Argumentul cel mai des folosit de cei care respingeau credința în revenirea Domnului era acela că „nimeni nu cunoaște nici ziua, nici ceasul”. Scriptura spune: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Cei care Îl așteptau pe Hristos au oferit o explicație clară și armonioasă a acestui text și au demonstrat că adversarii lor îl interpretau greșit. Cuvintele acestea au fost spuse de Hristos în convorbirea memorabilă pe care a avut-o cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, după ce a părăsit Templul pentru ultima dată. Ucenicii Îi puseseră întrebarea: „Care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” Iisus le-a descris semnele, apoi le-a zis: „Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși” (Matei 24:3,33). Nicio afirmație a Mântuitorului nu trebuie să fie folosită pentru a desființa altă afirmație. Deși niciun om nu cunoaște nici ziua, nici ceasul venirii Sale, ni se spune și ni se cere să știm când timpul este aproape. În plus, suntem atenționați că, dacă vom desconsidera avertizările Sale, dacă vom refuza sau vom neglija să știm când se apropie venirea Sa, acest lucru ne va fi la fel de fatal cum și celor care au trăit în zilele lui Noe le-a fost faptul că nu au știut când a venit potopul. Parabola din același capitol, care îl pune în contrast pe servitorul credincios cu cel necredincios și prezintă sfârșitul aceluia care zice în inima sa: „Stăpânul meu zăbovește să vină”, arată cum îi va privi și îi va răsplăti Hristos pe cei pe care-i va găsi veghind și predicând venirea Sa, precum și pe cei care o neagă. „Vegheați dar”, spune El. „Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa!” (Matei 24:42,46). „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3).
Pavel vorbește despre o categorie de oameni care vor fi luați prin surprindere de venirea Domnului. „Ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: «Pace și liniște!», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei… și nu va fi chip de scăpare.” Dar el adaugă, pentru cei care au luat în serios avertizarea Mântuitorului: „Voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului” (1 Tesaloniceni 5:2-5).
Astfel, cei care predicau revenirea lui Hristos au arătat că Scriptura nu-i îndreptățește pe oameni să rămână în ignoranță cu privire la apropierea acestui eveniment. Însă cei care căutau numai un pretext pentru a respinge adevărul și-au astupat urechile la această explicație, iar cuvintele „Nimeni nu cunoaște nici ziua, nici ceasul” au continuat să fie repetate de batjocoritori impertinenți și chiar de pretinși slujitori ai lui Hristos. Când oamenii s-au trezit din indiferență și au început să caute calea mântuirii, liderii religioși s-au interpus între ei și adevăr, căutând să le liniștească temerile printr-o falsă interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu. Străjerii necredincioși s-au unit cu marele amăgitor, strigând: „Pace, pace!”, când Dumnezeu nu vorbise de pace. Ca și fariseii din timpul lui Hristos, mulți au refuzat să intre în Împărăția cerurilor și i-au împiedicat și pe cei care voiau să intre. Sângele acelor suflete va fi cerut din mâna lor.
Persoanele cele mai umile și cele mai evlavioase din biserici erau de obicei primele care acceptau mesajul. Cei care studiau singuri Biblia nu puteau să nu vadă caracterul nebiblic al concepțiilor populare cu privire la profeție. Acolo unde oamenii nu erau sub influența clerului și cercetau Cuvântul lui Dumnezeu în mod personal, nu trebuiau decât să compare doctrina revenirii lui Hristos cu Scriptura pentru a-i stabili autoritatea divină.
Mulți au fost persecutați de frații lor care nu credeau. Unii, pentru a-și păstra poziția în biserică, au preferat să păstreze tăcerea în legătură cu speranța lor, dar alții au considerat că loialitatea față de Dumnezeu le interzice să ascundă adevărurile pe care El li le-a încredințat. Nu puțini au fost excluși din bisericile lor pentru simplul fapt că și-au exprimat credința în venirea lui Hristos. Pentru cei a căror credință era încercată în felul acesta, erau deosebit de prețioase cuvintele profetului: „Iată ce zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc din pricina Numelui Meu: «Să-Și arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!» Dar ei vor rămâne de rușine!” (Isaia 66:5).
Îngerii lui Dumnezeu așteptau cu cel mai profund interes să vadă care va fi rezultatul avertizării. Când bisericile respingeau total acest mesaj, îngerii le părăseau cu tristețe. Însă erau mulți care nu fuseseră încă puși la probă cu privire la adevărul advent. Mulți fuseseră induși în eroare de soți, soții, părinți sau copii și făcuți să creadă că era păcat chiar să asculte ereziile predicate de adventiști. Îngerilor li s-a poruncit să păzească aceste suflete, deoarece asupra lor urma să strălucească o altă lumină de la tronul lui Dumnezeu.
Cei care acceptaseră mesajul au așteptat cu o dorință de nedescris venirea Mântuitorului lor. Momentul în care urmau să-L întâlnească era aproape. Se apropiau de clipa aceea cu o solemnitate calmă. Aveau o comuniune plăcută cu Dumnezeu, anticipând pacea pe care urmau să o guste în viitorul strălucit. Niciunul dintre cei care au trăit această speranță și încredere nu poate uita acele prețioase ore de așteptare. Cu câteva săptămâni înainte, afacerile pământești au fost în cea mai mare parte abandonate. Credincioșii, sinceri, își cercetau cu atenție orice gând și sentiment, ca și când ar fi fost pe patul de moarte și ar mai fi avut doar câteva ore până să închidă ochii. Nu au fost făcute „haine pentru înălțare” (vezi Apendicele), ci toți simțeau nevoia unei dovezi interioare că sunt pregătiți să-L întâmpine pe Mântuitorul. Hainele lor albe erau puritatea sufletului – caracterele curățate de păcat prin sângele ispășitor al lui Hristos. Ce bine ar fi dacă printre cei ce se declară copii ai lui Dumnezeu ar exista același spirit de cercetare a inimii, aceeași credință serioasă și hotărâtă! Dacă ar fi continuat să se umilească astfel înaintea Domnului și să-și înalțe cererile la scaunul harului, atunci ar fi avut o experiență mult mai bogată decât au în prezent. Există prea puțină rugăciune, prea puțină conștientizare a stării noastre păcătoase, iar lipsa unei credințe vii face ca mulți să nu primească harul oferit într-o măsură atât de bogată de Răscumpărătorul nostru.
Dumnezeu plănuise să-Și testeze poporul. Mâna Lui a acoperit o greșeală în calcularea perioadelor profetice. Eroarea n-a fost descoperită nici de adventiști, nici de cei mai erudiți dintre adversarii lor. Aceștia din urmă spuneau: „Calculul vostru cu privire la perioadele profetice este corect. Un mare eveniment urmează să aibă loc, dar nu ceea ce prezice domnul Miller. Nu e vorba despre a doua venire a lui Hristos, ci despre convertirea lumii.” (Vezi Apendicele.)
Momentul așteptat a trecut, iar Hristos nu S-a arătat pentru a-Și elibera poporul. Cei care L-au așteptat pe Mântuitorul cu credință și iubire sinceră au avut parte de o dezamăgire amară. Totuși planurile lui Dumnezeu s-au împlinit. El a pus la încercare inimile celor care mărturiseau că așteaptă venirea Sa. Printre ei, erau mulți care nu fuseseră impulsionați de altceva decât de teamă. Credința pe care susțineau că o au nu le schimbase nici inima, nici viața. Când evenimentul așteptat n-a avut loc, aceste persoane au declarat că n-au fost dezamăgite, deoarece nu crezuseră niciodată că Hristos va veni, și au fost printre primele care au ridiculizat mâhnirea adevăraților credincioși.
Iisus și îngerii din ceruri au privit însă cu iubire și compasiune la cei care fuseseră încercați și care rămăseseră loiali, chiar dacă avuseseră parte de dezamăgire. Dacă s-ar fi putut da la o parte vălul care desparte lumea văzută de cea nevăzută, îngeri ar fi fost văzuți apropiindu-se de aceste suflete credincioase și ocrotindu-le de săgețile lui Satana.