Oamenii ascultau tremurând. Spiritul convingător al lui Dumnezeu vorbea inimilor lor. Mulți au început să cerceteze Scripturile cu un interes nou și profund, bețivii și cei imorali și-au schimbat comportamentul, iar alții au renunțat la practicile lor necinstite. Rezultatele au fost atât de remarcabile, încât și preoții bisericii oficiale au fost constrânși să recunoască în această mișcare mâna lui Dumnezeu.
A fost voia lui Dumnezeu ca vestea revenirii Mântuitorului să fie dusă în țările scandinave, iar, când glasurile slujitorilor Săi au fost aduse la tăcere, El a revărsat Duhul Sfânt asupra copiilor, pentru ca această lucrare să fie îndeplinită. Când Iisus Se apropia de Ierusalim însoțit de mulțimile bucuroase care-L aclamau ca Fiu al lui David cu strigăte de triumf și fluturând ramuri de palmier, fariseii invidioși I-au cerut să-i facă pe oameni să tacă. Însă Iisus le-a răspuns că toate acestea erau o împlinire a profeției și că, dacă ei tăceau, aveau să strige pietrele. Adulții, intimidați de amenințările preoților și ale conducătorilor, și-au încetat manifestarea de bucurie când au intrat pe porțile Ierusalimului, dar copiii au reluat refrenul în curțile Templului și, fluturând ramuri de palmier, strigau: „Osana, Fiul lui David!” Când fariseii, iritați, I-au spus: „Auzi ce zic aceștia?”, Iisus le-a răspuns: „Da. Oare n-ați citit niciodată cuvintele acestea: «Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug»?” (Matei 21:8-16). După cum Dumnezeu a acționat prin intermediul copiilor la prima venire a lui Hristos, tot așa a acționat și acum, dându-le mesajul revenirii Sale. Trebuia să se împlinească promisiunea lui Dumnezeu că vestea venirii Mântuitorului urma să fie dusă la toți oamenii, toate limbile și toate națiunile.
Lui William Miller și colaboratorilor săi le-a fost dat să predice avertizarea în America. Această țară a devenit centrul marii mișcări de așteptare a revenirii lui Iisus. Aici profeția cuprinsă în mesajul primului înger s-a împlinit în modul cel mai direct. Scrierile lui Miller și ale colaboratorilor lui au ajuns în țări îndepărtate. În toată lumea, acolo unde pătrundeau misionarii era dusă vestea bucuroasă a iminentei veniri a lui Hristos. Mesajul Evangheliei veșnice se răspândea pretutindeni: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui.”
Profețiile care păreau să indice venirea lui Hristos în primăvara anului 1844 au pus profund stăpânire pe mințile oamenilor. Pe măsură ce mesajul trecea dintr-un stat în altul, trezea peste tot un mare interes. Mulți erau convinși că dovezile din perioadele profetice erau corecte și, sacrificându-și părerile personale, primeau cu bucurie adevărul. Unii pastori și-au lăsat la o parte vederile și sentimentele sectare, au renunțat la salariile și la bisericile lor și s-au unit în proclamarea venirii lui Iisus. Comparativ, au fost totuși puțini pastori care au acceptat acest mesaj. De aceea el le-a fost în mare măsură încredințat oamenilor de rând. Fermierii își abandonau ogoarele, mecanicii – sculele, negustorii – mărfurile, iar oamenii de diferite profesii renunțau la funcțiile lor. Totuși numărul lucrătorilor era mic în comparație cu lucrarea care trebuia îndeplinită. Starea unei biserici lipsite de evlavie și a unei lumi care zăcea în nelegiuire apăsa greu asupra sufletelor adevăraților străjeri, care au îndurat bucuroși truda, lipsurile și suferința pentru a-i putea chema pe oameni la pocăința care duce la mântuire. Deși Satana s-a opus, mișcarea s-a dezvoltat continuu și adevărul despre revenirea lui Hristos a fost acceptat de mii de oameni.
Mesajul cercetător se auzea pretutindeni, avertizându-i atât pe păcătoșii din biserică, și pe cei din afara ei, să fugă de mânia viitoare. Ca și Ioan Botezătorul, precursorul lui Hristos, predicatorii au pus securea la rădăcina pomului și i-au îndemnat pe toți să facă fapte care să le demonstreze pocăința. Apelurile lor mișcătoare erau în contrast izbitor cu asigurările de pace și siguranță care se auzeau din gura predicatorilor populari. Oriunde era vestit, mesajul îi impresiona pe oameni. Cuvintele simple și directe ale Scripturii, întărite de puterea Duhului Sfânt, aveau o forță căreia puțini erau în stare să-i reziste. Cei care erau creștini doar cu numele au fost treziți din falsa lor siguranță. Își vedeau apostazia, spiritul lumesc și necredința, mândria și egoismul. Mulți Îl căutau pe Domnul în pocăință și umilință. Fuseseră mult timp atașați de lucruri pământești, dar acum se legau de cer. Duhul lui Dumnezeu Se odihnea asupra lor și, cu inimi umilite și supuse, s-au unit și ei în vestirea mesajului: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui.”
Păcătoșii întrebau plângând: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Cei ale căror vieți fuseseră pătate de necinste erau nerăbdători să repare pagubele. Toți cei care găseau pace în Hristos doreau să-i vadă și pe alții împărtășind aceeași binecuvântare. Inimile părinților erau întoarse către copiii lor, iar inimile copiilor către părinți. Barierele mândriei și ale rezervei erau îndepărtate. Oamenii își recunoșteau în mod sincer greșelile și membrii familiei lucrau pentru mântuirea celor dragi. Adesea se auzeau rugăciuni stăruitoare de mijlocire. Pretutindeni erau suflete care se chinuiau cumplit și îi cereau insistent lui Dumnezeu iertare. Mulți se luptau toată noaptea în rugăciune pentru asigurarea că păcatele le sunt iertate sau pentru convertirea rudelor și vecinilor lor.
Persoane din toate categoriile veneau la adunările adventiste. Bogați și săraci, elită și plebe, toți erau, din diverse motive, nerăbdători să asculte doctrina revenirii lui Hristos. Domnul a ținut în frâu spiritul opoziției cât timp slujitorii Săi le-au explicat oamenilor motivele credinței lor. Uneori, instrumentul uman era slab, dar Duhul lui Dumnezeu dădea putere adevărului Său. Prezența îngerilor sfinți se făcea simțită în aceste adunări și mulți se adăugau zilnic la numărul credincioșilor. Când erau prezentate dovezile apropiatei reveniri a lui Hristos, mulțimi imense de oameni ascultau cu respirația tăiată cuvintele solemne. Cerul și pământul păreau că se apropie. Puterea lui Dumnezeu era și peste bătrâni, și peste tineri, și peste cei de vârstă mijlocie. Oamenii se întorceau la casele lor cu laude pe buze și cântări de bucurie răsunau în aerul liniștit al nopții. Niciunul dintre cei care au venit la acele adunări nu va putea uita vreodată interesul profund al participanților.
Anunțarea unui timp precis pentru venirea lui Hristos a provocat o mare opoziție din partea multora, începând cu pastorul de la amvon și până la păcătosul cel mai nesăbuit și mai sfidător. Se împlineau cuvintele profeției: „Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor și vor zice: «Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!»” (2 Petru 3:3,4). Mulți care mărturiseau că-L iubesc pe Mântuitorul declarau că nu se opun doctrinei celei de-a doua veniri, ci obiectau numai împotriva stabilirii unui timp fix. Însă ochiul lui Dumnezeu, care vede tot, le citea inimile. Ei nu doreau să audă că Hristos vine ca să judece lumea după dreptate. Fuseseră servitori necredincioși, iar faptele lor nu puteau trece de examinarea Dumnezeului care cercetează inimile și se temeau să se întâlnească cu Domnul lor. Asemenea iudeilor care au trăit când Hristos a venit prima dată, nici ei nu erau pregătiți să-L întâmpine cu bucurie. Nu numai că refuzau să asculte argumentele clare ale Bibliei, ci îi și ridiculizau pe cei care-L așteptau pe Domnul. Satana și îngerii lui jubilau și își băteau joc de Hristos și de îngerii cei sfinți, reamintindu-le că pretinsul popor al lui Iisus Îl iubea atât de puțin, încât nu dorea ca El să revină.