Cum ajunge acest falsificator al Scripturilor la asemenea concluzii? Dintr-o singură propoziție, care exprimă supunerea lui David în fața hotărârii Providenței? „David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.” Durerea sfâșietoare fiind alinată, cu trecerea timpului, gândurile lui David s-au îndreptat de la fiul mort la cel viu, care fugise de frica pedepsei pe care o merita pentru crima lui. Aceasta este dovada că Amnon cel bețiv și incestuos a fost dus imediat după moarte în locuințele fericirii, pentru a fi curățat și pregătit să trăiască în compania îngerilor fără păcat? Într-adevăr, o poveste plăcută, numai bună pentru a satisface inima neschimbată! Aceasta este exact doctrina lui Satana și este foarte eficientă. Când oamenii cred astfel de lucruri, ar trebui să ne mai mire faptul că răul abundă?
Metoda folosită de acest învățător fals este utilizată de foarte mulți predicatori. Scot din context câteva cuvinte ale Scripturii, context care în multe cazuri ar arăta că înțelesul lor este exact opus interpretării date, și apoi denaturează sensul acestor pasaje, folosindu-le pentru a demonstra unele doctrine care n-au niciun fundament în Cuvântul lui Dumnezeu. Argumentul citat ca dovadă că bețivul Amnon se află în ceruri este o simplă deducție, contrazisă în mod direct de declarația clară și categorică a Scripturii, care spune că niciun bețiv nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:10). Astfel, scepticii și necredincioșii transformă adevărul în minciună. Mulți sunt înșelați de raționamentele lor false și adormiți în leagănul poftelor lor.
Dacă ar fi adevărat că sufletele tuturor oamenilor merg direct în cer în momentul morții, atunci am dori mai degrabă moartea decât viața. Pe mulți, această convingere i-a făcut să-și pună capăt vieții. Copleșiți de necazuri, încurcături și dezamăgiri, li se pare mai ușor să-și curme firul delicat al existenței și să zboare spre fericirea lumii eterne.
Dumnezeu a oferit în Cuvântul Său dovezi clare că îi va pedepsi pe cei care Îi încalcă Legea. Este El prea îndurător pentru a pune în aplicare o sentință corectă în dreptul vreunui păcătos? Priviți atunci la crucea de pe Calvar! Moartea Fiului nevinovat al lui Dumnezeu este o dovadă a faptului că „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23), că orice violare a Legii lui Dumnezeu trebuie să fie pedepsită. Hristos cel fără păcat a devenit păcat pentru om. A purtat vina călcării Legii și a trăit durerea de a vedea că Tatăl Își ascunde fața, până când inima I-a fost frântă, iar viața, zdrobită – toate acestea pentru ca păcătoșii să poată fi răscumpărați. Omul nu putea fi eliberat de pedeapsa pentru păcat pe nicio altă cale. Oricine refuză iertarea obținută cu un preț atât de mare trebuie să suporte personal vinovăția și pedeapsa pentru călcarea Legii.
Să examinăm, în continuare, ce afirmă Biblia cu privire la cei nepocăiți și neevlavioși, pe care universaliștii îi așază în cer împreună cu îngerii sfinți și fericiți.
„Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții” (Apocalipsa 21:6). Această promisiune este numai pentru cei cărora le este sete, numai pentru cei care simt nevoia după apa vieții și o caută, cu prețul pierderii tuturor celorlalte lucruri. „Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu” (Apocalipsa 21:7). Condițiile sunt clare. Pentru a moșteni toate aceste lucruri, trebuie să ne împotrivim păcatului și să-l învingem.
Domnul declară prin profetul Isaia: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine… Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui” (Isaia 3:10,11). „Totuși, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul”, spune înțeleptul, „și stăruie multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu și au frică de El. Dar cel rău nu este fericit” (Eclesiastul 8:12,13). Iar Pavel afirmă că păcătosul își adună „o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui”; „necaz și strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul” (Romani 2:5,6,9).
„Niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu” (Efeseni 5:5). „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14). „Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună” (Apocalipsa 22:14,15).
Dumnezeu le-a făcut cunoscute oamenilor caracterul Său și metoda Sa de a trata păcatul. „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:6,7). „Domnul… nimicește pe toți cei răi” (Psalmii 145:20). „Dar cei răzvrătiți sunt nimiciți cu toții, sămânța celor răi este prăpădită” (Psalmii 37:38). Puterea și autoritatea guvernării divine vor pune capăt rebeliunii, dar pedepsele drepte ale lui Dumnezeu vor fi în concordanță cu mila, răbdarea și bunătatea Lui.
Dumnezeu nu constrânge pe nimeni. Lui nu-I place ascultarea servilă. El dorește ca făpturile mâinilor Sale să-L iubească pentru că este demn de iubit, să-L asculte pentru că Îi apreciază, în deplină cunoștință de cauză, înțelepciunea, dreptatea și bunătatea. Toți cei care Îi înțeleg corect aceste trăsături de caracter Îl vor iubi pentru că sunt atrași de El din admirație pentru calitățile Sale.
Principiile bunătății, ale îndurării și ale iubirii, predicate și exemplificate de Salvatorul nostru, sunt o expresie a voinței și a caracterului lui Dumnezeu. Hristos a declarat că n-a vorbit nimic altceva decât ceea ce a primit de la Tatăl Său. Principiile conducerii divine sunt în armonie cu porunca Mântuitorului: „Iubiți pe vrăjmașii voștri” (Matei 5:44). Dumnezeu execută sentința Sa dreaptă asupra celor păcătoși pentru binele universului și chiar pentru binele celor asupra cărora cad pedepsele Sale. El i-ar face fericiți, dar numai dacă ar putea face asta în conformitate cu legile guvernării Sale și cu dreptatea caracterului Său. Îi înconjoară cu dovezile iubirii Sale, le-a oferit Legea Sa și-i urmărește cu ofertele harului Său, dar ei Îi disprețuiesc iubirea, Îi desființează Legea și Îi resping harul. Deși primesc încontinuu daruri, ei Îl dezonorează pe Dătător. Îl urăsc deoarece știu că El are oroare de păcatele lor. Domnul le suportă îndelung răutatea, dar, în cele din urmă, va veni momentul decisiv, când soarta le va fi hotărâtă. Îi va obliga El pe acești răzvrătiți să stea de partea Lui, forțându-i să facă voia Sa?
Cei care l-au ales pe Satana drept conducător și s-au aflat sub controlul lui nu sunt pregătiți să stea în prezența lui Dumnezeu. Mândria, înșelăciunea, libertinismul și cruzimea s-au fixat în caracterul lor. Pot ei să intre în ceruri și să locuiască veșnic împreună cu cei pe care i-au disprețuit și urât cât timp au fost pe pământ? Adevărul nu va deveni niciodată plăcut mincinosului, umilința nu va satisface orgoliul celui mândru, puritatea nu va fi pe placul celui corupt, iubirea dezinteresată nu i se va părea atrăgătoare celui egoist. Ce bucurie ar putea cerul să le ofere celor care sunt cu totul absorbiți de interese pământești și egoiste?