„Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19,20). Acela al cărui corp este templul Duhului Sfânt nu va fi înrobit de un obicei dăunător. Puterile lui Îi aparțin lui Hristos, care l-a cumpărat cu prețul sângelui Său. Tot ce are el este al Domnului. Cum ar putea să fie nevinovat cel care risipește acest capital? Pretinșii creștini cheltuiesc anual sume imense pe lucruri dăunătoare, menite să satisfacă dorințele. Dumnezeu este jefuit de zecimi și daruri, în timp ce ei irosesc pe altarul poftei mai mult decât dau pentru a-i ajuta pe săraci sau pentru a susține predicarea Evangheliei. Dacă toți cei care se declară urmași ai lui Hristos ar fi într-adevăr sfințiți, atunci mijloacele lor materiale, în loc să fie cheltuite pe lucruri inutile și dăunătoare, ar fi aduse în tezaurul Domnului. Creștinii ar fi exemple de cumpătare și abnegație. Atunci ei ar fi lumina lumii.
Lumea s-a dedat îngăduinței de sine. „Pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții” (1 Ioan 2:16) stăpânesc mulțimile. Însă urmașii lui Hristos au o chemare mai sfântă. „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat.” În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, suntem îndreptățiți să declarăm că sfințirea nu este veritabilă dacă nu are ca rezultat o renunțare totală la scopurile păcătoase și la plăcerile lumii.
Pentru cei care îndeplinesc condiția: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei… nu vă atingeți de ce este necurat”, promisiunea lui Dumnezeu este: „Vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel atotputernic” (2 Corinteni 6:17,18). Este privilegiul și datoria fiecărui creștin să aibă o experiență bogată și abundentă în ce privește lucrurile lui Dumnezeu. Iisus a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18). Fiecare pas al credinței și al ascultării aduce sufletul într-o legătură mai strânsă cu Lumina lumii, în care „nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Razele puternice ale Soarelui Neprihănirii strălucesc peste slujitorii lui Dumnezeu, iar ei reflectă razele Sale. După cum planetele ne spun că există o lumină mai mare pe cer, din a cărei slavă își primesc ele strălucirea, tot așa creștinii trebuie să arate că există un Dumnezeu pe tronul universului, al cărui caracter este demn să fie lăudat și imitat. Darurile Duhului Sfânt, curăția și sfințenia caracterului Său se vor manifesta în martorii Săi.
În Epistola către Coloseni, Pavel menționează binecuvântările bogate care le sunt oferite copiilor lui Dumnezeu. El spune: „Nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu, întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1:9-11).
Apoi, el scrie despre dorința sa ca frații din Efes să ajungă să înțeleagă măreția privilegiului de a fi creștin. El le descrie, în limbajul cel mai amplu, puterea minunată și cunoștințele pe care le-ar putea avea ca fii și fiice ale Celui Preaînalt. Era privilegiul lor să fie „întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru… pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți pricepe, împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință”. Rugăciunea apostolului atinge apogeul când se roagă să ajungă „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:16-19).
Aici sunt descoperite realizările înalte pe care le putem atinge prin credința în promisiunile Tatălui nostru ceresc, când împlinim cerințele Sale. Prin meritele lui Hristos, noi avem acces la tronul Puterii infinite. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da, fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Tatăl i-a dat Fiului Său Duhul fără măsură. Noi, de asemenea, ne putem împărtăși din plinătatea Lui. Iisus spune: „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13). „Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” „Cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 14:14; 16:24).
Deși viața creștinului trebuie să fie caracterizată de umilință, ea nu trebuie să fie marcată de tristețe și de subestimare a valorii proprii. Orice om are privilegiul de a trăi în așa fel încât Dumnezeu să-l aprecieze și să-l binecuvânteze. Tatăl nostru ceresc nu dorește să fim niciodată sub condamnare și întuneric. A merge cu capul plecat și cu inima preocupată de propria stare nu este o dovadă de adevărată smerenie. Putem să venim la Iisus pentru a fi curățați, apoi să stăm înaintea Legii fără rușine și regrete. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1).
Prin Iisus, fiii căzuți ai lui Adam devin „fii ai lui Dumnezeu”. „Căci Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească frați” (Evrei 2:11). Viața creștinului trebuie să fie o viață de credință, de victorie și de bucurie în Dumnezeu. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4). Bine s-a exprimat Neemia, slujitorul Domnului: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10). Pavel, de asemenea, spune: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” „Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, cu privire la voi” (Filipeni 4:4; 1 Tesaloniceni 5:16-18).
Acestea sunt roadele pocăinței și ale sfințirii biblice. Dar aceste roade sunt atât de rar întâlnite pentru că marile principii ale neprihănirii, stabilite în Legea lui Dumnezeu, sunt privite cu atât de mare indiferență de lumea creștină. De aceea se manifestă atât de puțin acea influență profundă și de durată a Duhului lui Dumnezeu care a caracterizat redeșteptările de altădată.
Privind, suntem schimbați. Când sunt neglijate învățăturile sfinte prin care Dumnezeu le-a descoperit oamenilor desăvârșirea și sfințenia caracterului Său, iar mintea oamenilor este atrasă de învățături și teorii omenești, nu este de mirare că rezultatul este un declin al adevăratei evlavii în biserică. Domnul spune: „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă” (Ieremia 2:13).
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi… Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit” (Psalmii 1:1-3). Numai când Legea lui Dumnezeu va fi repusă în poziția ei de drept, se va produce o redeșteptare a credinței și a evlaviei de la început în mijlocul celor care se declară copiii Săi. „Așa vorbește Domnul: «Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!»” (Ieremia 6:16).