Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 24, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/FDfgYTJsdpWEvmdr5
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 25.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său” (Apocalipsa 11:19). Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în Locul Preasfânt, a doua încăpere a Sanctuarului. În cadrul slujbelor din Sanctuarul de pe pământ, care era ca „o umbră a lucrurilor cerești”, această încăpere era deschisă numai în marea Zi a Ispășirii, pentru curățirea Sanctuarului. De aceea declarația că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri și că s-a văzut chivotul legământului se referă la deschiderea Locului Preasfânt din Sanctuarul ceresc, în anul 1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire faza de încheiere a ispășirii. Cei care, prin credință, L-au urmat pe Iisus când Și-a început misiunea de Mare-Preot în Locul Preasfânt au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul Sanctuarului, au înțeles schimbarea care a avut loc în lucrarea Mântuitorului și au văzut că El mijlocea acum înaintea chivotului lui Dumnezeu, pledând cu sângele Său în favoarea păcătoșilor.
Chivotul din Sanctuarul de pe pământ conținea cele două table de piatră pe care erau gravate preceptele Legii lui Dumnezeu. Chivotul era doar un loc de păstrare pentru tablele Legii, însă prezența acestor principii divine îi conferea valoare și sfințenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, s-a văzut chivotul legământului Său. În Locul Preasfânt din Sanctuarul ceresc, Legea divină este păstrată cu sfințenie – acea Lege care a fost enunțată de Însuși Dumnezeu, în mijlocul tunetelor de pe Sinai, și scrisă cu degetul Său pe tablele de piatră.
Poruncile gravate pe tablele de piatră și redate de Moise în Pentateuh au fost o copie perfectă a marelui original al Legii lui Dumnezeu din Sanctuarul ceresc. Cei care au ajuns să înțeleagă acest punct important au fost conduși astfel să vadă caracterul sfânt, neschimbător al Legii divine. Ei au înțeles, ca niciodată până atunci, puterea cuvintelor Mântuitorului: „Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). Legea lui Dumnezeu fiind o revelare a voinței Sale, o copie a caracterului Său, trebuie să continue să existe pentru totdeauna, „ca un martor credincios în ceruri”. Nicio poruncă n-a fost anulată, nicio iotă sau frântură de literă n-a fost schimbată. Psalmistul spune: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci în ceruri.” „Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie” (Psalmii 119:89; 111:7,8).
Chiar în centrul Decalogului se găsește porunca a patra, așa cum a fost proclamată prima dată: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20:8-11).
Duhul lui Dumnezeu a impresionat inima acelor cercetători ai Cuvântului Său. Ei au ajuns la convingerea că din neștiință călcaseră acest precept, neglijând ziua de odihnă a Creatorului. Au început să cerceteze motivele pentru care era păzită prima zi a săptămânii în locul zilei pe care o sfințise Dumnezeu. N-au găsit nicio dovadă în Scripturi că porunca a patra a fost desființată sau că Sabatul a fost schimbat. Binecuvântarea care a sfințit la început ziua a șaptea n-a fost niciodată anulată. Ei căutaseră cu sinceritate să cunoască voia lui Dumnezeu și să o pună în practică. Acum însă, când s-au văzut călcători ai Legii Sale, regretul le-a umplut inima și și-au manifestat loialitatea față de Dumnezeu prin păzirea Sabatului Său.
S-au depus eforturi multe și perseverente pentru distrugerea credinței lor. Însă toți au reușit să înțeleagă că, dacă Sanctuarul pământesc era o miniatură sau o copie a celui ceresc, Legea păstrată în chivotul de pe pământ era o reproducere exactă a Legii din chivotul din ceruri și că acceptarea adevărului despre Sanctuarul ceresc implica și recunoașterea cerințelor Legii lui Dumnezeu și obligativitatea Sabatului din porunca a patra. Iată motivul ascuns al opoziției înverșunate și hotărâte față de armonioasa învățătură a Scripturii, care prezenta misiunea lui Hristos în Sanctuarul ceresc! Oamenii încercau să închidă ușa pe care Dumnezeu o deschisese și să deschidă ușa pe care El o închisese. Dar „Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide”, declarase: „Iată, ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:7,8). Hristos deschisese ușa Locului Preasfânt, lumina strălucea prin ușa aceea deschisă a Sanctuarului ceresc și porunca a patra a fost văzută inclusă în Legea care este păstrată acolo. Niciun om nu putea desființa ceea ce instituise Dumnezeu.
Cei care acceptaseră lumina cu privire la medierea lui Hristos și la caracterul perpetuu al Legii lui Dumnezeu au descoperit că acestea erau adevărurile prezentate în Apocalipsa 14. Mesajele din acest capitol formează tripla avertizare (vezi Apendicele) care trebuie să-i pregătească pe locuitorii pământului pentru a doua venire a Domnului. Expresia „A venit ceasul judecății Lui” se referă la faza finală a misiunii lui Hristos pentru salvarea oamenilor. Se proclamă un adevăr care trebuie făcut cunoscut până când lucrarea de mijlocire a Mântuitorului va înceta și El va reveni pe pământ, pentru a-Și lua poporul. Acțiunea de judecată care a început în anul 1844 trebuie să continue până când se va lua o decizie în dreptul tuturor oamenilor, atât al celor vii, cât și al celor morți. În consecință, ea se va extinde până la încheierea harului. Ca să fie pregătiți să facă față judecății, oamenilor li se poruncește să se teamă de Dumnezeu, să-I dea slavă și să se închine „Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”. Rezultatul acceptării acestor solii este exprimat prin cuvintele: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus.” Ca să fie pregătiți pentru judecată, este necesar ca oamenii să respecte Legea lui Dumnezeu. Această Lege este standardul în funcție de care va fi măsurat caracterul la judecată. Apostolul Pavel declară: „Toți cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecați după Lege… în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor”. El spune că „cei ce împlinesc Legea… vor fi socotiți neprihăniți” (Romani 2:12,16,13). Credința este esențială pentru păzirea Legii lui Dumnezeu, deoarece „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui”, iar „tot ce nu vine din încredințare este păcat” (Evrei 11:6; Romani 14:23).
Prin mesajul primului înger, oamenii sunt chemați „să se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă”, să se închine Celui care a creat cerul și pământul. În acest scop, ei trebuie să asculte de Legea Sa. Înțeleptul spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13). Fără ascultare de poruncile Sale, niciun fel de închinare nu poate să-I placă lui Dumnezeu. „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.” „Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă” (1 Ioan 5:3; Proverbele 28:9).