Omul acesta își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț.
Marcu 5:3
Vindecarea demonizatului din Gadara este una dintre cele mai detaliate descrieri ale posesiunii demonice. Aici vedem un om abrutizat. Comportamentul său devenise o problemă serioasă pentru locuitorii din zonă, care nu mai puteau să-l țină în frâu și nici chiar lanțurile nu mai erau de folos. Când demonii care îl controlau începeau să se manifeste, omul dispunea de o forță pe care nimeni nu o mai putea struni. Cea mai mare parte a timpului, această biată ființă umană bântuită de spirite se adăpostea în mormintele săpate în stâncă. Nici nu vreau să îmi imaginez cum arăta o asemenea locuință populată cu oseminte și trupuri aflate în descompunere, dar ce era și mai trist, sufletul lui era dominat de puterile întunericului.
O întrebare care merită pusă în acest caz este: Cum s-a ajuns la această stare de lucruri? Cum își poate pierde un om însușirile normale de ființă rațională și să devină o brută mai rea decât un animal obișnuit?
Din context reiese că demonii există și încă într-un număr destul de mare, pentru a lua foarte în serios această realitate. Avem și un motiv întemeiat de pace și siguranță: Dumnezeu există, iar puterea Sa este infinit mai mare. Demonii din această istorisire se arată foarte neputincioși în fața puterii lui Dumnezeu de la care cer milă și îngăduință. Între cele două realități aflate în opoziție, ființa umană se află la mijloc. Omul poate opta cui să se supună și cui să îi aparțină.
Sfânta Scriptură conține instrucțiuni foarte clare în ce privește comportamentul nostru față de lumea spiritelor. Sfatul inspirat este să nu ne ducem la cei care invocă spiritele și să nu manifestăm niciun fel de curiozitate față de serviciile pe care aceștia ni le-ar putea oferi. În mod normal, dacă este urmată această conduită, nu ar trebui să avem nicio teamă de cel rău.
Doamne, rugăciunea pe care ne-ai lăsat-o de model are o propoziție pe care o repet și eu acum: „și ne ferește de cel rău”. Amin!