Creștini sau nu, cu toții suntem de acord că iertarea este un lucru bun, de dorit. Depășirea conflictului, eliberarea tensiunii, refacerea relațiilor – iată numai câteva dintre beneficiile iertării și motive pentru care suntem întotdeauna gata să o primim și să spunem, poate, un mulțumesc adânc, grav, apăsat.
Când situația se schimbă și suntem noi cei care trebuie să întindem „toiagul iertării”, lucrurile se complică de la... puțin la imposibil. Da, putem ierta cu ceva efort o privire nepotrivită, o vorbă neprietenoasă și, în situații speciale, chiar o faptă reprobabilă – de exemplu, spargerea unui obiect scump. Dar ce faci când vinovatul a dat foc la casă sau a omorât pe cineva? Dar când a omorât pe cineva drag ție, de exemplu ți-a omorât copilul?
Amiralul în rezervă Darold Bigger descrie în cartea Timpul iertării două dintre cele mai grele experiențe pe care le poate trăi o ființă umană: uciderea propriului copil și lupta de a-l ierta, sau nu, pe criminal. Mâhnirea, durerea, furia simțite în astfel de momente sunt atât de intense încât sunt gata să te mistuie efectiv.
Ca un bun profesor, dr. Bigger cunoștea bine tehnicile sugerate de știință în astfel de situații, așa că a încercat să le aplice: respirat adânc, relaxare progresivă a trupului, exercițiu fizic, vizualizare mintală, distragere, muzică liniștitoare etc. Dar niciuna dintre acestea nu a funcționat. Printre lacrimi a realizat că, dacă nu găsea o cale de a scăpa de furia ce-i apăsa sufletul, curând aceasta avea să-l distrugă. Creștin fiind, a deschis Biblia, însă textul „iubiți pe vrăjmașii voștri” (Luca 6:27) l-a făcut doar să exclame din toate puterile: „Oh, nu, nu asta! Nu pot!”
„Eram devastat, iar gândul că spiritual eram egalul bărbatului care mi-a ucis fiica mă făcea o epavă umană”, spune el.
Vă provoc acum să citiți cartea Timpul iertării. Deși nu veți găsi nicio formulă magică ori instrucțiuni de iertare, veți conștientiza alături de Darold Bigger că iertarea nu este un țel, ci un dar. Iar acest dar, profund experimentat, ne transformă.
Ne eliberează de poverile noastre, ne împrăștie mânia și resentimentele, cât și dorința de răzbunare. Ne permite să punem asupra lui Dumnezeu rănile și eșecurile noastre, iar El ne umple cu pacea Sa, care întrece priceperea omenească.
Iar toți cei care experimentează această pace nu pot decât să o împartă cu alții.
Cum primim acest dar? În capitolele cărții găsiți răspunsul la această întrebare, cât și la altele ce ne provoacă gândirea pe acest subiect (de exemplu, ce nu este iertarea?).
Fie ca certitudinea iertării să reprezinte o realitate trăită de noi toți, iar timpul iertării să fie acum!