Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.
Proverbele 28:13
Cuvântul „abscons” definește foarte bine generația actuală. Aroma de mister și prețiozitate ușor ironizată califică trendul actual. Autenticitatea este un lucru afirmat cu tărie, dar în realitate fiecare dintre noi dorim să părem altceva decât suntem. Ne dorim să fim percepuți ca modele impecabile, fără cusur, fără deformări, fără eșecuri. Inima noastră știe însă că afară este vopsit gardul, iar pe dinăuntru este leopardul.
Din timp în timp întâlnesc persoane care au un comportament aflat la polul opus. Fără niciun fel de introducere sau precauție, încep să vorbească despre eșecurile, neîmplinirile, defectele și greșelile lor. Fără să vreau îmi dau seama că lucrurile sunt puțin cam înflorite și că situația nu este chiar așa de disperată. Nu voi comenta aici posibilele mecanisme care stau în spatele fiecăreia dintre cele două situații descrise mai sus.
Undeva la mijloc este ceea ce ar trebui să fie. Sărăcia noastră spirituală există în mod natural. Orice încercare de a o cosmetiza sau de a o face cât mai puțin vizibilă nu rezolvă lucrurile. Trăind în această stare de „abscons”, nu este de mirare că psihicul nostru poate ajunge atât de stresat încât poate ceda într-un fel sau altul.
Atunci trebuie să ne luăm inima în dinți și să mergem exact la locul în drept, la Dumnezeu. Lui putem să-i spunem, fără niciun fel de reținere tot ce ne împovărează. El va fi bucuros nu de relele pe care le aude, ci de sinceritatea mărturisirii noastre. Iertarea Lui este lucrul cel mai minunat care ni se poate întâmpla. Acum devenim autentici în adevăratul sens al cuvântului.
Un om iertat de Dumnezeu nu mai are inhibiții cu privire la lucruri trecute și poate vorbi despre ele acolo unde este de folos, pentru a încuraja sau a ajuta pe alții să descopere valoarea și frumusețea iertării divine. Echilibrul, discreția și bunul simț în mărturisirea păcatelor vor conferi o adevărată valoare personală și decență sufletului împăcat cu Dumnezeu și cu semenii
Doamne, înaintea Ta totul este descoperit și bine cunoscut. În fața Ta nu am nimic de ascuns. Fă din mine un om autentic pentru Tine. Amin!