De când n-ai mai citit o carte care să te clintească din înțepeneală? O carte care să te șocheze pe alocuri sau chiar să te contrarieze? Care să te scoată din letargia sau picoteala ce uneori ne cuprinde când mergem la biserică sau când ne așezăm comod în fotoliu pentru devoțiunea personală?
Iată o propunere de așa carte: Rugăciunile sfârșitului!
Care sfârșit? Și de ce rugăciuni speciale în acest sfârșit?
Sfârșitul istoriei lumii noastre așa cum o cunoaștem noi. Sfârșitul jocului deosebit de serios în care este angajată lumea, joc ce „a intrat în reprizele a treia și a patra. Adevărul este că, deoarece principalele profeții temporale s-au împlinit, ne aflăm în prelungiri. (…) Mersul obișnuit al lucrurilor s-a încheiat, ceea ce înseamnă că rugăciunile obișnuite s-au încheiat. Este timpul să înălțăm cu profunzime rugăciunile sfârșitului, care vor înfrânge vrăjmașul și vor pregăti un popor ca să-L întâmpine pe Domnul” (p. 13, 14).
Această nouă carte a cunoscutului autor Randy Maxwell – deja la a treia carte tradusă și publicată în limba română, dintre cele opt scrise – este structurată în două părți. Prima parte se axează pe latura personală a rugăciunii.
Chiar și la o simplă citire a titlurilor celor cinci capitole, cititorul nu are cum să nu fie interesat sau chiar șocat de ceea ce ar putea conține paginile respective: „Schimbă-mă! Cercetează-mă! Trezește-mă! Zdrobește-mă! Trimite-mă!”
Cum adică să Îi ceri lui Dumnezeu să te zdrobească? Vei afla categoric de ce și în ce sens, întrucât autorul are un stil ușor de urmărit, cu exemple și ilustrații contemporane recente, cu texte biblice clar explicate și bine marcate în curgerea cărții.
Partea a doua a acestui volum de 144 de pagini are în vedere latura comunitară a rugăciunii, iar maniera proaspătă, atipică și izbitoare pe alocuri se observă, din nou, încă din titluri: „Revolta redeșteptării”, „«Necazuri benefice», „O să fie altfel. Obișnuiește-te!”
Cui se adresează această carte? Ție, mie, nouă, celor care vrem să citim conștiincios Sfânta Scriptură, care ne rugăm de mai multe ori pe zi, care mergem la biserică săptămână de săptămână. De ce nouă? Deoarece „criza finală care trebuie să ne îngrijoreze cel mai mult este criza sinelui și a cedării în fața Duhului Sfânt. Tăvălugul evenimentelor din lumea de azi dovedește imensitatea acestei crize din inima nu a păcătoșilor, ci a sfinților” (p. 13, subl.ad.).
„Să ne rugăm, așadar!”