Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 27, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/8hbSz9dkz2hWSLyt7
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 28.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui, era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc, și roțile lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile” (Daniel 7:9,10).
Astfel i-a fost prezentată profetului în viziune ziua aceea mare și solemnă în care caracterul și viața oamenilor vor trece prin fața Judecătorului întregului pământ și fiecare om va fi răsplătit „după faptele lui”. Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl. Psalmistul spune: „Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!” (Psalmii 90:2). El, care este izvorul întregii existențe și sursa a tot ce este lege, prezidează acțiunea de judecată. Îngerii sfinți, în număr de „zece mii de ori zece mii și mii de mii”, participă la procesele desfășurate în acest mare tribunal ca agenți și martori.
„Și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum” (Daniel 7:13,14). Venirea lui Hristos descrisă aici nu este a doua Sa venire pe pământ. El vine la Cel Îmbătrânit de zile, în ceruri, pentru a primi stăpânirea, slava și împărăția care Îi vor fi date la încheierea lucrării Sale de Mijlocitor. Această venire, și nu a doua Sa venire pe pământ, a fost prezisă de profeție că va avea loc la sfârșitul celor 2.300 de zile, în anul 1844. Iisus, Marele-Preot, a intrat în Locul Preasfânt însoțit de îngeri cerești și S-a prezentat înaintea lui Dumnezeu pentru a Se angaja în ultima fază a misiunii Sale în favoarea omului – pentru a efectua judecata de cercetare și a face ispășire pentru toți cei care vor dovedi că au dreptul să beneficieze de ea.
În cadrul sistemului de slujbe simbolice, numai cei care veneau înaintea lui Dumnezeu cu mărturisire și pocăință și ale căror păcate fuseseră transferate asupra Sanctuarului prin sângele jertfei pentru păcat luau parte la ceremoniile Zilei de Ispășire. În același fel, în marea Zi a Ispășirii finale și a judecății de cercetare, sunt luate în considerare numai cazurile celor care formează poporul lui Dumnezeu. Judecarea celor răi este un proces distinct și separat și are loc mai târziu. „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1 Petru 4:17).
Cărțile din ceruri, în care sunt consemnate numele și faptele oamenilor, vor determina hotărârile care se vor lua la judecată. Profetul Daniel spune: „S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile.” Apostolul Ioan, descriind aceeași scenă, adaugă: „Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea” (Apocalipsa 20:12).
Cartea vieții cuprinde numele celor care au intrat vreodată în serviciul lui Dumnezeu. Iisus îi îndemna pe ucenicii Săi: „Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10:20). Pavel vorbește despre colaboratorii lui credincioși, „ale căror nume sunt scrise în cartea vieții” (Filipeni 4:3). Daniel, referindu-se la „o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile”, declară că poporul lui Dumnezeu va fi mântuit, „și anume oricine va fi găsit scris în carte”. Iar Ioan spune că în cetatea lui Dumnezeu vor intra numai cei al căror nume este scris „în cartea vieții Mielului” (Daniel 12:1; Apocalipsa 21:27).
„O carte de aducere-aminte” este scrisă înaintea lui Dumnezeu, în care sunt înregistrate faptele bune ale celor „ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui” (Maleahi 3:16). Cuvintele lor de credință și faptele lor de iubire sunt consemnate în ceruri. La aceasta se referă Neemia când spune: „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule,... și nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu” (Neemia 13:14). În cartea de aducere-aminte a lui Dumnezeu este imortalizată orice faptă de dreptate. Acolo se consemnează cu fidelitate orice ispită căreia i s-a rezistat, orice păcat biruit, orice cuvânt de milă exprimat. Acolo se înregistrează orice gest de sacrificiu, orice suferință și necaz îndurate pentru Hristos. Psalmistul spune: „Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?” (Psalmii 56:8).
Există, de asemenea, un raport al păcatelor oamenilor. „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14). „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.” Mântuitorul spune: „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12:36,37). Planurile și motivele ascunse apar în acest registru precis, deoarece Dumnezeu „va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4:5). „Iată, sunt scrise înaintea Mea... nelegiuirile voastre și nelegiuirile părinților voștri, zice Domnul” (Isaia 65:6,7, tr. engl. KJV).
Faptele fiecărui om sunt aduse în atenția lui Dumnezeu și sunt înregistrate ca o dovadă fie de loialitate, fie de neloialitate. În dreptul fiecărui nume din cărțile cerului sunt trecute cu o exactitate extraordinară orice cuvânt rău, orice faptă egoistă, orice datorie neîndeplinită, orice păcat ascuns și orice prefăcătorie vicleană. Neglijarea avertizărilor sau mustrărilor trimise de Cer, momentele irosite, ocaziile nefolosite, influența exercitată spre bine sau spre rău, cu rezultatele ei pe termen lung, toate sunt consemnate de îngerul raportor.
Legea lui Dumnezeu este standardul în funcție de care vor fi analizate caracterul și viața oamenilor la judecată. Înțeleptul spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată” (Eclesiastul 12:13,14). Apostolul Iacov îi îndemna pe frații săi: „Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o lege a slobozeniei” (Iacov 2:12).
Cei care la judecată sunt „găsiți vrednici” vor avea parte de învierea celor drepți. Iisus a spus: „Cei ce vor fi găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor și de învierea dintre cei morți... vor fi ca îngerii; și vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20:35,36). El declară din nou că „cei ce au făcut binele vor învia pentru viață” (Ioan 5:29). Neprihăniții morți nu vor fi înviați decât după judecata care îi va găsi demni să „învieze pentru viață”. Așadar, ei nu vor fi prezenți în persoană la tribunal, când rapoartele lor sunt examinate și cazurile lor, hotărâte.
Iisus Se va prezenta ca avocat, să pledeze în favoarea lor înaintea lui Dumnezeu. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Iisus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). „Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 9:24; 7:25).
Când rapoartele sunt deschise la judecată, viața celor care au crezut în Iisus este examinată de Dumnezeu. Avocatul nostru prezintă cazurile fiecărei generații, succesiv, începând cu primii oameni care au trăit pe pământ și încheind cu cei în viață. Fiecare nume este amintit, fiecare caz este cercetat în detaliu. Unele sunt acceptate, altele sunt respinse. Numele celor care au păcate rămase în rapoarte, păcate de care nu s-au pocăit și deci nu sunt iertate, sunt șterse din cartea vieții, iar raportul faptelor lor bune este șters din cartea de amintire a lui Dumnezeu. Domnul i-a spus lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea” (Exodul 32:33). Iar profetul Ezechiel a declarat: „Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea..., toată neprihănirea lui va fi uitată” (Ezechiel 18:24).