzut niciun templu; pentru că Domnul Dumnezeu cel atotputernic, ca și Mielul sunt templul ei” (Apocalipsa 21:22). Poporul lui Dumnezeu are privilegiul să comunice deschis cu Tatăl și cu Fiul. „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12). Noi vedem chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindă în natură și în modul în care procedează cu oamenii, dar atunci Îl vom vedea față în față, fără să fim separați de un văl întunecos. Vom sta în prezența Sa și vom privi slava feței Sale.
Acolo, cei răscumpărați vor cunoaște așa cum sunt cunoscuți. Dragostea și compasiunea pe care Însuși Dumnezeu le-a sădit în suflet își vor găsi acolo manifestarea cea mai profundă și cea mai plăcută. Comuniunea curată cu ființele sfinte, socializarea armonioasă cu îngerii cerești și cu toți credincioșii din toate timpurile care și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului, legăturile sfinte care unesc întreaga familie din cer și de pe pământ (vezi Efeseni 3:15) – toate acestea constituie motivul fericirii celor răscumpărați.
Acolo, minți nemuritoare vor contempla, cu o încântare nesfârșită, minunile puterii creatoare și tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo nu va fi niciun dușman crud și mincinos, care să-i ispitească pe oameni să-L uite pe Dumnezeu. Orice facultate mintală va fi dezvoltată, orice capacitate, mărită. Acumularea de cunoștințe nu va obosi mintea și nu va epuiza energia. Acolo vor fi realizate cele mai mărețe proiecte, vor fi împlinite cele mai îndrăznețe aspirații și cele mai înalte ambiții. Și tot vor mai exista noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înțeles, noi subiecte care să stimuleze puterile minții, ale sufletului și ale corpului.
Toate comorile universului se vor deschide în fața celor răscumpărați de Dumnezeu. Eliberați de natura muritoare, ei se îndreaptă în zbor neobosit către lumi îndepărtate – lumi care s-au întristat la vederea scenelor nenorocirii umane și care au intonat cântări de bucurie ori de câte ori un suflet s-a pocăit. Cu o încântare de nedescris, copiii lui Dumnezeu de pe pământ devin părtași la bucuria și înțelepciunea ființelor necăzute în păcat și au acces la cunoștințele acumulate secole de-a rândul în urma contemplării lucrării mâinilor lui Dumnezeu. Ei admiră grandoarea creației în toată splendoarea ei – sori, stele și sisteme gravitând în ordinea stabilită, în jurul tronului lui Dumnezeu. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cel mai mic până la cel mai mare, și în toate se manifestă bogățiile puterii Sale.
Anii veșniciei, în desfășurarea lor, vor aduce revelații mai bogate și mai glorioase ale lui Dumnezeu și ale lui Hristos. Cu cât cunoștința va crește, cu atât vor crește iubirea, adorarea și fericirea. Cu cât Îl vor cunoaște mai mult pe Dumnezeu, cu atât admirația oamenilor pentru caracterul Său va fi mai mare. Când Iisus le prezintă comorile răscumpărării și victoriile uimitoare din marea luptă cu Satana, inimile celor răscumpărați sunt mișcate de o devoțiune și mai arzătoare și ating harpele de aur cu și mai mare entuziasm; de zece mii de ori zece mii și mii de mii de voci se unesc pentru a înălța coruri mărețe de laudă.
„Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: «Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apoc. 5:13).
Marea luptă s-a sfârșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și bucurie pulsează prin vasta creație. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viața, lumina și fericirea prin toate domeniile spațiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și cu bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire.
Felicitări, ai ajuns la ultimul test din cartea Tragedia veacurilor!
Linkul către formularul de evaluare este aici: https://forms.gle/XYSzDeekY2i7WarL8
Îți mulțumim pentru călătoria pe care am parcurs-o împreună în această primă jumătate a anului 2023.
Te aștepătăm din toamnă într-o nouă călătorie a sufletului și minții prin paginile unei noi cărți.
Te vom notifica prin email când vom începe și de asemenea poți urmări conturile de Facebook și Instagram ale Editurii Viață și Sănătate, unde vom posta informații despre următoare ediție O pagină pe zi.