În Germania, doctrina aceasta fusese predicată în secolul al XVIII-lea de Bengel, pastor al Bisericii Luterane și renumit teolog și critic. După terminarea studiilor, Bengel „se dedicase studiului teologiei, către care era în mod natural înclinat datorită caracterului sobru și religios al minții sale, caracter amplificat de educația și disciplina pe care le căpătase anterior. Ca și alți tineri serioși care au trăit înainte și după el, a trebuit să lupte cu îndoieli și dificultăți de natură religioasă și chiar face aluzie, cu multă sensibilitate, la «multele săgeți care i-au străpuns sărmana inimă și i-au făcut tinerețea greu de suportat.»” Devenind membru al Consistoriului din Württemberg, a apărat cauza libertății religioase. „Susținea în continuare drepturile și privilegiile Bisericii, însă pleda să se acorde toată libertatea cuvenită celor care se simțeau constrânși, din motive de conștiință, să se retragă din rândurile ei” (Encyclopaedia Britannica, ed. a 9-a, art. „Bengel”). Efectele pozitive ale acestei politici sunt resimțite și astăzi în provincia lui natală.
Doctrina celei de-a doua veniri a lui Hristos a strălucit cu putere asupra minții lui Bengel în timp ce pregătea o predică din Apocalipsa 21 pentru duminica dinainte de Crăciun. Profețiile din Apocalipsa i s-au clarificat ca niciodată mai înainte. Copleșit de sentimentul importanței colosale și al gloriei neîntrecute a scenelor prezentate de profet, s-a văzut forțat ca, pentru un timp, să nu se mai gândească la acest subiect. În timp ce se afla la amvon, subiectul i-a venit din nou în minte, cu putere și plin de viață. Din acel moment s-a dedicat studiului profețiilor, în special al celor din Apocalipsa, și a ajuns curând la convingerea că ele indică o venire iminentă a lui Hristos. Data pe care a stabilit-o pentru acest eveniment diferea cu foarte puțini ani de cea fixată mai târziu de Miller.
Scrierile lui Bengel s-au răspândit în toată creștinătatea. Opiniile lui cu privire la profeție au fost acceptate la un nivel aproape general în statul său, Württemberg, și, într-o anumită măsură, și în alte părți ale Germaniei. Mișcarea a continuat după moartea lui și mesajul revenirii lui Hristos se auzea în Germania în același timp în care atrăgea atenția oamenilor și în alte țări. Foarte de timpuriu, unii credincioși au mers în Rusia, unde au format colonii, iar credința în apropiata venire a lui Hristos se păstrează încă în bisericile germane din această țară.
Lumina a strălucit, de asemenea, în Franța și Elveția. La Geneva, oraș în care Farel și Calvin răspândiseră adevărul Reformei, mesajul celei de-a doua veniri a fost predicat de către Gaussen. Pe când era student, acesta intrase în contact cu spiritul raționalismului, care invadase toată Europa în ultima parte a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Când și-a început activitatea de preot, nu numai că nu cunoștea credința adevărată, dar înclina și spre scepticism. Interesul pentru studiul profeției i s-a trezit încă din tinerețe. După ce a citit Istoria Antică a lui Rollin, atenția i-a fost atrasă de capitolul 2 din Daniel și a fost impresionat de exactitatea extraordinară cu care se împlinise profeția, așa cum putea constata din relatarea istorică. Aceasta era o mărturie în favoarea inspirației Scripturii, care i-a servit ca ancoră în mijlocul pericolelor din anii de mai târziu. Nu era mulțumit de învățăturile raționalismului și, studiind Biblia și căutând să o înțeleagă mai clar, a ajuns, după un timp, să aibă o credință temeinică.
Pe măsură ce continua să cerceteze profețiile, a ajuns la convingerea că revenirea Domnului era aproape. Impresionat de solemnitatea și de importanța acestui mare adevăr, dorea să-l prezinte oamenilor, dar credința generală că profețiile lui Daniel sunt niște mistere și nu pot fi înțelese era o piedică serioasă în împlinirea acestei dorințe. În cele din urmă, s-a hotărât – așa cum făcuse Farel când evanghelizase Geneva înaintea lui – să înceapă cu copiii, prin care spera să stârnească interesul părinților.
„Doresc să se înțeleagă”, spunea el după aceea, vorbind despre scopul urmărit prin această acțiune, „că nu din cauza lipsei de importanță a profeției, ci, din contră, datorită valorii ei mari am dorit s-o prezint în această formă simplă și m-am adresat copiilor. Doream să fiu ascultat și mă temeam că, dacă m-aș fi adresat mai întâi celor maturi, nu m-ar fi ascultat… De aceea m-am hotărât să merg la cei mici. Strâng un grup de copii, iar, dacă acel grup se mărește, dacă observ că ascultă, le place și sunt interesați, dacă văd că înțeleg și pot să explice subiectul respectiv, sunt sigur că în curând voi avea o a doua grupă și, la rândul lor, adulții își vor da seama și ei că merită să-și folosească timpul pentru studiu. Când ajung în acest punct, cauza este câștigată” (L. Gaussen, Daniel the Prophet, vol. 2, Preface).
Efortul a fost încununat de succes. În timp ce se adresa copiilor, au venit să asculte și oameni mari. Balcoanele bisericii sale erau pline de ascultători atenți. Printre ei se numărau persoane de rang înalt, învățați, străini și turiști care vizitau Geneva. Astfel, mesajul a fost dus și în alte părți.
Încurajat de acest succes, Gaussen și-a publicat lecțiile în speranța de a promova studiul cărților profetice în bisericile de limbă franceză. „A publica ceea ce am predat copiilor”, spunea Gaussen, „înseamnă a le spune adulților care, prea adesea, neglijează asemenea cărți sub pretextul că sunt greu de înțeles: «Cum să fie greu de înțeles, când până și copiii voștri le înțeleg?»” „Am dorit foarte mult”, adăuga el, „să răspândesc pe cât posibil cunoașterea profețiilor în bisericile noastre.” „Într-adevăr, nu există niciun alt studiu care, după părerea mea, să răspundă mai bine nevoilor timpului în care trăim.” „Prin intermediul studiului, trebuie să ne pregătim pentru încercările care se apropie, să veghem și să-L așteptăm pe Iisus Hristos.”
Deși era unul dintre cei mai distinși și mai iubiți predicatori de limbă franceză, după un timp Gaussen a fost suspendat din slujbă, principala lui vină fiind aceea că, în loc să folosească catehismul bisericii, un manual insipid și raționalist, aproape lipsit de adevărata religie, folosise Biblia pentru educarea tineretului. A devenit apoi profesor la un seminar teologic, dar și-a continuat în același timp activitatea de catihet, vorbindu-le copiilor și învățându-i din Scripturi în fiecare duminică. Lucrările lui despre profeții au trezit, de asemenea, mult interes. De la catedra de profesor, prin intermediul presei și în calitatea sa de învățător al copiilor, a continuat mulți ani să exercite o mare influență și le-a atras atenția multora asupra studiului profețiilor care arătau că venirea Domnului era aproape.
Și în Scandinavia a fost proclamat mesajul revenirii lui Hristos, provocând un interes general. Mulți s-au trezit din siguranța lor nepăsătoare, și-au mărturisit păcatele, au renunțat la ele și au căutat iertare la Hristos. Însă clerul bisericii de stat s-a opus mișcării și, prin influența preoților, unii dintre cei care predicau acest mesaj au fost aruncați în închisoare. În multe locuri în care predicatorii revenirii iminente a Domnului au fost aduși la tăcere, Dumnezeu a găsit cu cale să trimită mesajul într-un mod miraculos, prin copii. Deoarece erau minori, legea statului nu putea să-i oprească și li s-a permis să vorbească liber.
Mișcarea s-a dezvoltat mai ales în rândul celor din păturile de jos, iar oamenii se adunau să asculte avertizarea în locuințele modeste ale muncitorilor. Copiii-predicatori erau și ei, în mare parte, țărani săraci. Unii dintre ei nu aveau mai mult de șase sau opt ani. Și, deși viața lor era o dovadă că Îl iubeau pe Mântuitorul și că încercau să trăiască în ascultare de cerințele sfinte ale lui Dumnezeu, manifestau de obicei numai inteligența și capacitățile unor copii obișnuiți. Totuși, când stăteau înaintea oamenilor, era evident că erau inspirați de o putere mai presus de înzestrările lor naturale. Tonul și ținuta li se schimbau și prezentau vestea judecății cu o forță solemnă, folosind chiar cuvintele Scripturii: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui” (Apocalipsa 14:7). Condamnau păcatele oamenilor, imoralitatea și viciul, spiritul lumesc și apostazia și-i avertizau pe ascultători să fugă de mânia viitoare.