Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 21, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/zPLEciurbVqAfb3S9
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 22.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
După ce a trecut perioada când venirea Domnului a fost inițial așteptată – în primăvara anului 1844 –, cei care priviseră cu multă credință spre venirea Sa au fost cuprinși pentru un timp de îndoială și nesiguranță. Deși lumea îi considera complet înfrânți și dovediți că au susținut o amăgire, Cuvântul lui Dumnezeu a rămas totuși sursa lor de consolare. Mulți au continuat să cerceteze Scripturile, examinând din nou dovezile care le susțineau credința și studiind cu atenție profețiile, pentru a primi în continuare lumină. Mărturia Bibliei, care sprijinise poziția lor, părea clară și concludentă. Semne care nu puteau fi greșit înțelese arătau că venirea lui Hristos este aproape. Binecuvântarea deosebită venită din partea Domnului, atât prin convertirea păcătoșilor, cât și prin revigorarea vieții spirituale printre creștini, constituia dovada că mesajul venise din cer. Deși credincioșii nu puteau să explice dezamăgirea, aveau certitudinea că Dumnezeu îi condusese în experiența prin care trecuseră.
În profețiile care ei consideraseră că se aplică la timpul exact al celei de a doua veniri, se găseau învățături special adaptate situației lor de nesiguranță și îndoială, învățături care îi încurajau să aștepte cu răbdare, convinși fiind că ceea ce era acum întunecat pentru înțelegerea lor avea să fie clarificat la timpul potrivit.
Printre aceste profeții era și cea din Habacuc 2:1-4: „M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul și ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns și a zis: «Scrie prorocia și sap-o pe table, ca să se poată citi ușor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credința lui.»”
Încă din anul 1842, îndrumarea dată în această profeție, și anume aceea de a „scrie prorocia și [a o săpa] pe table ca să fie citită ușor”, i-a sugerat lui Charles Fitch ideea de a face o diagramă profetică pentru a ilustra viziunile din cartea Daniel și Apocalipsa. Publicarea acestei diagrame a fost considerată împlinirea poruncii date prin Habacuc. Totuși nimeni n-a observat atunci că în aceeași profeție era prevăzută o întârziere evidentă în împlinirea viziunii – un timp de așteptare. Acest pasaj a devenit foarte semnificativ după dezamăgire: „Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit... cel neprihănit va trăi prin credința lui.”
De asemenea, o sursă de putere și încurajare pentru credincioși a fost și o parte din profeția lui Ezechiel: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: «Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură pe care-l întrebuințați în țara lui Israel: ’Zilele se lungesc și toate vedeniile rămân neîmplinite?’ De aceea, spune-le: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: (…) ’Se apropie zilele și toate vedeniile se vor împlini!… Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini și nu va mai fi amânat’»… Casa lui Israel zice: «Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească și prorocește pentru vremuri depărtate!» De aceea spune-le: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ’Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele, ci cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini’, zice Domnul Dumnezeu»” (Ezechiel 12:21-25,27,28).
Cei ce așteptau s-au bucurat că Acela care cunoaște sfârșitul de la început privise de-a lungul secolelor și, prevăzând dezamăgirea lor, le dăduse cuvinte de curaj și speranță. Dacă n-ar fi existat aceste cuvinte în Scriptură, care să-i îndemne să aștepte cu răbdare și să rămână fermi în încrederea lor în Cuvântul lui Dumnezeu, credința lor s-ar fi pierdut în acel ceas al încercării.
Și parabola celor zece fecioare, din Matei 25, ilustrează experiența poporului așteptător. În Matei 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi privind semnul venirii Sale și al sfârșitului lumii, Hristos a menționat unele dintre cele mai importante evenimente din istoria lumii și a bisericii care vor avea loc între prima și a doua Sa venire, și anume: distrugerea Ierusalimului, marele chin al bisericii sub persecuțiile păgâne și papale, întunecarea soarelui și a lunii, precum și căderea stelelor. Apoi El a vorbit despre venirea Sa și a Împărăției Sale, spunându-le parabola care descrie cele două categorii de slujitori care așteaptă venirea Sa. Capitolul 25 începe astfel: „Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare.” Aici este prezentată biserica din ultimele zile, aceeași care este descrisă și la încheierea capitolului 24. În această ilustrație, experiența credincioșilor este ilustrată prin cele întâmplate la o nuntă din Orient.
„Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite și cinci, înțelepte. Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit. La miezul nopții s-a auzit o strigare: «Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!»” (Matei 25:1-6).
Venirea lui Hristos, așa cum fusese proclamată de mesajul rostit de primul înger, a fost înțeleasă ca fiind reprezentată prin venirea mirelui. Reforma extinsă care avusese loc prin vestirea apropiatei Sale veniri corespundea cu ieșirea fecioarelor în întâmpinarea mirelui. În această parabolă, ca și în cea din Matei 24, sunt reprezentate două categorii de credincioși. Toți și-au luat candelele, adică Bibliile, și, în lumina lor, au ieșit să-L întâmpine pe Mire. Dar în timp ce „cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn, cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase”. Cei înțelepți primiseră harul lui Dumnezeu, puterea regeneratoare și iluminatoare a Duhului Sfânt, care face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare și o lumină pe cărare. Ei studiaseră Scripturile în temere de Dumnezeu, pentru a afla adevărul și căutaseră cu seriozitate curăția inimii și a vieții. Aceștia avuseseră o experiență personală, o credință în Dumnezeu și în Cuvântul Său, care nu putea fi distrusă de dezamăgire și întârziere. Ceilalți, „când și-au luat candelele, n-au luat… untdelemn”. Ei au acționat din impuls. Temerile lor fuseseră trezite de solia solemnă, dar ei se bazaseră pe credința fraților lor, fiind mulțumiți cu lumina abia pâlpâind a emoțiilor pozitive, fără o înțelegere temeinică a adevărului sau o reală lucrare a harului în inimă. Aceștia merseseră în întâmpinarea Domnului plini de speranță, în perspectiva unei răsplătiri imediate, dar nu erau pregătiți pentru întârziere și dezamăgire. Când au venit încercările, credința i-a părăsit și candelele li s-au stins.