Howard Crosby spune: „Faptul că vedem biserica lui Hristos împlinind într-o măsură atât de mică planurile Domnului ei este un motiv de adâncă îngrijorare. După cum iudeii din vechime au permis ca legătura strânsă cu popoarele idolatre să le îndepărteze inimile de Dumnezeu…, tot astfel biserica lui Hristos de astăzi, prin asocieri înșelătoare cu lumea necredincioasă, renunță la regulile divine ale adevăratei vieți și se dedă la obiceiurile periculoase, deși adeseori acceptabile, ale unei societăți din care Hristos lipsește, folosind argumente și ajungând la concluzii care sunt străine de revelația lui Dumnezeu și direct antagonice cu orice creștere în har” (The Healthy Christian: An Appeal to the Church, p. 141, 142).
În mijlocul acestui val crescând de spirit lumesc și de căutare a plăcerii, abnegația și sacrificiul pentru cauza lui Hristos sunt pierdute aproape cu totul. „Unii dintre bărbații și femeile care sunt astăzi activi în bisericile noastre au fost educați în copilărie să facă sacrificii pentru a putea să dea sau să facă ceva pentru Hristos.” Însă, „dacă astăzi este nevoie de fonduri…, nimeni nu trebuie să fie chemat să ofere. O, nu! Organizați un bazar filantropic, un tablou vivant, o scenetă, o cină sau o petrecere – orice pentru a-i amuza pe oameni.”
În mesajul său anual din 9 ianuarie 1873, guvernatorul Washburn, din Wisconsin, declara: „Se pare că este necesară o lege care să închidă școlile în care se formează amatorii de jocuri de noroc. Acestea sunt pretutindeni. Chiar și biserica (fără să-și dea seama, desigur) face uneori lucrarea Diavolului. Concerte, serate și tombole, organizate uneori în sprijinul unor proiecte religioase sau caritabile, dar deseori pentru scopuri mai puțin demne, loterii, pachete cu premii etc., toate sunt mijloace prin care se obțin bani fără a oferi nimic în schimb. În special pentru tineri, nimic nu este mai demoralizator sau mai îmbătător ca obținerea de bani sau bunuri fără muncă. Dacă persoane respectabile se angajează în aceste jocuri de noroc și își liniștesc conștiința cu gândul că banii vor fi folosiți într-un scop bun, nu este de mirare că tineretul țării cade atât de ușor pradă unor obiceiuri cauzate aproape sigur de pasiunea pentru jocurile de noroc.”
Spiritul de asemănare cu lumea invadează bisericile din întreaga creștinătate. Robert Atkins, într-o predică ținută la Londra, zugrăvea un tablou întunecat al declinului spiritual care predomina în Anglia: „Adevărații credincioși se împuținează și nimeni nu pune la inimă lucrul acesta. În prezent, așa-zișii credincioși, indiferent de biserica din care fac parte, iubesc lumea, se conformează ei, țin la confortul personal și visează să fie respectați. Sunt chemați să sufere pentru Hristos, dar se dau înapoi de la orice mustrare. (…) Apostazie, apostazie, apostazie este scris pe frontispiciul fiecărei biserici. Dacă ar fi conștienți de acest lucru și dacă i-ar simți gravitatea, ar mai fi o speranță. Dar, vai! Ei strigă: «Suntem bogați, ne-am îmbogățit și nu ducem lipsă de nimic» [Apocalipsa 3:17]” (Second Advent Library, broșura nr. 39).
Marele păcat de care e acuzat Babilonul este acela că „a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei” lui (Apocalipsa 14:8). Acest pahar cu băutură îmbătătoare pe care Babilonul îl prezintă lumii simbolizează doctrinele false pe care le-a acceptat ca urmare a relației ilegitime pe care o întreține cu mai-marii pământului. Prietenia cu lumea i-a corupt credința și, în consecință, această biserică apostată exercită la rândul ei o influență corupătoare asupra lumii, predicând doctrine contrare celor mai clare declarații ale Sfintei Scripturi.
Roma a interzis accesul oamenilor la Biblie și le-a impus tuturor să accepte învățăturile ei în locul doctrinelor biblice. Acțiunea Reformei a constat în a le reda oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. Însă nu este oare adevărat că în bisericile din timpul nostru oamenilor li se spune să-și fundamenteze credința mai degrabă pe crezul și pe învățăturile bisericii lor decât pe Scriptură? Charles Beecher, vorbind despre bisericile protestante, spunea: „Ele se dau înapoi de la a rosti orice cuvânt dezaprobator împotriva crezurilor, cu aceeași sensibilitate cu care sfinții părinți s-ar fi dat înapoi în fața oricărui cuvânt dezaprobator împotriva practicilor tot mai răspândite ale venerării sfinților și martirilor, practici pe care ei înșiși le cultivau printre credincioși. (…) Confesiunile protestante evanghelice și-au legat atât de mult mâinile una alteia, precum și propriile mâini, încât nimeni nu poate deveni predicator în vreuna dintre ele fără să accepte și alte cărți în afară de Biblie. (…) Declarația că puterea crezurilor începe în prezent să interzică Biblia, la fel cum s-a întâmplat și în cazul Romei, dar pe o cale mai subtilă, nu este imaginară” (Predica „The Bible a Sufficient Creed”, ținută la Fort Wayne, Indiana, 22 februarie 1846).
Când predicatori credincioși prezintă Cuvântul lui Dumnezeu, se ridică bărbați de cultură, pastori care pretind că înțeleg Scripturile, ca să denunțe învățătura sănătoasă ca erezie și să îi abată astfel de la adevăr pe cei care îl caută. Dacă lumea n-ar fi îmbătată în mod iremediabil cu vinul Babilonului, mulți oameni ar fi convinși și transformați de adevărurile clare și pătrunzătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Însă credința pare atât de confuză și de contradictorie, încât oamenii nu știu care este adevărul. Păcatul nepocăinței lumii stă la ușa bisericii.
Mesajul celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14 a fost predicat mai întâi în vara anului 1844 și atunci s-a aplicat mai direct bisericilor din Statele Unite, unde avertismentul despre venirea judecății fusese cel mai mult vestit, dar și cel mai mult respins, și unde declinul bisericilor fusese mai rapid. Însă mesajul acestui înger nu s-a împlinit pe deplin în anul 1844. La acel moment, bisericile au suferit un declin moral ca urmare a faptului că nu au acceptat mesajul revenirii lui Hristos, dar declinul lor nu a fost total. Deoarece au continuat să respingă adevărurile date special pentru timpul acesta, au decăzut din ce în ce mai mult. Totuși încă nu se putea spune că „a căzut Babilonul…, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei”, deoarece nu reușise încă să facă toate națiunile să bea din acest vin. Spiritul de asemănare cu lumea și indiferența față de adevărurile care testează credința în aceste vremuri există și câștigă teren în bisericile protestante din toate țările creștine. Acestea sunt incluse în declarația solemnă și teribilă a celui de-al doilea înger. Însă apostazia nu a atins încă punctul culminant.
Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va acționa prin „tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii”. Cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți” vor fi lăsați să accepte „o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:9-11). Până când nu se va ajunge la acest nivel și nu se va realiza unirea deplină a bisericii cu lumea în toată creștinătatea, căderea Babilonului nu va fi completă. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea perfectă a profeției din Apocalipsa 14:8 este încă în viitor.
În ciuda întunericului spiritual și a înstrăinării de Dumnezeu care există în bisericile ce constituie Babilonul, majoritatea adevăraților urmași ai lui Hristos se găsesc încă în ele. Mulți dintre ei n-au înțeles niciodată adevărurile date în mod special pentru aceste vremuri. Mulți sunt nemulțumiți de starea lor actuală și doresc o lumină mai clară. Caută în zadar imaginea lui Hristos în bisericile din care fac parte. Deoarece aceste biserici se îndepărtează din ce în ce mai mult de adevăr și se unesc tot mai strâns cu lumea, prăpastia dintre cele două categorii de credincioși se va mări și se va ajunge, în cele din urmă, la separare. Va veni timpul când cei care Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice nu vor mai putea rămâne împreună cu cei ce sunt „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:4,5).
Apocalipsa 18 indică un moment când, ca urmare a respingerii întreitului avertisment din Apocalipsa 14:6-12, biserica va ajunge pe deplin la starea prezisă de al doilea înger, iar poporului lui Dumnezeu aflat încă în Babilon i se va cere să se separe de el. Acesta este ultimul mesaj care va fi dus lumii și își va împlini scopul. Când „cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire” (2 Tesaloniceni 2:12) vor fi lăsați să accepte o mare înșelăciune și să creadă o minciună, atunci lumina adevărului va străluci asupra celor ale căror inimi sunt deschise să o primească și toți copiii lui Dumnezeu care vor fi în Babilon vor asculta de porunca: „Ieșiți din mijlocul lui, poporul Meu” (Apocalipsa 18:4).