Puțini oameni înțeleg în mod clar puterea de amăgire a spiritismului și pericolul de a intra sub influența lui. Mulți iau contact cu el numai pentru a-și satisface curiozitatea. De fapt, ei nu cred în spiritism și ar fi îngroziți la gândul că se lasă controlați de spirite. Se aventurează însă pe un teren interzis și marele distrugător își exercită puterea asupra lor împotriva voinței lor. Este de ajuns să fie convinși numai o dată să-și lase mintea sub controlul lui, pentru ca apoi să-i țină captivi. Prin propriile puteri, este imposibil să se smulgă din vraja fascinantă și ademenitoare. Nimic altceva nu poate să le elibereze pe aceste suflete prinse în cursă decât puterea lui Dumnezeu, care vine ca răspuns la rugăciunile lor intense.

Toți cei care tolerează cu bună știință trăsături de caracter păcătoase sau păcate cunoscute creează un teren propice ispitelor lui Satana. Ei se despart de Dumnezeu și de grija ocrotitoare a îngerilor Lui și, când cel rău le prezintă minciunile lui, rămân fără apărare și îi cad pradă foarte ușor. Cei care se așază singuri sub puterea lui nu-și dau seama unde va sfârși drumul lor. După ce reușește să-i învingă, îi va folosi ca instrumente prin care să-i ducă și pe alții la ruină.

Profetul Isaia spune: „Dacă vi se zice însă: «Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc!», răspundeți: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Isaia 8:19,20). Dacă ar fi fost dispuși să accepte adevărul atât de clar prezentat în Scriptură cu privire la natura omului și la starea lui în moarte, oamenii ar fi văzut în afirmațiile și manifestările spiritismului lucrarea și minunile înșelătoare ale lui Satana. Însă ei, în loc să renunțe la libertatea atât de plăcută inimii netransformate de Duhul Sfânt și la păcatele pe care le iubesc, își închid ochii în fața luminii și merg înainte fără să țină seama de avertizări, în timp ce Satana își țese cursele în jurul lor, iar ele devin cu ușurință prada lui. „Pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți”, de aceea „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:10,11).

Cei care se opun spiritismului nu îi atacă doar pe oameni, ci și pe Satana și pe îngerii lui. Ei luptă împotriva „căpeteniilor, domniilor și duhurilor răutății din locurile cerești” (Efeseni 6:12). Prințul întunericului nu va ceda nicio palmă de teren decât dacă este respins de puterea mesagerilor cerești. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie în stare să-l înfrunte, ca și Mântuitorul nostru, prin cuvintele: „Stă scris!”. Ca și în zilele lui Hristos, Satana poate cita și acum din Scriptură și îi poate denatura învățăturile pentru a-și susține minciunile. Cei care vor să i se opună trebuie să înțeleagă personal Scriptura.

Mulți se vor confrunta cu spirite ale demonilor care se vor da drept rude sau prieteni și vor enunța cele mai periculoase erezii. Acești vizitatori vor face apel la cele mai calde sentimente ale noastre și vor face minuni pentru a-și susține afirmațiile. Trebuie să fim pregătiți să ne împotrivim lor cu adevărul biblic că morții nu știu nimic și că cei care apar astfel sunt spirite de demoni.

„Ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului”, ne stă în față (Apocalipsa 3:10). Toți cei a căror credință nu este ferm întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu vor fi înșelați și învinși. Satana lucrează „cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2:10) pentru a pune stăpânire pe fiii oamenilor, iar minciunile lui se vor înmulți continuu. El își atinge scopul numai atunci când oamenii cedează de bunăvoie în fața ispitelor sale. Însă cei care caută cu seriozitate să cunoască adevărul și se străduiesc să-și curețe sufletele prin ascultare, făcând astfel tot ce pot pentru a se pregăti de luptă, vor găsi în Dumnezeul adevărului o apărare sigură. Mântuitorul ne promite: „Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu” (Apocalipsa 3:10). El îi va trimite mai degrabă pe toți îngerii din cer să-i păzească pe copiii Săi decât să lase ca un singur suflet care se încrede în El să fie învins de Satana.

Profetul Isaia scoate în evidență iluzia teribilă a celor nelegiuiți, care se consideră feriți de pedepsele lui Dumnezeu. „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuința morților: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul și ca adăpost, minciuna!” (Isaia 28:15). În categoria descrisă aici sunt cuprinși cei care, în nepocăința lor încăpățânată, se mângâie cu gândul că nu va fi nicio pedeapsă pentru păcătoși, că toată omenirea, oricât de deplorabilă ar fi starea ei, va ajunge în cer pentru a fi ca îngerii lui Dumnezeu. Însă și mai îndrăzneți sunt cei care fac un legământ cu moartea și o înțelegere cu Locuința morților, care renunță la adevărurile pe care Cerul ni le-a pus la dispoziție ca o apărare sigură în ziua necazului și se așază, în schimb, la adăpostul minciunilor lui Satana – pretențiile amăgitoare ale spiritismului.

Orbirea oamenilor din zilele noastre este de nedescris. Mii de persoane resping Cuvântul lui Dumnezeu, neconsiderându-l demn de crezut, însă acceptă minciunile lui Satana cu deplină încredere. Scepticii și zeflemiștii condamnă bigotismul celor care luptă pentru credința profeților și a apostolilor și se amuză ridiculizând declarațiile solemne ale Scripturii cu privire la Hristos, la Planul de Mântuire și la pedeapsa care va veni peste cei care resping adevărul. Ei simulează o milă adâncă pentru aceste minți înguste, slabe și superstițioase, care Îi recunosc prerogativele lui Dumnezeu și respectă cerințele Legii Sale. Sunt atât de siguri pe ei de parcă ar fi făcut, într-adevăr, legământ cu moartea și înțelegere cu Locuința morților și ar fi pus un scut de netrecut între ei și răzbunarea lui Dumnezeu. Nimic nu le poate trezi temerile. S-au predat ispititorului într-o măsură atât de mare, s-au unit cu el atât de strâns și s-au îmbibat atât de mult de atitudinea lui, încât nu au nici puterea, nici dorința de a scăpa din cursa lui.

Satana s-a pregătit îndelung pentru efortul final de a înșela lumea. Bazele acțiunii lui au fost puse în asigurarea pe care i-a dat-o Evei în Eden: „Hotărât că nu veți muri, dar… în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:4,5). Puțin câte puțin, prin intermediul spiritismului, el a pregătit calea pentru capodopera amăgirii lui. Planurile nu i s-au împlinit încă pe deplin, dar se vor împlini în zilele sfârșitului. Profetul spune: „[Am văzut] trei duhuri necurate care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui atotputernic” (Apocalipsa 16:13,14). Cu excepția celor care sunt păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credința în Cuvântul Său, întreaga lume va fi acaparată de această înșelăciune. Oamenii sunt adormiți rapid de o siguranță fatală și vor fi treziți numai de revărsarea mâniei lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu spune: „Voi face din neprihănire o lege și din dreptate, o cumpănă, iar grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului și apele vor îneca adăpostul minciunii. Așa că legă­mântul vostru cu moartea va fi nimicit și învoiala voastră cu Locuința morților nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veți fi striviți de ea” (Isaia 28:17,18).