Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 18, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/3kfeHQDjncckBTue7
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 19.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
Există o mare asemănare între marile reforme și mișcări religioase care au marcat, secol de secol, progresul cauzei lui Dumnezeu pe pământ. Principiile în virtutea cărora Dumnezeu acționează sunt întotdeauna aceleași. Mișcările importante din prezent își au paralela în trecut, iar experiența bisericii din primele secole conține lecții de o mare valoare pentru vremea noastră.
Niciun adevăr nu este mai clar prezentat în Biblie ca acela că Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfânt, îi conduce în mod deosebit pe slujitorii Săi de pe pământ în marile mișcări în vederea înaintării lucrării de mântuire. Oamenii sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu, folosite pentru împlinirea planurilor Sale de har și îndurare. Fiecare om are un rol de îndeplinit – fiecăruia îi este dată o măsură de lumină, adaptată la nevoile timpului său și suficientă pentru a-l face capabil să împlinească misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o. Dar niciun om, oricât de onorat de Cer, n-a ajuns să înțeleagă deplin marele Plan de Mântuire și nici să aprecieze perfect intenția divină în lucrarea vremii sale. Oamenii nu înțeleg în totalitate ce va realiza Dumnezeu prin lucrarea pe care le-o dă de făcut. Ei nu înțeleg mesajul pe care îl rostesc în numele Său, cu toate implicațiile lui.
„Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?” „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” „Eu sunt Dumnezeu și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit” (Iov 11:7; Isaia 55:8,9; 46:9,10).
Nici măcar profeții, care au fost favorizați cu o iluminare deosebită a Duhului, n-au înțeles pe deplin importanța revelațiilor primite. Semnificația lor avea să fie dezvăluită de-a lungul secolelor, pe măsură ce poporul lui Dumnezeu urma să aibă nevoie de îndrumarea cuprinsă în ele.
Petru, scriind despre mântuirea adusă la lumină prin Evanghelie, spune: „Prorocii care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri” (1 Petru 1:10-12).
Cu toate că nu le-a fost dat să înțeleagă în totalitate lucrurile descoperite lor, profeții au încercat, atât cât au putut, să înțeleagă toată lumina pe care Dumnezeu fusese binevoitor să le-o arate. Analizau în detaliu și „cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei”. Ce lecție pentru poporul lui Dumnezeu din era creștină, în beneficiul căruia le-au fost date aceste profeții slujitorilor Săi! „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri.” Priviți-i pe acești oameni sfinți ai lui Dumnezeu „cercetând și căutând stăruitor” descoperirile date lor pentru generațiile care nu se născuseră încă! Comparați zelul lor sfânt cu indiferența cu care cei favorizați din timpul sfârșitului tratează acest dar al Cerului! Ce mustrare pentru nepăsarea iubitoare de comoditate și de lume, care se mulțumește să declare că profețiile nu pot fi înțelese!
Deși mintea mărginită a oamenilor nu este în stare să perceapă sfaturile Celui Infinit sau să înțeleagă pe deplin realizarea planurilor Sale, adesea, eroarea sau neglijența din partea lor reprezintă cauza pentru care înțeleg într-o atât de mică măsură mesajele Cerului. Nu rareori, mintea oamenilor și chiar a slujitorilor lui Dumnezeu este atât de orbită de păreri, de tradiții și de învățături omenești false, încât nu sunt în stare să înțeleagă decât în parte lucrurile mari pe care El le-a dezvăluit în Cuvântul Său. Așa s-a întâmplat cu ucenicii lui Hristos chiar când Mântuitorul era personal cu ei. Mintea lor era dominată de concepția populară cu privire la Mesia ca Prinț pământesc ce urma să îl ridice pe Israel pe tronul împărăției universale și n-au putut să înțeleagă ce înseamnă cuvintele prin care El le vestea suferințele și moartea Sa.
Însuși Hristos îi trimisese cu solia: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1:15). Această solie avea la bază profeția din Daniel, capitolul 9. Îngerul declarase că cele 69 de săptămâni se întind până la „Mesia, Cârmuitorul”, și ucenicii așteptau cu mari speranțe și bucurie instaurarea împărăției lui Mesia la Ierusalim pentru a guverna întregul pământ.
Ei predicau mesajul încredințat de Hristos, cu toate că înțelegeau greșit sensul lui. Deși proclamarea lor se întemeia pe pasajul din Daniel 9:25, ei nu vedeau în versetul următor al aceluiași capitol că Mesia urma să fie omorât. Încă de la naștere, inima lor fusese îndrumată să aștepte gloria unei împărății pământești, lucru care le-a orbit înțelegerea atât cu privire la prevederile profeției, cât și cu privire la cuvintele lui Hristos.
Ei și-au îndeplinit misiunea, adresându-i națiunii iudaice chemarea plină de milă, după care, exact atunci când așteptau să-L vadă pe Domnul lor urcând pe tronul lui David, L-au văzut prins ca un răufăcător, biciuit, batjocorit, condamnat și înălțat pe crucea de pe Golgota. Ce disperare și chin au frânt inima ucenicilor în zilele când Domnul lor dormea în mormânt!
Hristos venise exact la timpul și în modul prezis de profeție. Mărturia Scripturii se împlinise în toate amănuntele lucrării Sale. El predicase solia mântuirii și „îi învățase ca unul care avea putere”. Inimile ascultătorilor Săi mărturiseau că solia era din Cer. Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu au confirmat mandatul divin al Fiului Său.
Ucenicii erau încă atașați cu o dragoste eternă de Domnul lor iubit. Totuși mintea lor era învăluită în nesiguranță și îndoială. În chinul lor, nu și-au amintit de cuvintele lui Hristos care făceau referire la viitoarele Sale suferințe și la moarte. Dacă Iisus din Nazaret a fost adevăratul Mesia, atunci ar mai fi ei cuprinși de mâhnire și dezamăgire? Aceasta era întrebarea care le tortura sufletul în timp ce Mântuitorul zăcea în mormânt, în disperatele ore ale acelui Sabat care despărțea moartea de învierea Sa.
Deși noaptea întristării adunase nori de întuneric în jurul acestor urmași ai lui Iisus, ei n-au fost părăsiți. Profetul spune: „Chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! (...) El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui” (Mica 7:8,9). „Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul, ca lumina.” Dumnezeu spusese: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric.” „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei, voi preface întunericul în lumină înaintea lor și locurile strâmbe, în locuri netede; iată ce voi face și nu-i voi părăsi” (Psalmii 139:12; 112:4; Isaia 42:16).