


Pret oferta saptămânii
59.00 Lei 44,25 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Copii din satul Kondimei adunau ciuperci, când Mookit a venit cu o idee: „Să ne jucăm de-a maimuţele!” Era unul dintre jocurile lor preferate. La marginea junglei s-au căţărat cu toţii pe lianele lungi, care atârnau din copacii înalţi, şi au început să se legene. Deodată liana Kondimei s-a rupt, iar ea a căzut într-un tufiş. A simţit imediat o durere puternică. Un spin îi străpunsese unul dintre ochi.
Ochii Kondimei este o variantă prescurtată a cărţii Jungle Thorn, de Norma Youngberg şi le prezintă copiilor viaţa dintr-un sat aflat în mijlocul junglei. Citind această carte, copiii vor descoperi lucruri interesante despre viaţa misionarilor şi vor înţelege că bunătatea şi grija faţă de semeni pot schimba vieţi.
Justin Case se întoarce într-o nouă aventură plină de mister și de suspans. Când un dragon de cristal dispare în mod suspect de la gâtul unei scriitoare celebre, Justin și prietenii lui se trezesc implicați într-o anchetă periculoasă. Pe de o parte, o femeie care pretinde că este medium; pe de altă parte, mai multe persoane care erau interesate să pună mâna pe dragon. Dar cine este hoțul?
Cu o acțiune desfășurată în ritm alert și presărată cu umor și momente tensionate, noul caz al lui Justin te ține cu sufletul la gură. Curajos, micul detectiv amator trebuie să-și folosească inteligența și spiritul de observație ca să rezolve misterul. În același timp, alături de prietenii lui, va învăța noi lecții valoroase despre credință, prietenie și puterea adevărată, care nu vine de la spirite, ci de la Isus.
O carte perfectă pentru copiii pasionați de aventură și mistere, care demonstrează că adevărata magie nu are de-a face cu tot felul de obiecte, ci ține de alegerile din inima noastră. Nu ratați ultima aventură din seria cu Justin Case!
Maylan Schurch este autor de cărți pentru copii. Dintre acestea, Editura Viață și Sănătate a publicat: Spada lui Denis Anwyck și Misterul lui Alinor Dagworth, precum și seria cu Justin Case: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Semnale periculoase în Belize, Aventuri în Masai Mara și Spionul din umbră.
Alexandra Gold este absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Este ilustratoare de carte și bandă desenată. A ilustrat cărți precum: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Semnale periculoase în Belize, Aventuri în Masai Mara și Spionul din umbră. Este ilustratoarea volumului Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o (de Alina Pavelescu).
Justin Case se află împreună cu familia sa la Hotelul Vitality din Dakota de Sud, mama lui urmând să primească un premiu valoros. Aici o cunoaște pe Darby, o celebritate printre vegetarieni, însă viața fetei nu e atât de fericită pe cât pare la prima vedere. Lucrurile iau o turnură periculoasă când un spion din umbră o șantajează pe Darby cu un CD conținând informații compromițătoare. Însă Justin și noul său amic, Kirk, sunt la datorie, gata să preia cazul și să rezolve misterul.
Maylan Schurch este autor de cărți pentru copii. Dintre acestea, Editura Viață și Sănătate a publicat: Spada lui Denis Anwyck și Misterul lui Alinor Dagworth, precum și mai multe titluri din seria cu Justin Case: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă și Enigma templului din deșert.
Alexandra Gold este absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Este ilustratoare de carte și bandă desenată. A ilustrat cărți precum: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Cine a fost Iona?, Jurnalul meu misionar. Este autoarea romanului grafic 15 noiembrie 1987.
Categoria de vârstă: 6-12 ani
Urmăreşte-i în povestirile video, apoi completează activităţile din carte.
Împreună cu ei totul e mai simplu!
Descoperă, joacă-te şi trăieşte bucuria copilăriei alături de noii tăi prieteni.
2 în 1
DVD + CARTE
Povestirile din acest volum au fost selectate de Ellen White, dintr-un mare numar de lecturi morale si religioase. Fiind scrise in urma cu mai bine de o suta de ani, ele reflecta stilul literar si realitati ale societatii americane din acea vreme. Dar principiile pe care le prezinta trec granitele geografice si pe cele ale timpului. Ascultarea de parinti, bunatatea, darnicia, bunavointa fata de cei saraci, chibzuinta, ordinea, credinta au si astazi aceeasi valoare.
Acesta este volumul al doilea al cartii. La fel ca primul, el se adreseaza deopotriva copiilor, tinerilor si celor mai putin tineri si se doreste un prilej de strangere a familiei, pentru clipe de lectura, dezbatere si apropiere.
Speram ca si acest volum sa se bucure de acelasi succes ca precedentul si dorim ca Dumnezeu sa binecuvanteze lucrarea pe care o va face aceasta carte in continuare, in inima si caminul fiecarui cititor.