Să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.
Efeseni 2:7
Una dintre trăsăturile caracteristice ale creației lui Dumnezeu este abundența. Atât în lumea materială, cât și în domeniul spiritual abundența se manifestă foarte vizibil. Cine ar putea să numere exact câte semințe produce o păpădie în cursul unui an sau câte ouă poate să depună o matcă într-un stup, și lista poate continua mult și bine.
Apostolul Pavel le amintește efesenilor despre nemărginita bogăție a harului. Având același Autor, și lucrurile spirituale sunt caracterizate de abundență. Poate îți aduci aminte cuvintele unui imn care spun:„Har e din belșug să fiu salvat, sânge prețios să fiu spălat…”
Abundența lui Dumnezeu este planificată să aducă speranță și încredere, confort și siguranță, dar poate fi înțeleasă și aplicată și greșit. În mod normal, abundența harului divin trebuie să producă uimire și gratitudine în inima beneficiarilor și astfel închinare acestora să aibă o motivație autentică și puternică, dar vrăjmașul poate ispiti pe cel iertat să creadă că Dumnezeu este așa de bun încât nu va face rău nimănui și până și Satana însuși va beneficia de clemența Sa. Biblia nu prezintă un asemenea Dumnezeu pacifist extrem. În Scriptură, abundența harului este foarte aproape de întunericul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Adunați înaintea tronului de domnie al lui Dumnezeu, oamenii vor fi împărțiți în două cete: unii vor merge în bucuria veșnică, în moștenirea care a fost pregătită sfinților, iar ceilalți, în focul gheenei care a fost pregătit diavolului și demonilor săi.
Cei care vor primi moștenirea veșnică au fructificat în mod eficient nemărginita bogăție a harului în transformarea caracterului lor. Ei au dezvoltat o mentalitate a abundenței după modelul bogăției lui Dumnezeu. Această mentalitate i-a scutit de multe ori de stres și anxietate și i-a îmbogățit spiritual după chipul și asemănarea divină a lui Hristos.
Doamne, modelează și în sufletul meu mentalitatea abundenței potrivit cu imensa bogăție a harului Tău. Amin!