Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 23, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/GYUS8qC9kHwBvboC8
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 24.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
Cheia care a dezlegat misterul dezamăgirii din 1844 a fost subiectul Sanctuarului. Acesta a adus în atenție un sistem complet, unitar și armonios al adevărului, arătând că mâna lui Dumnezeu condusese marea mișcare adventistă și clarificând care este datoria prezentă a oamenilor, fapt realizat prin dezvăluirea poziției și misiunii poporului Său. După cum, după noaptea teribilă de chin și dezamăgire, ucenicii lui Iisus s-au bucurat „când au văzut pe Domnul”, tot așa s-au bucurat și cei care își puseseră încrederea în a doua Lui venire. Ei așteptaseră ca El să Se arate în slavă, pentru a le da răsplata slujitorilor Săi. Deoarece au fost dezamăgiți în speranțele lor, L-au pierdut pe Iisus din vedere și au plâns ca și Maria la mormânt: „Au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”. Acum însă Îl vedeau din nou, în Locul Preasfânt, ca Mare-Preot milos, urmând să vină curând ca Împărat și Eliberator al lor. Lumina din Sanctuar a luminat trecutul, prezentul și viitorul. Ei au înțeles că Dumnezeu îi condusese prin providența Sa infailibilă. Deși, asemenea primilor ucenici, ei nu înțeleseseră mesajul pe care îl transmiteau, acesta fusese corect în toate aspectele. Proclamându-l, ei împliniseră planul lui Dumnezeu și misiunea lor nu fusese inutilă. Născuți „din nou la o nădejde vie”, ei se bucurau „cu o bucurie negrăită și strălucită”.
Atât profeția din Daniel 8:14, „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit”, cât și solia primului înger: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui” se refereau la lucrarea lui Hristos din Locul Preasfânt, la judecata de cercetare, și nu la venirea lui Hristos pentru răscumpărarea poporului Său și distrugerea celor răi. Greșeala nu era în calculul perioadelor profetice, ci în evenimentul care trebuia să aibă loc la sfârșitul celor 2.300 de zile. Credincioșii suferiseră dezamăgirea din cauza acestei erori, însă se împlinise tot ce fusese prezis de profeție și tot ce îi îndreptățea Scriptura să aștepte. Chiar când ei deplângeau neîmplinirea speranțelor lor, avusese loc evenimentul prezis de solie, care trebuia să se împlinească înainte ca Domnul să vină pentru a le da răsplata solilor Săi.
Hristos venise, dar nu pe pământ, cum așteptaseră ei, ci, așa cum fusese prefigurat în simbol, în Locul Preasfânt al Templului lui Dumnezeu din ceruri. El este prezentat de profetul Daniel venind înaintea Celui Îmbătrânit de zile: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit Unul ca un fiu al omului” – nu pe pământ, ci „a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui” (Daniel 7:13).
Această venire este prezisă și de profetul Maleahi: „Și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului, pe care-L doriți; iată că vine, zice Domnul oștirilor” (Maleahi 3:1). Nu intrarea Domnului în Templul Său a fost așteptată de copiii Săi. Ei nu-L căutau acolo, ci Îl așteptau să vină pe pământ, „într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelie” (2 Tesaloniceni 1:8).
Dar oamenii încă nu erau gata să-L întâmpine pe Domnul lor. Trebuia să mai existe încă o pregătire. Urma să fie dată o lumină care să le îndrepte mintea spre Templul lui Dumnezeu din ceruri, iar pe măsură ce ei Îl urmau prin credință pe Isus, ca Mare-Preot al lor, în lucrarea Sa de acolo, noi îndatoriri aveau să le fie făcute cunoscute. Biserica urma să primească un alt mesaj de avertizare și instruire.
Profetul spune: „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite” (Maleahi 3:2,3). Cei care vor trăi pe pământ când lucrarea de mijlocire a lui Hristos va înceta în Sanctuarul de sus vor fi nevoiți să stea fără Mijlocitor în fața unui Dumnezeu sfânt. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterul lor trebuie să fie spălat de păcat prin sângele Mântuitorului. Ei trebuie să iasă câștigători în lupta cu răul, prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor perseverente. În timp ce judecata de cercetare continuă în cer, în timp ce păcatele credincioșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu de pe pământ trebuie să aibă loc o lucrare specială de curățire, de îndepărtare a păcatelor. Acest proces este mai clar prezentat în Apocalipsa, capitolul 14.
După ce se va fi încheiat această lucrare, urmașii lui Hristos vor fi pregătiți pentru venirea Sa. „Atunci, darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară” (Maleahi 3:4). Atunci biserica pe care Domnul nostru o va lua cu Sine la venirea Sa va fi o „biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Atunci ea va fi „ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor” (Cântarea cântărilor 6:10).
Pe lângă intrarea Domnului în Templul Său, profetul Maleahi prevestește a doua Sa venire, cu scopul de a executa sentințele date în cadrul judecății: „Mă voi apropia de voi pentru judecată și Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor și preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriașului, care asupresc pe văduvă și pe orfan, nedreptățesc pe străin și nu se tem de Mine, zice Domnul oștirilor” (Maleahi 3:5). Iuda se referă la aceeași scenă când afirmă: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite” (Iuda vers. 14,15). Această venire și „venirea”, sau intrarea, Domnului în Templul Său sunt evenimente separate, distincte.
Intrarea lui Hristos ca Mare-Preot în Locul Preasfânt, pentru curățirea Sanctuarului, menționată în Daniel 8:14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, așa cum este prezentată în Daniel 7:13 și venirea Domnului în Templul Său, prezisă de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiași eveniment. Acesta este reprezentat și prin venirea mirelui la masa de nuntă, descris de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei 25.
În vara și în toamna anului 1844, fusese proclamat mesajul: „Iată, Mirele vine!” La acea dată, existau cele două categorii de oameni simbolizați prin fecioarele înțelepte și cele nechibzuite – unii care așteptau revenirea Domnului cu bucurie și care se pregătiseră conștiincios să-L întâmpine, și alții care, influențați de teamă și acționând din impuls, se mulțumiseră cu adevărul doar în teorie, adevăr lipsit de harul lui Dumnezeu. În parabolă, când a venit mirele, „cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă”. Venirea mirelui menționată aici are loc înainte de nuntă. Nunta reprezintă primirea de către Hristos a Împărăției Sale. Cetatea sfântă, Noul Ierusalim, care este capitala și simbolul Împărăției, este numită „mireasa, nevasta Mielului”. Îngerul i-a spus lui Ioan: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” „Și m-a dus în Duhul”, afirmă profetul, „și mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu” (Apocalipsa 21:9,10). De aici rezultă clar că mireasa reprezintă Cetatea sfântă, iar fecioarele care ies să-L întâmpine pe Mire simbolizează biserica. În Apocalipsa se spune că aceia care fac parte din poporul lui Dumnezeu sunt invitații de la masa de nuntă (Apocalipsa 19:9). Dacă sunt invitați, nu pot fi și mireasa. Hristos, așa cum declarase profetul Daniel, va primi de la Cel Îmbătrânit de zile din ceruri „stăpânirea, slava și împărăția”; El va primi Noul Ierusalim, capitala Împărăției Sale, „gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Daniel 7:14; Apocalipsa 21:2). După ce va primi Împărăția, va veni în glorie, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor, pentru răscumpărarea poporului Său, care va „sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov”, în Împărăția Sa (Matei 8:11; Luca 22:30), pentru a participa la masa de nuntă a Mielului.
Mesajul „Iată, Mirele vine”, din vara anului 1844, a făcut ca multe mii de oameni să aștepte venirea imediată a Domnului. Mirele a venit la timpul stabilit, dar nu pe pământ, cum așteptau oamenii, ci la Cel Îmbătrânit de zile, în ceruri, la nuntă, să-Și primească Împărăția. „Cele ce erau gata au intrat cu El în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa.” Oamenii nu puteau fi prezenți personal la nuntă, deoarece aceasta are loc în ceruri, în timp ce ei sunt pe pământ. Urmașii lui Hristos trebuie să-L aștepte „pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă” (Luca 12:36). Ei trebuie să înțeleagă misiunea Lui și să-L urmeze, prin credință, când El merge înaintea lui Dumnezeu. În sensul acesta se spune că ei merg la nuntă.