
Este o carte de colorat și de inscripționat imagini în peisaje.
Conține texte în limba engleză cu tematică biblică.
Peisajele reprezintă scene din viața lui Isus, cînd lumina strălucește încă.
În interiorul cărții se găsesc folii din plastic cu multe desene în culori inscripționate.
Cum colorăm?
Desenele albe, doar schițate, le vom colora inspirându-ne din aceleași desene deja colorate pe care le găsim în peisajele din interiorul cărții.
Spațiile libere din aceste peisaje le vom completa cu desenele inscripționate pe foliile din plastic. Abilitățile noastre ne vor ajuta să alegem cel mai potrivit desen pentru un anumit peisaj.
Cum inscripționăm?
Punem folia cu desenul ales la locul potrivit, apăsăm cu creionul sau, pur şi simplu cu degetul și vom obține un peisaj după propriile dorințe.
Pe prima copertă cartonată este prezentată, în mod magistral, lumina nopții cu stelele pe cer strălucind.
Noe a construit o arcă uriaşă. Deodată încep să se audă tot felul de sunete. „Ce se-aude?” întreabă Noe. Vin pasagerii! Descoperă cine sunt aceştia şi sunetele interesante scoase de ei!
Cartea este potrivită pentru preşcolarii cei mai mici, având clapete pentru a putea fi răsfoită uşor de mânuţele lor. Are pagini cartonate, groase, fiind un material rezistent la uzură.
Florin Bică este autor de cărţi pentru copii (Jucărie de hârtie: Şcoala Feţilor-Frumoşi)
Mihaela-Bianca Anton este ilustratoare de cărţi pentru copii (Darurile lui Dumnezeu pentru noi; Schiţe şi povestiri)
Copiii pot avea dificultăți de înțelegere când vine vorba de doctrinele bisericii. Convingerile fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, așa cum sunt formulate în mod oficial, conțin cuvinte și concepte care, pentru copii, pot fi greu de înțeles. Tocmai de aceea apreciatul autor de cărți pentru copii Jerry D. Thomas a scris acest ghid, în care prezintă învățăturile bisericii în cuvinte simple, pe înțelesul copiilor.
Ideile principale ale fiecărei doctrine sunt expuse prin intermediul unor povestiri și ilustrații frumoase, putând fi asimilate cu ușurință. Fiecare lecție include, pe lângă textul de bază, un verset sau un pasaj biblic de la care se pleacă, sugestii de prezentare a lecției și un scurt rezumat care să ajute la fixarea în memorie a ideilor principale.
Noi credem că… Ghid explicativ pentru copii al convingerilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este cartea care îi poate ajuta pe copii să descopere ce înseamnă să fie adventiști, gata să își argumenteze convingerile cu ajutorul Bibliei.
Recomandăm cartea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani.
Jerry D. Thomas a publicat peste 40 de cărți, foarte multe dintre acestea fiind destinate copiilor. Este autorul celebrei serii de cărți cu detectivul Zack și al seriilor Shoebox Kids Bible Stories și Great Stories for Kids.
Această carte de colorat încântătoare oferă copiilor un mod facil de a descoperi povestirile favorite ale Bibliei, colorând desenele acestora.
- 45 de povestiri favorite;
- Peste 380 pagini de colorat recreativ;
- Referinţe biblice pe fiecare pagină;
- Pagini perforate pentru desprindere uşoară.
Printre autorii selectați:
Din cuprins: