Apostazia a fost elementul care a determinat biserica primară să caute ajutorul conducerii civile, fapt care a creat premisele apariției papalității – a fiarei. Pavel spunea că va veni „lepădarea de credință” și că se va arăta „omul fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:3). În mod similar, apostazia din biserică va crea premisele pentru „chipul” fiarei.
Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, va exista o stare de declin religios asemănător cu cel din primele secole. „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:1-5). „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor” (1 Timotei 4:1). Satana va folosi „tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și… toate amăgirile nelegiuirii” și toți cei care „n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți”, vor fi lăsați să adere la „o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:9-11). Când se va atinge acest nivel de lipsă de sfințenie, vor exista aceleași consecințe ca în primele secole.
Marea diversitate doctrinară din bisericile protestante este considerată de mulți o dovadă fermă că niciodată nu se va putea face vreun efort pentru a se asigura forțat uniformitatea. Dar de-a lungul anilor a existat în bisericile protestante o înclinație din ce în ce mai puternică în favoarea unei uniri bazate pe punctele comune de doctrină. Pentru a se asigura o astfel de unire, discutarea subiectelor controversate – oricât de importante ar fi din punct de vedere biblic – trebuie neapărat lăsată deoparte.
Charles Beecher, într-o predică din 1846, a afirmat: „Confesiunile evanghelice protestante nu numai că s-au format sub presiunea cumplită a unei frici de natură pur omenească, ci trăiesc, se mișcă și respiră într-o stare de lucruri total coruptă, apelând tot timpul la elementele inferioare naturii lor pentru a aduce la tăcere adevărul și a-și pleca genunchiul în fața forței apostaziei. Nu așa au stat lucrurile cu Roma? Nu retrăim noi viața ei? Și ce vedem chiar în fața noastră? Un alt conciliu general! Un congres mondial! O alianță evanghelică și un crez universal!” (Predica „Biblia, un crez suficient”, ținută la Fort Wayne, Indiana, 22 februarie 1846). Când se va ajunge aici, va fi numai un pas până la recurgerea la forță pentru asigurarea uniformității totale.
Când principalele biserici din Statele Unite, unindu-se în jurul punctelor comune de doctrină, vor influența statul să le impună decretele și să le susțină instituțiile, atunci America protestantă va fi realizat deja „un chip”, o reproducere a autorității catolice, și inevitabila urmare va fi aplicarea de pedepse civile celor care nu se vor conforma.
Fiara cu două coarne va porunci „ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei” (Apocalipsa 13:16,17). Avertizarea îngerului al treilea este: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu”. „Fiara” menționată în acest mesaj de avertizare, în fața căreia fiara cu două coarne impune închinarea, este de fapt prima dintre fiare, adică fiara care semăna cu un leopard, din Apocalipsa 13 – papalitatea. „Chipul fiarei” reprezintă acea formă a protestantismului apostat care se va dezvolta când bisericile protestante vor căuta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor. Rămâne să mai fie definit „semnul fiarei”.
După avertizarea în legătură cu închinarea la fiară și la reproducerea ei, profeția declară: „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus.” Întrucât cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu sunt puși astfel în contrast cu cei care se închină fiarei și „chipului” ei și primesc semnul ei, rezultă ca păzirea Legii lui Dumnezeu, pe de o parte, și călcarea ei, pe de altă parte, va face distincția dintre cei care I se închină lui Dumnezeu și cei care se închină fiarei.
Trăsătura specifică a fiarei și, prin urmare, a chipului ei este călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Despre cornul cel mic, ce simbolizează papalitatea, Daniel spune: „El… se va încumeta să schimbe vremile și legea” (Daniel 7:25). Pavel numea aceeași putere „omul fărădelegii”, care urma să se înalțe pe sine mai presus de Dumnezeu. O profeție este completată de cealaltă. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalțe mai presus de Dumnezeu. Oricine va respecta cu bună știință legea astfel schimbată va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere față de papa, în locul supunerii față de Dumnezeu.
Papalitatea a încercat să schimbe Legea lui Dumnezeu. Porunca a doua, care interzice închinarea la chipuri cioplite – la imagini, la reprezentări – a fost eliminată din Lege, iar porunca a patra a fost schimbată în așa fel încât să autorizeze păzirea zilei întâia a săptămânii ca sabat, în locul zilei a șaptea. Adepții papalității susțin, ca motiv pentru omiterea poruncii a doua, că ea nu este necesară, fiind inclusă în prima poruncă, și că ei redau Legea exact în felul în care Dumnezeu a intenționat să fie înțeleasă. Aceasta nu poate fi schimbarea prezisă de profet. Profeția vorbește despre o schimbare intenționată, deliberată: „El… se va încumeta să schimbe vremile și Legea.” Schimbarea din cadrul poruncii a patra împlinește fidel profeția. Pentru această schimbare, singura autoritate invocată este aceea a bisericii. Aici, puterea papală se ridică deschis mai presus de Dumnezeu.
În timp ce aceia care se închină lui Dumnezeu se vor distinge în special prin păzirea poruncii a patra – pentru că aceasta este semnul puterii Sale creatoare și dovada dreptului Său la respectul și închinarea omului – cei care se închină la fiară se vor caracteriza prin eforturile de a desființa monumentul comemorativ al Creatorului, de a înălța instituția Romei. Tocmai în vederea susținerii duminicii și-a ridicat papalitatea primele ei pretenții arogante (vezi Apendicele) și primul ei apel la puterea statului a fost, de asemenea, pentru impunerea păzirii duminicii ca „ziua Domnului”. Dar Biblia arată că ziua a șaptea este ziua Domnului, nu ziua întâia. Hristos a spus: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” Porunca a patra declară: „Ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului.” Iar prin profetul Isaia, Domnul o numește „ziua Mea cea sfântă” (Marcu 2:28; Isaia 58:13).