Istoria vechiului Israel este o ilustrare izbitoare a experienței prin care au trecut adventiștii. Dumnezeu i-a condus pe cei care Îi așteptau venirea exact cum i-a condus pe copiii lui Israel la ieșirea din Egipt. În timpul marii lor dezamăgiri, credința le-a fost testată așa cum a fost testată credința evreilor la Marea Roșie. Dacă și-ar fi pus încrederea în mâna călăuzitoare care fusese alături de ei în experiența prin care trecuseră, ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toți cei care au participat, uniți, la mișcarea de redeșteptare din anul 1844 ar fi acceptat mesajul îngerului al treilea și l-ar fi proclamat în puterea Duhului Sfânt, Dumnezeu ar fi lucrat cu forță prin ei. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. Locuitorii pământului ar fi fost avertizați cu ani de zile mai înainte, Evanghelia ar fi fost vestită tuturor și Hristos ar fi venit pentru a-Și răscumpăra poporul.
N-a fost voia lui Dumnezeu ca israeliții să rătăcească patruzeci de ani în pustie. El dorea să-i ducă direct în țara Canaanului și să-i stabilească acolo ca popor sfânt și fericit. Dar „n-au putut să intre din pricina necredinței lor” (Evrei 3:19). Ei au murit în pustie din cauza neascultării și apostaziei lor și alții au intrat în țara promisă. În același fel, n-a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie amânată atât de mult și poporul Său să rămână atât de mulți ani în această lume a păcatului și a durerii. Necredința însă i-a separat pe oameni de Dumnezeu. Pentru că au refuzat să îndeplinească misiunea pe care El le-o încredințase, alții au fost chemați să vestească mesajul Lui. Din milă pentru lume, Iisus Își amână venirea pentru ca păcătoșii să aibă ocazia să audă avertizarea și să găsească în El adăpost înainte de a se revărsa mânia lui Dumnezeu.
Acum, ca și în secolele trecute, prezentarea unui adevăr care mustră păcatele și erorile timpului stârnește împotrivire. „Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele” (Ioan 3:20). Când oamenii constată că nu-și pot susține poziția cu ajutorul Scripturilor, mulți se decid să o susțină cu orice risc și atacă violent și răutăcios motivele și caracterul acelora care stau în apărarea adevărului nepopular. Aceeași metodă a fost folosită în toate timpurile. Ilie a fost acuzat că aduce nenorocire asupra lui Israel; Ieremia, că este trădător; Pavel, că profanează Templul. De atunci până astăzi, cei care au vrut să rămână fideli adevărului au fost acuzați că sunt răzvrătiți, eretici sau schismatici. Mulțimile de oameni mult prea necredincioși pentru a accepta cuvântul sigur al profeției vor fi în schimb de acord, în credulitatea lor, cu acuzele care li se aduc celor care îndrăznesc să mustre păcatele la modă. Acest spirit se va extinde din ce în ce mai mult. Biblia afirmă clar că va veni un timp când legile statului vor fi într-un asemenea contrast cu Legea lui Dumnezeu, încât oricine va vrea să asculte de toate preceptele divine va trebui să suporte batjocuri și pedepse ca un răufăcător.
Ce ar trebui să facă mesagerul adevărului în această situație? Să tragă concluzia că adevărul nu trebuie prezentat deoarece, de cele mai multe ori, singurul lui efect este acela de a-i face pe oameni să evite sau să se opună cerințelor lui? Nu, el nu este mai îndreptățit decât primii reformatori să nu proclame Cuvântul lui Dumnezeu pe motiv că acesta provoacă opoziție. Mărturisirea de credință rostită de sfinți și de martiri a fost scrisă pentru generațiile următoare. Acele exemple vii de sfințenie și integritate statornică le inspiră curaj celor care sunt chemați ca, în prezent, să fie martori pentru Dumnezeu. Ei nu au primit harul și adevărul numai pentru ei înșiși, ci pentru ca, prin ei, cunoașterea de Dumnezeu să lumineze pământul. Le-a dat Dumnezeu lumină slujitorilor Săi din această generație? Atunci ei trebuie să lase lumina să lumineze în lume.
În vechime, Domnul i-a spus unui profet care vorbea în Numele Său: „Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte.” Totuși a adăugat: „Să le spui cuvintele Mele fie că vor asculta, fie că nu vor asculta” (Ezechiel 3:7; 2:7). Slujitorului lui Dumnezeu de astăzi îi este dată porunca: „Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei” (Isaia 58:1).
În măsura în care i se oferă ocazii, oricine primește lumina adevărului are aceeași responsabilitate solemnă și importantă ca profetul lui Israel, căruia Cuvântul Domnului i-a spus: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreșit!» și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul” (Ezechiel 33:7-9).
Marele obstacol atât pentru acceptarea, cât și pentru răspândirea adevărului este faptul că el implică neplăceri și critică din partea celorlalți. Acesta este singurul argument împotriva adevărului pe care apărătorii lui nu-l pot nega. Dar urmașii autentici ai lui Hristos nu așteaptă ca adevărul să devină popular. Fiind convinși că aceasta este datoria lor, ei acceptă de bunăvoie crucea, considerând, ca și apostolul Pavel, că „întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă” și, ca și Moise din vechime, că „ocara lui Hristos [este] o mai mare bogăție decât comorile Egiptului” (2 Corinteni 4:17; Evrei 11:26).
Orice ar mărturisi cu gura, în probleme ce țin de religie, cei care în inima lor sunt atașați de lume acționează mai degrabă din considerente ce țin de confortul personal, și nu din principiu. Noi ar trebui să alegem ce este drept pentru că este drept și să lăsăm consecințele pe seama lui Dumnezeu. Lumea își datorează marile ei reforme oamenilor de principiu, de credință și de curaj. Tot prin astfel de oameni trebuie dusă mai departe lucrarea de reformă pentru timpul prezent.
Așa zice Domnul: „Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți neprihănirea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor și nu tremura de ocările lor. Căci îi va mânca molia ca pe o haină și-i va roade viermele cum roade lâna, dar neprihănirea Mea va dăinui în veci și mântuirea Mea se va întinde din veac în veac” (Isaia 51:7,8).