Astfel, în locul neprihănirii și perfecțiunii Dumnezeului infinit – adevăratul obiect al adorării –, în locul dreptății desăvârșite a Legii Sale – adevăratul standard pe care omul trebuie să-l atingă –, Satana a pus natura păcătoasă a omului ca unică regulă de judecată sau standard al caracterului. Acesta este un „progres”, dar nu în sus, ci în jos.
Este o lege atât a intelectului, cât și a spiritualității umane aceea că, privind, suntem schimbați. Mintea se adaptează treptat la subiectele cu care este hrănită, fiind absorbită de lucrurile pe care este obișnuită să le îndrăgească și să le respecte. Omul nu se va ridica niciodată mai presus de idealul lui de puritate, bunătate sau adevăr. Dacă eul este standardul lui cel mai înalt, niciodată nu va ajunge la ceva mai nobil, ci mai degrabă se va scufunda din ce în ce mai mult. Numai harul lui Dumnezeu are putere să-l înalțe pe om. Lăsat singur, direcția lui este inevitabil în jos.
Celor îngăduitori cu ei înșiși, celor care iubesc plăcerile sau celor senzuali, spiritismul li se prezintă sub o mască mai puțin subtilă. În formele lui vulgare, ei găsesc ceea ce este în armonie cu înclinațiile lor. Satana studiază orice slăbiciune a firii omenești, notează păcatele pe care fiecare om este înclinat să le comită, apoi are grijă ca acestuia să nu-i lipsească oportunitățile de a-și satisface dorințele. Îi ispitește pe oameni ca, prin abuzuri de orice natură, să-și slăbească puterile fizice, mintale și morale. A distrus și distruge mii de oameni îndemnându-i să-și tolereze diversele vicii și brutalizând astfel întreaga natură a omului. Și, pentru a-și definitiva opera, spiritele declară că „adevărata cunoaștere îl plasează pe om mai presus de orice lege”, că „orice am face, este bine”, că „Dumnezeu nu condamnă” și că „toate păcatele sunt nevinovate”. Când oamenii ajung astfel să creadă că dorința este legea supremă, că libertatea înseamnă libertinaj și că omul este responsabil numai în fața lui însuși, ar trebui să ne mai mire că imoralitatea și depravarea abundă la orice pas? Masele acceptă cu sete acele învățături care le dau libertatea să asculte de îndemnurile păcătoase. Stăpânirea de sine cedează în fața poftei, puterile minții și ale sufletului sunt subordonate tendințelor animalice, iar Satana, jubilând, atrage în cursa lui mii de pretinși urmași ai lui Hristos.
Nimeni însă nu trebuie să se lase înșelat de afirmațiile mincinoase ale spiritismului. Dumnezeu le-a dat oamenilor suficientă lumină pentru a descoperi capcana. După cum am arătat deja, teoria care stă la baza spiritismului este în conflict cu cele mai clare declarații ale Scripturii. Biblia spune că morții nu știu nimic, că gândurile lor au pierit. Nu se mai bucură de nimic din ceea ce se face sub soare și nu mai au nicio influență asupra bucuriilor și necazurilor celor care trăiesc pe pământ.
Mai mult decât atât, Dumnezeu a interzis categoric toate pretinsele comunicări cu spiritele morților. Pe timpul poporului evreu, exista o categorie de oameni care pretindeau, ca și spiritiștii de astăzi, că intră în legătură cu morții. Dar „duhurile morților”, cum erau numiți acești vizitatori din alte lumi, sunt identificate de Biblie ca „duhuri de draci” (vezi Numeri 25:1-3; Psalmii 106:28; 1 Corinteni 10:20; Apocalipsa 16:14.) Comunicarea cu spiritele morților era privită cu dezgust de Dumnezeu, fiind solemn interzisă în trecut sub pedeapsa cu moartea (Leviticul 19:31; 20:27). Astăzi, însăși ideea de vrăjitorie este luată în derâdere. Pretenția că oamenii au legături cu spiritele rele este privită ca o poveste medievală. Dar spiritismul, care își numără convertiții cu sutele de mii, ba chiar cu milioanele, care a pătruns în cercurile științifice și care a invadat bisericile și a fost primit favorabil în forurile legislative și chiar la curțile regilor – această minciună uriașă este o reînviere, sub o mască nouă, a vrăjitoriei condamnate și interzise în vechime.
Chiar dacă n-ar exista nicio altă dovadă cu privire la adevăratul caracter al spiritismului, pentru creștin ar trebui să fie suficient faptul că aceste spirite nu fac nicio deosebire între neprihănire și păcat, între cei mai nobili și mai curați apostoli ai lui Hristos și cei mai decăzuți slujitori ai lui Satana. Prezentându-i pe cei mai josnici oameni ca fiind în ceruri și deținând poziții înalte acolo, Satana îi spune lumii: „Nu contează cât de păcătoși sunteți; nu contează dacă voi credeți sau nu credeți în Biblie și în Dumnezeu. Trăiți cum vă place! Cerul este casa voastră.” De fapt, spiritiștii declară: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului și de el are plăcere” sau: „Unde este Dumnezeul dreptății?” (Maleahi 2:17). Cuvântul Domnului spune: „Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric!” (Isaia 5:20).
Dându-se drept sfinții apostoli, aceste spirite mincinoase contrazic ce au scris aceștia sub inspirația Duhului Sfânt când au fost pe pământ. Neagă originea divină a Bibliei, anulând astfel fundamentul speranței creștinului și stingând lumina care arată calea către ceruri. Satana face ca lumea să creadă că Biblia este doar o ficțiune sau, cel mult, o carte potrivită pentru perioada infantilă a omenirii, dar care trebuie considerată acum ca fiind lipsită de importanță și învechită. În locul Cuvântului lui Dumnezeu, el oferă manifestările spiritiste. Acesta este un canal de comunicare asupra căruia el deține în întregime controlul și prin care poate face lumea să creadă ce vrea el. Biblia, cartea care îi va judeca pe el și pe urmașii lui, este pusă în umbră, iar pe Mântuitorul lumii, el Îl reduce la statutul de om obișnuit. După cum soldații romani care au păzit mormântul lui Iisus au răspândit minciuna pe care preoții și bătrânii i-au mituit să o spună pentru a-I nega învierea, tot așa cei care cred în manifestările spiritiste încearcă să facă să pară că nu este nimic miraculos în viața Salvatorului nostru. După ce Îi diminuează astfel rolul lui Iisus, le îndreaptă atenția oamenilor asupra propriilor minuni, declarând că acestea le depășesc cu mult pe cele ale lui Hristos.
Este adevărat că în prezent spiritismul se schimbă și, ascunzându-și o parte din trăsăturile condamnabile, adoptă acum o aparență creștină. Însă mulți ani, adevăratul lui caracter s-a văzut în declarațiile făcute de la amvon și în presă. Iar aceste idei nu pot fi negate sau ascunse.
Chiar în forma lui actuală, departe de a fi mai demn de tolerat decât înainte, este, în realitate, mult mai periculos, pentru că înșelăciunea este mai subtilă. Dacă înainte li se opunea, acum declară că Îl acceptă și pe Hristos, și Scriptura. Însă Biblia este interpretată într-un mod care să placă inimii neschimbate, în timp ce adevărurile ei solemne și vitale sunt făcute să nu mai aibă niciun efect. Se accentuează iubirea ca fiind atributul principal al lui Dumnezeu, dar aceasta este degradată într-un sentimentalism ieftin, în care nu se face distincție între bine și rău. Faptul că Dumnezeu condamnă păcatul și că toate cerințele Legii Sale sfinte sunt încă valabile este trecut cu vederea. Oamenilor li se spune să privească Decalogul ca pe o literă moartă. Invenții plăcute și fascinante captivează simțurile și îi fac pe oameni să respingă Biblia ca bază a credinței lor. Hristos este renegat la fel ca înainte, dar Satana le-a orbit atât de mult ochii oamenilor, încât înșelăciunea nu este sesizată.