Vă mulțumim pentru numărul mare de comenzi! Din acest motiv, livrările pot întârzia puțin.
Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!

Ești îngrijorat?

Ai fost vreodată în depresie?

Ai simțit că nu-ți mai ajunge timpul?

Ai plâns vreodată până n-ai mai putut plânge? Eu, da.

Dar sufletul? Cum îți este?

Sunt doar câteva întrebări la care poți găsi răspuns dacă citești cartea Leac pentru oboseala sufletului, scrisă de Karl Haffner.

În cele 13 capitole, eu am descoperit câteva simptome ale unui suflet obosit, dar, mai mult decât atât, am găsit remedii. Din nefericire, trăim într-o lume grăbită, care îi împinge pe oameni spre o viață epuizantă. Oboseala sufletului nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu pentru mine sau pentru tine. Și, chiar dacă știm că avem nevoie de odihnă, de pace, chiar dacă ne lipsește chiar și bucuria de a trăi uneori, puțini dintre noi căutăm răspunsuri la Dumnezeu.

Dar vreau să-ți spun un lucru: oricare ar fi lupta în care te afli, amintește-ți că Dumnezeu este cu tine! Chiar și atunci când Îl eviți, El tot știe ce se întâmplă cu tine. El te urmează în întunericul tău.

Așa că, fă-ți curaj și înaintează! În întuneric, Dumnezeu lucrează cel mai bine. De ce? Pentru că și El a fost acolo. Și El a suferit, a plâns, a fost trădat de ucenicii Lui, prietenii L-au părăsit și totuși nu a renunțat.

Nu te descuraja nici tu!

Despre descurajare am găsit câteva idei chiar în carte, într-o ilustrație.

Se povestește că Diavolul a organizat o licitație de vechituri. Mândria, invidia, egoismul, furia erau câteva dintre piesele clasice expuse. Într-un colț însă era și un instrument în formă de pană. Acesta era zgâriat, tocit, uzat; husa era ruptă și trăda faptul că a fost folosită o viață întreagă. Dar, în ciuda stării lui, instrumentul avea cel mai mare preț dintre toate.

Când a fost întrebat de ce ar exista o unealtă atât de scumpă, Diavolul a zâmbit și a spus: „Aceasta este cea mai folositoare unealtă a mea. O numesc descurajare. Cu ea pot să sap în inima unei persoane și să trăiesc acolo pentru totdeauna. Cu ea pot să secătuiesc viața de bucurie și de fericire.” Cât de adevărat!

Așadar, lasă grijile și trăiește fiecare zi pe rând, bucurându-te de viață!

Poate sună clișeic, dar o să-ți spun și ție exact ce îmi spun mie atunci când simt oboseala sufletului: Iubește, iartă și caută întotdeauna să fii la cel mai sigur adăpost – Dumnezeu!