Așa cum Dumnezeu l-a trimis pe slujitorul Lui să avertizeze lumea despre venirea potopului, tot așa i-a trimis pe mesagerii Săi aleși să vestească apropierea judecății finale. După cum contemporanii lui Noe au râs batjocoritor de cuvintele predicatorului dreptății, tot astfel, în zilele lui Miller, mulți, chiar din pretinsul popor al lui Dumnezeu, și-au bătut joc de cuvintele de avertizare.
Dar de ce doctrina și prezentarea celei de a doua veniri a lui Hristos au fost atât de nedorite de biserici? În timp ce acelora care sunt nelegiuiți venirea Domnului le aduce nenorocire și pustiire, celor neprihăniți le aduce bucurie și speranță. Acest mare adevăr a reprezentat o încurajare pentru credincioșii lui Dumnezeu din toate timpurile. De ce devenise el, asemenea Autorului lui, „o piatră de poticnire și o stâncă de cădere” pentru pretinsul Său popor? Domnul Însuși le promisese ucenicilor Săi: „După ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Mântuitorul, plin de compasiune, anticipând singurătatea și tristețea urmașilor Săi, a trimis îngeri să-i încurajeze cu asigurarea că El va veni din nou, personal, în același fel în care S-a înălțat la cer. În timp ce ucenicii stăteau cu ochii fixați pe cer pentru a-L vedea cât mai mult pe Cel pe care Îl iubeau, atenția le-a fost atrasă de cuvintele: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Iisus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele 1:11). Mesajul îngerilor le-a reaprins speranța. Ucenicii „s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie; și tot timpul stăteau în Templu și lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu” (Luca 24:52,53). Nu se bucurau pentru că Iisus se despărțise de ei și fuseseră lăsați să se lupte cu încercările și ispitele lumii, ci datorită asigurării îngerilor că El va veni din nou.
Proclamarea revenirii lui Hristos ar trebui să fie acum, ca și atunci când a fost adusă de îngeri păstorilor din Betleem, o veste bună și generatoare de bucurie. Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Mântuitorul nu pot decât să salute bucuroși înștiințarea din Cuvântul lui Dumnezeu că Acela în care stau toate speranțele lor de viață veșnică vine din nou, nu ca să fie insultat, disprețuit și respins, așa cum a fost la prima venire, ci cu putere și slavă, ca să-Și răscumpere poporul. Cei care nu Îl iubesc pe Mântuitorul vor ca El să stea departe și nu poate exista o dovadă mai evidentă că bisericile s-au îndepărtat de Dumnezeu decât iritarea și ostilitatea provocate de acest mesaj trimis de Cer.
Cei care au acceptat doctrina adventistă simțeau nevoia de pocăință și umilință înaintea lui Dumnezeu. Mulți oscilaseră timp îndelungat între Hristos și lume. Dar acum simțeau că a venit timpul să ia atitudine. „Considerau lucrurile veșnice o realitate extraordinară. Cerul era adus aproape și ei se simțeau vinovați înaintea lui Dumnezeu” (Bliss, p. 146). Creștinii erau treziți la o nouă viață spirituală. Își dădeau seama că timpul era scurt și ceea ce aveau de făcut pentru semenii lor trebuia făcut repede. Pământul se îndepărta, veșnicia părea că se deschide înaintea lor, iar sufletul, cu tot ce ținea de fericirea sau durerea lui eternă, eclipsa orice scop trecător. Duhul lui Dumnezeu era asupra lor și conferea putere apelurilor adresate atât confraților lor, cât și păcătoșilor, să se pregătească pentru ziua lui Dumnezeu. Mărturia tacită a vieții lor zilnice era o mustrare continuă pentru membrii formaliști și neconsacrați ai bisericii. Aceștia nu doreau să fie deranjați din preocuparea lor pentru plăceri, din pasiunea pentru câștigarea de bani și din ambiția lor după onoare lumească. De aici proveneau ura și opoziția atât față de credința adventistă, cât și față de cei care o promovau.
Cum argumentele din pasajele profetice nu puteau fi combătute, adversarii încercau să descurajeze cercetarea subiectului, susținând că profețiile sunt cifrate. Astfel, protestanții călcau pe urmele catolicilor. În timp ce Biserica Romano-Catolică îi interzicea poporului să citească Biblia (vezi Apendicele), bisericile protestante pretindeau că o parte importantă a Cuvântului Sfânt – și anume aceea care aduce la cunoștință adevăruri special aplicabile vremii noastre – nu putea fi înțeleasă.
Pastorii și poporul declarau că profețiile din Daniel și Apocalipsa erau taine de nepătruns. Însă Hristos a îndreptat atenția ucenicilor Săi la cuvintele profetului Daniel referitoare la evenimentele care urmau să aibă loc în timpul lor și a spus: „Cine citește să înțeleagă!” (Matei 24:15). Iar afirmația că Apocalipsa este o taină care nu poate fi înțeleasă este contrazisă de însuși titlul cărții: „Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. (...) Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:1-3).
Profetul declară: „Ferice de cine citește!” – unii nu vor citi, iar binecuvântarea nu este pentru ei. „Și de cei ce ascultă” – alții, de asemenea, refuză să asculte orice lucru referitor la profeții, iar binecuvântarea nu este nici pentru această categorie. „Și păzesc lucrurile scrise în ea” – mulți refuză să ia în serios avertizările și instrucțiunile cuprinse în Apocalipsa. Niciunul dintre aceștia nu poate să ceară binecuvântarea promisă. Toți cei care ridiculizează subiectele profeției și își bat joc de simbolurile date aici cu solemnitate, toți cei care refuză să facă o reformă în viața lor și să se pregătească pentru venirea Fiului omului, toți aceștia vor rămâne nebinecuvântați.
Având în vedere mărturia Inspirației, cum îndrăznesc oamenii să afirme că Apocalipsa este un mister dincolo de capacitatea de înțelegere a minții umane? Ea este o taină descoperită, o carte deschisă. Studiul cărții Apocalipsa îndreaptă mintea spre profețiile lui Daniel și amândouă prezintă cele mai importante instrucțiuni date de Dumnezeu oamenilor în legătură cu evenimentele care vor avea loc la încheierea istoriei acestei lumi.
Lui Ioan i-au fost prezentate scene din experiența bisericii de un interes profund și emoționant. A văzut situația, pericolele, conflictele și eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. El consemnează mesajele finale care vor coace secerișul pământului, fie ca snopi pentru grânarul ceresc, fie ca vreascuri pentru focul nimicirii. I-au fost dezvăluite subiecte de o importanță majoră în special pentru ultima biserică, astfel ca aceia care se vor întoarce de la erezie la adevăr să fie pregătiți pentru pericolele și conflictele care îi așteaptă. Nimeni nu trebuie să fie în necunoștință de cauză cu privire la ceea ce va veni asupra pământului.
Atunci de ce această larg răspândită ignoranță față de o parte importantă a Sfintelor Scripturi? De ce această rezistență generală de a cerceta învățăturile ei? Nu este altceva decât rezultatul unui efort studiat al prințului întunericului de a ascunde de oameni ceea ce demască amăgirile lui. Din acest motiv, Hristos, Descoperitorul, prevăzând lupta care se va duce împotriva studierii cărții Apocalipsa, a pronunțat o binecuvântare asupra tuturor acelora care vor citi, vor asculta și vor păzi cuvintele profeției.