Oamenii văd că au fost duși în eroare. Ei se învinuiesc unii pe alții că au ajuns la dezastru, dar se unesc pentru a-i copleși cu cele mai înverșunate condamnări pe pastorii și preoții lor. Aceștia au profetizat lucruri plăcute la auz și i-au făcut pe ascultătorii lor să ignore Legea lui Dumnezeu și să-i persecute pe cei care o păzeau. Acum, în disperare, acești pastori și preoți mărturisesc înaintea lumii amăgirea la care au recurs. Masele sunt înfuriate. „Suntem pierduți!”, strigă oamenii, „și voi sunteți cauza pieirii noastre.” Se întorc împotriva falșilor păstori. Exact aceia care în trecut erau admiratorii lor cei mai mari vor rosti împotriva lor cele mai îngrozitoare blesteme. Exact mâinile care îi încoronaseră cu lauri se vor ridica să-i distrugă. Armele care erau destinate să-i ucidă pe urmașii lui Dumnezeu sunt acum folosite pentru a-i distruge pe adversarii lor. Pretutindeni este luptă și vărsare de sânge.
„Vuietul ajunge până la marginea pământului, căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi și dă pe cei răi pradă sabiei” (Ieremia 25:31). Tragedia veacurilor a durat 6.000 de ani. Fiul lui Dumnezeu și mesagerii cerești s-au luptat cu puterea celui rău pentru a-i avertiza, a-i lumina și a-i salva pe fiii oamenilor. Acum toți s-au decis. Cei răi s-au unit în totalitate cu Satana în războiul împotriva lui Dumnezeu. A venit timpul ca Dumnezeu să reinstaureze autoritatea Legii Sale călcate în picioare. Acum, lupta nu este numai cu Satana, ci și cu oamenii. „Domnul Se luptă cu popoarele.” „El va da sabiei pe cei nelegiuiți.”
Semnul eliberării a fost pus pe cei „care suspină și gem din cauza tuturor urâciunilor care se săvârșesc”. Acum iese îngerul morții, reprezentat în viziunea lui Ezechiel prin bărbați cu arme de distrugere cărora le este dată porunca: „Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeți de niciunul dintre cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu locașul Meu cel sfânt!” Profetul spune: „Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului” (Ezechiel 9:4-6). Acțiunea de distrugere începe cu cei care au pretins că sunt protectorii spirituali ai poporului. Străjerii falși sunt primii care cad. Nu există nimeni care să aibă milă sau să cruțe. Bărbați, femei, fete și copii pier împreună.
„Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului, și pământul va da sângele pe față și nu va mai acoperi uciderile” (Isaia 26:21). „Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor și le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmășeală în ei. Unul va apuca mâna altuia și vor ridica mâna unii asupra altora” (Zaharia 14:12,13). În convulsia turbată a patimilor lor violente și prin revărsarea teribilă a mâniei neamestecate cu milă a lui Dumnezeu, locuitorii nelegiuiți ai pământului sunt decimați – preoți, conducători și oameni de rând, bogat și sărac, de sus și de jos. „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliți, nici adunați, nici îngropați” (Ieremia 25:33).
La venirea Domnului Hristos, cei răi sunt exterminați de pe fața planetei Pământ – mistuiți de suflarea gurii Sale și distruși de strălucirea slavei Sale. Hristos Își duce poporul în Cetatea lui Dumnezeu și pământul rămâne gol, nelocuit. „Iată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă fața și risipește locuitorii.” „Ţara este pustiită de tot și prădată, căci Domnul a hotărât așa... Ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic. De aceea mănâncă blestemul țara și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiți locuitorii țării” (Isaia 24:1,3,5,6).
Întregul pământ pare un pustiu jalnic. Ruinele orașelor și satelor distruse de cutremur, copacii dezrădăcinați, stâncile colțuroase aruncate de mare sau smulse din pământ sunt răspândite pe suprafața lui, în timp ce gropi uriașe marchează locul de unde au fost smulși munții din temeliile lor.
Acum are loc evenimentul prefigurat în ultimul serviciu solemn din cadrul Zilei Ispășirii. Când ceremonia din Locul Preasfânt se încheia și păcatele lui Israel erau îndepărtate din Sanctuar în virtutea sângelui jertfei pentru păcat, atunci era adus viu înaintea Domnului țapul ispășitor. Marele-preot mărturisea asupra lui, în fața adunării, „toate nelegiuirile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei, să le pună pe capul țapului” (Leviticul 16:21). În același fel, după ce se va încheia ispășirea din Sanctuarul ceresc, în prezența lui Dumnezeu, a îngerilor cerești și a mulțimii celor răscumpărați, păcatele copiilor lui Dumnezeu vor fi puse asupra lui Satana; el va fi declarat vinovat de toate păcatele pe care i-a provocat să le comită. După cum țapul era trimis departe, într-un ținut nelocuit, la fel și Satana va fi exilat pe pământul devastat, o pustietate nelocuită și dezolantă.
Profetul prevestește exilarea lui Satana și starea de haos și ruină în care va fi adus pământul și declară că această stare va dura 1 000 de ani. După prezentarea scenelor celei de a doua veniri a Domnului și a distrugerii celor nelegiuiți, profeția continuă: „Apoi, am văzut pogorându-se din cer un înger, care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui ca să nu mai înșele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme” (Apocalipsa 20:1-3).
Cuvântul „Adânc” reprezintă pământul într-o stare de dezordine și întuneric, după cum reiese din alte texte biblice. Cu privire la starea pământului de „la început”, raportul Bibliei spune că „era pustiu și gol, și peste fața adâncului… era întuneric” (Geneza 1:2). Profeția ne arată că pământul va fi readus, cel puțin parțial, în aceeași stare. Privind în viitor către ziua cea mare a Domnului, profetul Ieremia declară: „Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri și lumina lor a pierit! Mă uit la munți, și iată că sunt zguduiți; și toate dealurile se clatină! Mă uit și iată că nu este niciun om; și toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit și iată, locul roditor este un pustiu și toate cetățile sale sunt nimicite” (Ieremia 4:23-26).