Mi-aș fi dorit să fiu un galatean... Adevărul este că nici nu știu cu siguranță care este forma de singular, deoarece întotdeauna am operat (recunoaște că și tu!) numai cu pluralul: galateni. De ce mi-aș fi dorit să fiu prin zonă în timpul în care curierul a adus în Galatia plăpând creștină o scrisoare de la apostolul Pavel?
În primul rând, mi-ar fi plăcut să fi fost de față la predicarea Evangheliei de către însuși apostolul Pavel, anterior primirii acestei scrisori. M-aș fi străduit să îl primesc ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Însuşi Hristos Isus (Galateni 4:14). Nu spun că aș fi reușit cu adevărat, dar ar fi fost o provocare, nefiindu-mi cunoscut nici din presă, TV sau social media. Câți dintre noi îi mai receptează astăzi pe înșiși îngerii Domnului ca fiind îngerii Domnului? Sunt convins că faptul de a fi galatean aducea cu sine o dinamică sufletească și intelectuală înțesată de vârtejuri.
În al doilea rând, arena teologică și bisericească a Galatiei era una efervescentă, care îți chema mintea la reflecții profunde și inima la decizii spirituale cu impact veșnic. Trebuie să nu fi fost puțin lucru ca rândurile (lăbărțate unele dintre ele, mai cu seamă cele din final) expediate de „apostolul neamurilor” să trezească în mine gânduri, evaluări și analize față de teoriile (fug aici de adjective, lăsându-te să redescoperi epitetele pauline pline de… patos) promovate de creștinii iudei care declarau că aveau sprijinul bisericii din Ierusalim. Oricum, trebuie să fi fost foarte interesant; mă gândesc că nu m-aș fi plictisit în biserică.
Măiestrit brodată, epistola contemporanizată ne invită pe noi, galateni de viță nouă, să evaluăm autoritatea apostolică a lui Pavel (capitolele 1-2), să ne afundăm în înțelegerea mereu extensibilă a mântuirii în Hristos (capitolele 3-4) și să ne bucurăm de responsabilitățile libertății aducătoare de rod din Duh Sfânt, „adică religia lui Isus pusă în practică“ (capitolele 5-6).
Comentariul lui George Knight, oarecum dedicat începătorilor, dar pe alocuri savuros, este o invitație la descleierea minții, la liberarea ei, în vederea întronării crucii lui Hristos, deoarece „crucea ne readuce la dimensiunile noastre reale”. Cartea în sine este un proces judecătoresc, un act de justiție față de mintea și inima noastră, proclamând libertatea în Hristos.
În al treilea rând, mă gândesc că ar fi fost elegant să îi scriu și eu lui Pavel și să îi explic ce am înțeles (sau nu) din ideile sale, dar mai ales ce am decis cu privire la conținutul lor.
Galatene, galateanco, este rândul tău acum să-i scrii o epistolă lui Pavel!
„Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.“ (Galateni 6:18)