Am plecat la drum fără să știu ce mă aștepta. În bagaje aveam, printre altele, răbdarea pe care trebuie să o aibă călătorul ce stă în fața unei distanțe lungi de parcurs cu autobuzul între România și Universitatea Adventistă din Sagunto, Spania. Alături de această răbdare mai aveam cu mine o carte ce urma să dea culoare călătoriei mele: Vase alese, de Óscar Martínez Lourido.
Vase alese? De ce? Pentru ceea ce este această carte.
În primul rând, este o poveste, dar una adevărată. Este cronica unor întâlniri neînțelese inițial, dar care capătă semnificație odată cu parcurgerea fiecărei pagini.
Este relatarea unei deveniri, un bildungsroman, în care două personaje, două pietre neșlefuite, capătă contur printr-o interacțiune caracteristică lumii militare: Oscar, proaspăt încorporat în armată, și cel care avea să devină persecutorul său, sergentul Moliner. Acest fir roșu narativ este brăzdat de episoade și de elemente care oferă fundal și susținere motivului principal al tabloului.
Este o pildă contemporană. Autorul își propune să pună în oglindă experiența vieții sale cu pilda fiului risipitor din Biblie. Cele trei personaje principale se regăsesc și aici: cel care iartă, cel iertat și cel care nu are inițial puterea de a ierta.
Este o călătorie prin Barcelona, prin Sagunto, prin Vigo, prin baza militară El Copero și prin Sevilla. Vă invit să porniți la drum și să faceți cunoștință cu două vase alese, dar și cu… Olarul.
În ultimă instanță, este Providență. Care erau șansele ca, plecând spre Sagunto, să citesc despre personaje care au renăscut spiritual în acest oraș spaniol de lângă mare? Oare nu cumva cartea aceasta a fost și pentru mine o invitație la a deveni „un vas ales”? Cu gândul la această potrivire surprinzătoare mi-am continuat drumul înapoi spre casă.
Oare nu ați dat și dumneavoastră de descrierea acestei cărți tot datorită Providenței, care vă așteaptă să „plecați la drum”?