- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
– Ce părere ai, Audrey?
Familia Sutton și asistentul social al lui Audrey s-au întors și i-au zâmbit. Zâmbetul i-a luminat fața lui Audrey. O să fie minunat!
Până anul trecut, Audrey se simțise ca la un joc urât de baschet. Fusese aruncată de la un asistent maternal la altul, ca o minge care le scapă jucătorilor printre degete și iese din terenul de joc, trecând de la o echipă la cealaltă în câteva secunde. Situația s-a îmbunătățit când s-a dus să locuiască cu familia Sutton, singura familie iubitoare pe care o avusese vreodată.
Acum era pe cale să dea coșul de trei puncte, care să îi aducă victoria. Familia Sutton era pe cale să o adopte.
Citește Ioan 1:10-13
Acel „El” din pasaj este Isus. Pe cine adoptă Dumnezeu în familia Sa?
Majoritatea copiilor cresc alături de părinții care le-au dat naștere, la care se adaugă, poate, părinți vitregi. Copiii adoptați sunt de obicei adoptați atunci când sunt bebeluși. Oricare ar fi cazul, este ușor să crezi că părinții vor fi mereu acolo – mai puțin atunci când divorțează, mor sau ai impresia că sunt răi și ți-ai dori să îi înlocuiești cu alții.
Copiii care sunt adoptați atunci când sunt mai mari au o perspectivă unică asupra vieții de familie. Au de ales dacă vor să fie adoptați sau nu, dacă vor sau nu să facă parte dintr-o familie, dacă vor un anumit cuplu de părinți sau nu. De fapt, ei trebuie să le spună noilor părinți: „Am nevoie de voi. Vă accept dragostea. Vreau să fac parte din familia voastră.” Trebuie să spună „da” consolidării relației lor.
Dumnezeu făgăduiește să îi adopte pe toți cei care Îi spun „da”. Moartea și învierea lui Hristos sunt oferta lui Dumnezeu de a te adopta. Și acea ofertă este gratuită, vine fără niciun angajament. Păcatele noastre au făcut din noi vrăjmași ai lui Dumnezeu, dar moartea lui Hristos a făcut ca noi să putem deveni prieteni cu El (Coloseni 1:21-23).
Fie că nu am făcut vreodată parte din familia lui Dumnezeu sau că L-am luat de bun pe Tatăl nostru ceresc, trebuie să Îi spunem lui Dumnezeu: „Am nevoie de Tine, pentru că am greșit! Cred că Hristos a murit pentru păcatele mele. Îți accept dragostea plină de iertare. Vreau să fiu copilul Tău!” Așa devii creștin. Așa devii parte din poporul Lui.
Toți cei din familia lui Dumnezeu sunt adoptați. Doar așa poți face parte din ea.
Dar tuturor celor ce L-au primit [pe Isus], adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.
Ioan 1:12
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
– Ești așa de naivă! Cum poți să crezi toate tâmpeniile alea?
Anne nu făcuse decât să îl invite pe Ben la studiul biblic de vineri seara. Nu se așteptase ca el să o jignească.
– L-ai auzit pe domnul Renstrom la ora de științe – cadavrele nu se întorc la viață. Ai văzut vreodată pe cineva sărind din sicriu?
– Nu chiar.
Anne nu știa ce să zică.
– Atunci cum poți crede în Isus? De ce te duci la biserică? Oricum totul este o minciună. Mai bine mă duc la petrecerea lui Rich decât la studiul tău biblic.
Ben avea dreptate – într-o oarecare măsură. Fără înviere, Isus nu ar fi decât un alt om mort din istorie despre care să citim și să uităm, cum ar fi Aristotel și Socrate. Au fost oameni grozavi, cu creiere imense, dar este greu să vezi legătura dintre ei și tine.
Citește 1 Corinteni 15:1-8
De ce este atât de important faptul că Isus a înviat din morți?
Dacă ne gândim că Hristos este închis undeva într-un mormânt, toată credința noastră se prăbușește. Faptul că Isus a înviat este ca piesa de temelie dintr-un turn de cuburi. Dacă o scoți, întregul turn se prăbușește. Este totuși greu de crezut că Isus nu a înviat din morți. După ce a stat în mormânt vreme de trei zile, cinci sute de oameni L-au văzut pe Isus viu – umblând și vorbind – și ucenicii Lui și-au riscat viețile pentru a răspândi vestea bună. Nu este nicio explicație mai bună pentru mormântul gol decât faptul că Isus a înviat din morți. Isus nu este un oarecare tip mort, despre care vorbiți la ora de istorie. Este Fiul înviat al lui Dumnezeu, Salvatorul și Stăpânul lumii.
Învierea este dovada lui Dumnezeu că moartea lui Hristos a fost plata necesară pentru păcatele noastre (Romani 4:25). Învierea lui Isus este și făgăduința lui Dumnezeu că îi va învia pe toți credincioșii pentru viața veșnică. Și când știi că veșnicia întreagă va fi o petrecere pentru tine, nu te vei simți atât de atras de petrecerile rele de aici de pe pământ. Credința ta poate părea lipsită de valoare dacă te gândești numai la jignirile pe care le suferi acum pentru că ești creștin, și nu la lucrurile mărețe pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru mai târziu (1 Corinteni 15:19, 32).
Dar nu trebuie să aștepți pentru toate lucrurile bune. Dumnezeu vrea ca prieteniile pregătite de El pentru veșnicie să înceapă acum.
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos […] a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
1 Corinteni 15:3,4
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Marc și Kora s-au prăbușit pe canapea cu două pahare de suc în mână după o zi lungă și călduroasă de lucru. Peste câteva zile, echipa lor misionară avea să se separe, fiecare întorcându-se la el acasă.
– Nu mă pot întoarce acasă, se plânse Marc. Prietenii mei de acasă nu se aseamănă deloc cu echipa aceasta. Spun că sunt creștini, dar toate obiceiurile mele rele le-am învățat de la ei. Oamenii de aici sunt credincioși. Își citesc Bibliile fără să îi bată cineva la cap. Se străduiesc să fie buni unii cu alții. Toți vor să se apropie mai mult de Dumnezeu.
– Nu este nimeni la fel ca ei în orașul tău?
– Părinții mei sunt destul de buni. Dar nu este același lucru. La școală, sunt câțiva fanatici religioși. Există însă o biserică la care am fost de câteva ori. Copiii de acolo par mai buni.
– Poate că părinții tăi te vor lăsa să participi la un studiu biblic acolo sau ceva asemănător.
– Da, poate. Nu vreau să fiu iarăși la fel ca prietenii mei. Am nevoie de mai mult de atât. O să îmi lipsească toți cei de aici.
Citește Faptele 2:42-47
Cum au crescut împreună primii creștini?
Nu poți să scoți o echipă bună de baseball dintr-un grup de jucători care se adună pe un teren pentru a-și arunca mănușile în aer, a alerga și a aluneca în afara câmpului de joc sau a lovi și a scuipa în toate direcțiile. Jucătorii trebuie să fie dedicați echipei și scopurilor ei și să se antreneze împreună.
Poate că ai observat la biserică sau într-o tabără ce se întâmplă atunci când creștinii trăiesc pentru Dumnezeu. Prietenia incredibilă din Faptele apostolilor – cea pe care Biblia o numește „legătură frățească” – nu apare din întâmplare. Trebuie să o cauți alăturându-te unei echipe și adunându-vă pentru a vă ruga, a studia, a vă închina, a avea părtășie și grijă unii față de alții. Nimeni nu stă pe banca de rezerve. Toți participă la joc.
Poate că acei creștini pe care îi cunoști nu ar fi prima ta opțiune. Poate că nu îți plac hainele, muzica sau umorul lor. Poate frecventează școala greșită. Acele lucruri sunt mai puțin importante decât faptul că toți faceți parte din familia lui Dumnezeu. Legătura frățească nu înseamnă doar niște prieteni buni care se adună să petreacă. Înseamnă prieteni ai lui Dumnezeu care se adună să crească în credință.
Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
Faptele 2:42,43
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Te plimbi cu un grup de prieteni când o observi. Să fie oare o...? Este o bucată mică de hârtie verde cu alb pe margini, care flutură în bătaia vântului. Probabil că e o bucată dintr-o revistă sau ceva asemănător. Mai faci câțiva pași spre ea. Ar putea fi...
Te apropii îndeajuns și ești sigur. Ai câștigat lozul cel mare! Banii aceia au fost puși acolo pentru tine. Ce faci acum? Nu le strigi prietenilor: Hei, uitați! O bancnotă de douăzeci de dolari. Haideți să o împărțim! Le distragi, în schimb, atenția cu tact. Scoți cu viclenie câteva monede din buzunar și le arunci în spatele tău. Prietenii tăi aud acel clinchet inconfundabil și se întorc să se uite după monedele căzute. Tu aduni banii, îi ridici și îi pui în buzunar. Ce-ai găsit al tău să fie.
Citește Faptele 1:1-8
De ce să nu Îl ții pe Dumnezeu doar pentru tine?
Înainte ca Isus să Se ridice la ceruri, nu a promis doar că ne va scrie în fiecare zi și că Se va asigura că prietenii Lui vor avea noua Lui adresă. A spus că avea să rămână alături de credincioși prin Duhul Său cel Sfânt, care avea să trăiască în noi. Duhul Sfânt ne mângâie și ne învață (Ioan 14:16), ne face capabili să ascultăm de Dumnezeu (Romani 8:11) și, după cum scrie în Faptele 1:8, ne dă puterea de a le spune altora despre El.
De ce să le spunem altora? Pentru că Dumnezeu nu adoptă pe nimeni în familia Lui ca să rămână singur la părinți.
Dumnezeu vrea o familie uriașă, cu oameni din întreaga lume (Apocalipsa 5:9). El ne-a dat o sarcină simplă pentru a ajuta la mărirea familiei. Să le arătăm celor din afară – necredincioșilor – aceeași iubire și prietenie pe care Dumnezeu ne-o arată ca membri ai familiei Sale. Le explicăm că Hristos a murit pentru a repara relația lor cu Dumnezeu și le spunem cum pot fi adoptați în familie.
Dacă ești îngrijorat că oamenii pot râde de credința ta, ești ispitit să arunci monede pentru a-i distrage de la ceea ce ai cu adevărat – pentru a nu le vorbi despre Dumnezeu, ascunzând faptul că mergi la biserică și acționând la fel ca toți ceilalți din jurul tău. A-L întâlni însă pe Dumnezeu ca Salvator și Domn este ca și descoperirea unei comori eterne și inepuizabile. Ai găsit un munte Everest făcut din aur. Nu fi prea zgârcit să împarți cu prietenii tăi.
Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.
Faptele 1:8
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Nu ai nevoie de abțibilduri pe care scrie „interzis” pentru a ști că nu ar trebui să bei din soluția de desfundat chiuvetele. Când iei prânzul la școală, nimeni nu îți aduce un scaun pentru bebeluși și nu îți dă să mănânci cu lingurița. Părinții tăi nu te plimbă în lesă în mall și nici nu cheamă o bonă de fiecare dată când te lasă singur acasă. Nu ai o față micuță și grăsuță sau un cap chel și nici nu porți bavețică sau dormi într-un leagăn. Ești prea mare pentru toate astea.
Nu ai rămas un copilaș.
Ar fi la fel de anormal să rămâi un copilaș din punct de vedere spiritual.
Citește Efeseni 4:11-16
Cum cresc creștinii?
Când erai mic, nu îți ștergeai balele și nici nu îți schimbai scutecele de unul singur. Fără ajutorul altor oameni, nu vei reuși nici să crești spiritual. Ba mai mult, nici ei nu vor reuși să crească fără ajutorul tău.
Adulții s-ar putea să creadă că atunci când tu și prietenii tăi încercați să îi ajutați pe alții să crească – să îi păstoriți – vă asemănați cu niște nou-născuți care încearcă să conducă maternitatea. Dar Dumnezeu nu vă vede așa. Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfânt, v-a oferit ție și fiecărui credincios un dar care să ajute trupul (întreaga biserică, credincioșii care alcătuiesc familia lui Dumnezeu din întreaga lume).
Poate nu te regăsești în lista darurilor din Efeseni (sau în 1 Corinteni 12:7-11 sau în Romani 12:6-8). Iată, însă, câteva daruri mai specifice: poate că Dumnezeu te-a înzestrat cu darul de a lucra cu copiii mai mici, de a folosi scenete sau muzică ori păpuși pentru a le spune oamenilor despre Hristos sau pentru a-i învăța din Biblie. Poate că ești bun la a-i conduce în închinare, la a servi mâncare, a-i încuraja pe prietenii care trec prin greutăți, a-i face pe străini să se simtă bine-veniți sau a construi case pentru săraci. Poate că ești un model de urmat pentru alți copii sau chiar și pentru oamenii mai mari din biserică. A avea un anumit dar nu înseamnă că ești cel mai bun la a face lucrul acela, ci doar că faci tot ceea ce poți pentru Dumnezeu.
Când toți credincioșii își folosesc darurile, toți ajung să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu și să gândească, să simtă și să acționeze mai mult ca Hristos. Când nu fac lucrul acesta, credincioșii sunt ca niște bebeluși care plutesc în marea înfuriată, aruncați de colo-colo de valori și idei greșite. Știm rezultatul unei astfel de situații – bebelușii ajung să se scufunde. Trebuie să crești și să înveți să înoți.
Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt […] ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Efeseni 4:14,15