Cunoașterea umană, atât în ce privește lucrurile spirituale, cât și pe cele materiale, este parțială și imperfectă. De aceea mulți oameni de știință nu-și pot armoniza concepțiile științifice cu declarațiile Scripturii. Mulți acceptă simple teorii și speculații ca fapte științifice și consideră că trebuie să testeze Cuvântul lui Dumnezeu prin teoriile „științei, pe nedrept numite astfel” (1 Timotei 6:20). Pentru că, în înțelegerea lor limitată, nu-L pot explica pe Creator și lucrările Sale prin legi naturale, ei consideră că istoria biblică nu este veridică. Cei care se îndoiesc de autenticitatea Vechiului și Noului Testament fac de multe ori un pas mai departe și se îndoiesc de însăși existența lui Dumnezeu și îi atribuie naturii o putere infinită. Renunțând la ancora lor, plutesc în derivă în jurul stâncilor necredinței.
Mulți se îndepărtează astfel de credință și sunt înșelați de Diavolul. Oamenii încearcă să fie mai înțelepți decât Creatorul lor. Filosofia omenească încearcă să cerceteze și să explice mistere care nu vor fi dezvăluite niciodată. Dacă oamenii ar studia și ar înțelege ceea ce Dumnezeu le-a permis să cunoască despre El și planurile Sale, ar ajunge să aibă o viziune atât de măreață despre slava, maiestatea și puterea lui Iehova, încât și-ar da seama de propria lor nimicnicie și ar fi mulțumiți cu ceea ce le-a fost descoperit lor și copiilor lor.
Capodopera înșelăciunilor lui Satana este să-i facă pe oameni să emită continuu diverse ipoteze cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a revelat și pe care nu intenționează ca noi să le înțelegem. În felul acesta și-a pierdut Lucifer locul din ceruri. El era nemulțumit de faptul că nu-i fuseseră dezvăluite toate tainele planurilor lui Dumnezeu, ignorând complet ceea ce-i fusese descoperit cu privire la rolul și poziția lui înaltă. Trezind aceeași nemulțumire și în îngerii aflați sub conducerea lui, le-a cauzat și lor căderea. Acum, el caută să le insufle oamenilor același spirit și să-i facă și pe ei să neglijeze poruncile directe ale lui Dumnezeu.
Cei care nu sunt dispuși să accepte adevărurile clare și tăioase ale Bibliei caută permanent povestiri plăcute pentru a-și liniști conștiința. Cu cât doctrinele sunt mai puțin spirituale și cer mai puțină abnegație și umilință, cu atât le acceptă mai ușor. Astfel de persoane își degradează puterile intelectuale în dorința de a-și satisface plăcerile. Fiind prea înțelepți, în opinia lor, pentru a cerceta Scripturile cu umilință și pentru a se ruga insistent pentru călăuzire divină, nu au niciun scut împotriva amăgirii. Satana este gata să satisfacă dorința inimii, punând falsul în locul adevărului. În felul acesta și-a câștigat papalitatea puterea asupra minții oamenilor. Iar prin faptul că resping adevărul, deoarece el implică o cruce, protestanții urmează aceeași cale. Toți cei care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, căutând o cale convenabilă de a nu fi în contradicție cu lumea, vor ajunge să primească „erezii nimicitoare” drept adevăr (2 Petru 2:1). Respingând în mod deliberat adevărul, vor accepta toate ereziile imaginabile. În timp ce privesc cu oroare o înșelăciune, vor admite cu ușurință o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți”, declară: „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți” (2 Tesaloniceni 2:10-12). Având o astfel de avertizare, este de datoria noastră să fim atenți la doctrinele cu care suntem de acord.
Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor se numără ideile și minunile înșelătoare ale spiritismului. Deghizat în înger de lumină, Satana își întinde capcanele acolo unde ne așteptăm cel mai puțin. Dacă ar studia Cartea lui Dumnezeu cu o atitudine de rugăciune insistentă pentru a o înțelege, oamenii n-ar fi lăsați în întuneric, ca să accepte doctrine false. Însă, respingând adevărul, ei cad pradă minciunii.
O altă erezie periculoasă este doctrina care neagă divinitatea lui Hristos, susținând că El n-a existat înainte de venirea în această lume. Această teorie este admisă de un număr mare de persoane care își declară credința în Biblie, deși ea contrazice în mod direct cele mai clare declarații ale Mântuitorului nostru cu privire la relația Sa cu Tatăl, caracterul Său divin și preexistența Sa. Ea nu poate fi susținută însă decât printr-o denaturare nefondată a Scripturilor, deoarece nu numai că scade, în ochii omului, valoarea răscumpărării pe care o oferă Iisus, ci și subminează credința în Biblie ca revelație de la Dumnezeu. Aceasta o face și mai periculoasă și, totodată, mai greu de combătut. Dacă oamenii resping mărturia Scripturilor în legătură cu divinitatea lui Hristos, este inutil să mai discutăm cu ei, întrucât niciun argument, oricât de puternic, nu i-ar putea convinge. „Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14). Oricine susține această eroare nu poate înțelege cu adevărat caracterul și misiunea lui Hristos sau planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului.
Tot o eroare subtilă și distrugătoare este și credința, care se răspândește cu repeziciune, că Satana nu există ca persoană, că numele lui este folosit în Scriptură numai pentru a reprezenta gândurile și dorințele rele ale omului.
Concepția, atât de des repetată de la amvoane, că revenirea lui Hristos reprezintă de fapt venirea Sa pentru fiecare om în parte, în momentul morții, este un mijloc de a abate mintea oamenilor de la venirea Sa personală pe norii cerului. Satana spune astfel: „Iată-L în odăițe ascunse” (vezi Matei 24:23-26) și multe suflete s-au pierdut acceptând această înșelăciune.
Înțelepciunea lumii susține că rugăciunea nu este esențială. Oamenii de știință pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune, că aceasta ar fi o încălcare a legilor naturii, o minune, iar minunile nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe, și Dumnezeu nu face nimic contrar acestor legi. Astfel, ei Îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat la mâini de propriile legi – ca și când legile divine ar putea anula libertatea de acțiune a lui Dumnezeu. O astfel de teorie este contrară mărturiei Scripturilor. N-au fost făcute minuni de către Hristos și apostolii Lui? Același Mântuitor milostiv este dispus și astăzi să asculte rugăciunea credinței ca și atunci când a umblat vizibil printre oameni. Naturalul cooperează cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne ofere, ca răspuns la rugăciunea noastră plină de credință, ceea ce nu ne-ar fi dat dacă nu am fi cerut.
Nenumărate sunt doctrinele eronate și ideile stranii care s-au răspândit în bisericile creștine. Este imposibil să evaluăm consecințele negative ale înlăturării uneia dintre pietrele de hotar fixate de Cuvântul lui Dumnezeu. Puțini dintre cei care se aventurează să facă acest lucru se opresc doar la respingerea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să renunțe la principiile adevărului, unul după altul, până când devin niște necredincioși.
Erorile teologiei populare au condus la scepticism multe suflete care, altfel, ar fi crezut în Scriptură. Unora s-ar putea să le fie imposibil să accepte doctrine care le lezează simțul de dreptate, de milă și de bunătate și, întrucât acestea le sunt prezentate ca învățături ale Bibliei, refuză să accepte Scriptura drept Cuvântul lui Dumnezeu.
Acesta este scopul pe care îl urmărește Satana. Nu-și dorește nimic mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Stă în fruntea marii armate de sceptici și lucrează din răsputeri pentru ca, prin înșelăciune, să-i facă pe oameni să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoiești. Foarte mulți oameni privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere din același motiv din care au manifestat această atitudine și față de Autorul lui – pentru că mustră și condamnă păcatul. Cei care nu sunt dispuși să se conformeze cerințelor Scripturii se străduiesc să-i distrugă autoritatea. Citesc Biblia sau ascultă principiile ei prezentate de la amvoane numai pentru a găsi greșeli în Scriptură sau în predică. Nu puțini ajung necredincioși în încercarea de a justifica faptul că își neglijează obligația. Alții, care țin prea mult la confortul personal pentru a-și sacrifica eul, adoptă o atitudine sceptică din mândrie și nepăsare, căutând să-și câștige reputația că au o înțelepciune superioară, prin criticarea Bibliei. Există multe lucruri pe care mintea umană limitată, neiluminată de înțelepciunea divină, nu le poate înțelege și, astfel, aceștia găsesc ocazia să critice. Sunt mulți care par să considere că este o virtute să stea de partea necredinței și a scepticismului. Însă, sub aparența inocenței, se află încredere în sine și mândrie. Pentru mulți este o adevărată plăcere să găsească în Scripturi ceva care să creeze confuzie în mintea celorlalți. Unii, la început, critică și apără poziția greșită numai de dragul contrazicerii. Ei nu-și dau seama că, în felul acesta, cad în cursa păsărarului. După ce și-au exprimat deschis necredința, consideră că trebuie să-și mențină poziția. Astfel, se alătură celor nelegiuiți și își închid singuri porțile Paradisului.