Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 32, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/6zDcBjzgdn1bpPFV6
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 33.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
Încă de la începuturile istoriei omenirii, Satana a depus eforturi ca să-i înșele pe oameni. El, care a instigat la revoltă în ceruri, a dorit să-i facă pe locuitorii pământului să treacă de partea lui în războiul împotriva lui Dumnezeu. Adam și Eva fuseseră pe deplin fericiți ascultând de Legea lui Dumnezeu, iar faptul acesta era un argument permanent împotriva pretenției pe care Satana o ridicase în ceruri, și anume că Legea lui Dumnezeu este despotică și nu urmărește binele ființelor create. Mai mult decât atât, căminul minunat pregătit pentru perechea fără păcat i-a stârnit lui Satana invidia. Așa că s-a hotărât să-i determine pe cei doi să păcătuiască, pentru ca, despărțiți de Dumnezeu și ajunși sub puterea sa, el să câștige stăpânire asupra pământului și să-și întemeieze aici împărăția, în opoziție față de Cel Preaînalt.
Dacă și-ar fi dezvăluit adevăratul caracter, Satana ar fi fost respins imediat, deoarece Adam și Eva fuseseră avertizați cu privire la acest dușman periculos, dar el a acționat în întuneric, ascunzându-și planul, ca să și-l poată aduce la îndeplinire. Folosind ca medium șarpele, pe atunci o făptură cu înfățișare fermecătoare, i s-a adresat Evei: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină»?” (Geneza 3:1). Dacă n-ar fi început dialogul cu ispititorul, Eva ar fi fost în siguranță, dar s-a aventurat să discute cu el și a căzut pradă vicleniei lui. Și astăzi mulți sunt învinși în același fel. Pun la îndoială cerințele lui Dumnezeu și, în loc să asculte de poruncile divine, acceptă teorii omenești, care nu sunt altceva decât idei ale lui Satana.
„Femeia i-a răspuns șarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ’Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.’» Atunci, șarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul»” (Geneza 3:2-5). Satana a declarat că vor fi ca Dumnezeu, că vor fi mai înțelepți decât înainte și vor atinge un nivel superior al existenței. Eva a cedat ispitei și, prin influența ei, Adam a păcătuit și el. Ei l-au crezut pe șarpe, care i-a convins că Dumnezeu nu vorbise serios când le-a spus că vor muri. N-au avut încredere în Creatorul lor, închipuindu-și că El le îngrădește libertatea și că, dacă Îi vor încălca Legea, vor ajunge mai înțelepți și mai fericiți.
Care era însă semnificația cuvintelor pe care Dumnezeu i le spusese lui Adam: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2:17)? Urma Adam să fie ridicat la un nivel superior al existenței? Atunci, într-adevăr, prin păcătuire, ar fi obținut un mare avantaj, iar Satana s-ar fi dovedit un binefăcător al omenirii. Dar Adam, după ce a păcătuit, a descoperit că nu acesta era înțelesul sentinței divine. Dumnezeu a declarat că omul se va întoarce în pământul din care a fost luat, ca pedeapsă pentru păcat: „Ţărână ești și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19). Cuvintele lui Satana: „Vi se vor deschide ochii” s-au dovedit adevărate numai în sensul că, după neascultarea lor, lui Adam și Eva li s-au deschis ochii și și-au văzut prostia. Au cunoscut într-adevăr răul și au gustat din rodul amar al păcatului.
În mijlocul Edenului, creștea pomul vieții, al cărui fruct avea puterea să perpetueze viața. Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, Adam ar fi continuat să aibă acces la acest pom și ar fi trăit veșnic, dar, după ce a păcătuit, i s-a interzis să mai mănânce din pomul vieții și a devenit supus morții. Sentința divină: „Ţărână ești și în țărână te vei întoarce” indică dispariția completă.
Nemurirea, promisă omului cu condiția ascultării, fusese pierdută prin păcătuire. Adam nu putea să le transmită urmașilor lui ceva ce nu avea și n-ar fi existat nicio speranță pentru omenirea decăzută dacă Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său, nu le-ar fi oferit din nou oamenilor nemurirea. Deși „moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit”, Hristos „a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie” (Romani 5:12; 2 Timotei 1:10). Nemurirea poate fi obținută numai prin Hristos. Iisus a spus: „Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața” (Ioan 3:36). Orice om poate intra în posesia acestei binecuvântări prețioase dacă împlinește condițiile. Toți cei care, „prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea” vor primi „viața veșnică” (Romani 2:7).
Cel care i-a promis lui Adam viața în ciuda neascultării a fost marele amăgitor. Declarația șarpelui din Eden: „Hotărât că nu veți muri” a fost prima predică despre nemurirea sufletului. Totuși declarația aceasta, care se bazează numai pe autoritatea lui Satana, răsună de la amvoane și este acceptată de majoritatea oamenilor tot atât de ușor cum a fost acceptată de primii noștri părinți. Sentința divină: „Sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel 18:20) este făcută să însemne: „Sufletul care păcătuiește nu va muri, ci va trăi veșnic.” Nu putem să nu fim surprinși de orbirea ciudată care îi face pe oameni să creadă cu atâta naivitate cuvintele lui Satana și să respingă cu atâta necredință cuvintele lui Dumnezeu.
Dacă omul, după cădere, ar fi avut acces la pomul vieții, păcatul s-ar fi perpetuat veșnic. Însă niște heruvimi cu o sabie în flăcări au păzit „drumul care duce[a] la pomul vieții” (Geneza 3:24) și nimănui din familia lui Adam nu i-a fost permis să mănânce din fructul dătător de viață. De aceea nu există niciun păcătos nemuritor.
După cădere, Satana le-a poruncit îngerilor lui să răspândească pe scară largă credința în nemurirea naturală a omului. După ce aveau să-i convingă pe oameni să accepte această eroare, trebuiau să-i conducă la concluzia că păcătosul va trăi în chinuri veșnice. Acum prințul întunericului, acționând prin intermediul instrumentelor lui, Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un tiran răzbunător, care îi aruncă în iad pe toți cei ce nu-L mulțumesc, făcându-i să-I simtă mânia pentru eternitate, și care, în timp ce aceștia îndură chinuri de nedescris și se zvârcolesc în flăcările veșnice, privește la ei cu satisfacție.
În felul acesta, arhiamăgitorul Îi atribuie Creatorului și Binefăcătorului omenirii propriile trăsături de caracter. Cruzimea este satanică. Dumnezeu este iubire și tot ceea ce a creat El a fost curat, sfânt și plăcut, până când primul mare răzvrătit a adus păcatul. Satana este dușmanul care îl ispitește pe om să păcătuiască și care, dacă poate, îl distruge. Apoi, când este sigur de victimă, privește cu încântare dezastrul pe care l-a produs. Dacă i s-ar permite, ar prinde toți oamenii în plasa lui. Dacă n-ar interveni Dumnezeu, niciun urmaș al lui Adam n-ar scăpa.
Satana încearcă să-i învingă pe oameni astăzi așa cum i-a învins pe primii noștri părinți – slăbindu-le încrederea în Creatorul lor și făcându-i să se îndoiască de înțelepciunea guvernării Sale și de justețea legilor Sale. Pentru a-și justifica dușmănia și rebeliunea, Satana și trimișii lui Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind mai rău decât ei. Marele amăgitor se străduiește să-I atribuie înfiorătoarea lui cruzime de caracter Tatălui nostru ceresc, pentru ca astfel el să pară foarte nedreptățit atunci când a fost expulzat din cer deoarece n-a vrut să se supună unui conducător atât de abuziv. El prezintă libertatea de care s-ar putea bucura lumea sub domnia lui blândă, punând-o în contrast cu sclavia impusă de legile severe ale lui Iehova. În felul acesta, reușește să înșele oamenii și să-i facă să nu Îi mai fie loiali lui Dumnezeu.