Grecia - leagănul filosofiei şi al creştinismului 59894
Daniel Nițulescu
Flexibilă
jurnal de călătorie
Broșat
12

„Sunt încântat să citesc o carte atât de frumoasă, interesantă și instructivă despre lumea Bibliei. Grecia este foarte strâns legată de Israel, fiind primele două popoare cu un înalt nivel de cultură care au eliminat analfabetismul. Dacă Grecia a câștigat lumea din punct de vedere cultural, Israelul a câștigat lumea din punct de vedere religios. Merită să fie citită și merită o călătorie în Grecia, cu această carte pe post de ghid.”

                                                                    lect. univ. dr. arheolog Traian Aldea

„Un frumos ghid de călătorie în Grecia antică și un jurnal de pelerin creștin pe urmele Apostolului Pavel. Poate fi citită ușor, textul e fluent, relaxant și iscoditor, hrănind abundent curiozitatea. O recomand călduros. Iar autorul, Domnul Daniel Nițulescu, este un om echilibrat sufletește și în gândire, înțelept, cult, căutător de sens, om al păcii și fin cunoscător al psihologiei biblice.”

                                                                 Dr. Laurențiu D. TĂNASE Secretar de Stat pentru Culte (2001-2004) Cercetător ICCV - Academia Română

„Daniel Nițulescu este un poet călător. Ne invită cu drag să îl urmăm în vizitarea unor locuri obișnuite și neobișnuite, unde ne va descrie cu pasiune povestea de dragoste a lui Dumnezeu, așa cu a fost scrisă în stâncă, în cuvânt și în sufletul oamenilor.”

                                                                 dr. Nae Daniel, profesor MEU, Beirut

„Autorul conecteaza relevant si edificator contextul lumii antice grecesti cu nevoile complexe ale cititorului contemporan, împletind cu finețe spirituală Biblia și istoria.”

                                                             dr. Marius Munteanu, director al Departamentului Educație, Divizia Inter-Europeană, Berna

„Cartea Grecia este o incursiune selectivă în lumea Greciei antice care adună laolaltă informații istorice, culturale și religioase despre civilizația elină.”

                                                              conf. univ. dr. Moț Laurențiu, rector al Universității Adventus

55,00 lei
Jocuri biblice pentru copii isteţi 53567
Alina Chirileanu
Flexibilă
Cărţi cu activităţi
Capsat
6

Jocuri biblice pentru copii isteți li se adresează tuturor copiilor care iubesc să studieze Biblia și să-i descopere înțelesurile.

Prin aceste jocuri, Alina Chirileanu îi invită pe copii, și nu doar pe ei, să citească Sfânta Scriptură, să se familiarizeze cu viața personajelor biblice, să memoreze anumite pasaje-cheie și să urmeze exemplele bune în viața de zi cu zi.

Cele 72 de jocuri dezvoltă cunoştinţele copiilor, spiritul de observaţie şi atenţia la detalii.

Prezentare autoare

„În 1999, am primit chemarea de a lucra cu și pentru copii. La început, a fost programul pentru «Licurici», apoi cel pentru «Companioni» și, în prezent, Departamentul Copii. N-a fost doar responsabilitate. A fost pasiune. Eu cred că lucrul pentru copii trebuie să fie simplu, sincer și luminos. Dacă vrem să facem credința atractivă pentru cei mici, trebuie să găsim provocări și diversitate în Cuvânt. Îmi place să remontez lucrurile în așa fel încât copiii, dar și cei mari să se simtă atrași pe un drum al descoperirii unor răspunsuri. Răspunsurile rămân în memorie dacă devin propriile descoperiri. Cred că locul în care am crescut, Vatra Dornei, mi- a imprimat convingerea că simplitatea și culoarea sunt secretul oricărei rețete. Mintea unui copil caută cu plăcere dacă simte că va fi frumos și că este posibil. Nu am nimic împotrivă dacă și perii albi parcurg uneori traseul copiilor. Ținta este comună!” Alina Chirileanu, Asistent director Departamentul Copii – Uniunea Română

12,00 lei
Numărăm, desenăm, ghicitoarea dezlegăm 51974
Flexibilă
Cărţi cu activităţi
Capsat
5

Cartea Numărăm, desenăm, ghicitoarea dezlegăm conține 29 de planșe (alb-negru) cu jocuri tip unește punctele.

Fiecare planșă înfățișează un exemplar din lumea necuvântătoarelor și conține o ghicitoare hazlie, care îi dezvăluie copilului numele personajului din imagine.

Copilul va învăța să numere într-un mod amuzant și distractiv, exercitându-și totodată abilitatea de a desena și de a-și coordona mișcările.

Realizată în format A4, cartea Numărăm, desenăm, ghicitoarea dezlegăm se adresează copiilor peste 5 ani.

7,00 lei
Urme - Universitatea Adventus la aniversarea centenarului 59910
Iosif Diaconu, Leonida Ghioaldă, Beniamin Roșca - Năstăsescu
Cartonată
Biserică
Legat
18

Acum , la anul 100, suntem atât de privilegiaţi. Pe umerii înaintaşilor noştri, am ajuns să avem drumul nostru. Noi, cei de astăzi suntem chemaţi să continuăm acest drum. Să lăsăm şi noi urme pentru ca, dacă vor mai fi şi alţii care vor veni după noi, să ştie încotro. În galeria celor care aleargă, nu ei sunt importanţi, ci împlinirea scopului pentru care aleargă. Noi contribuim cu ce putem. Numai Dumnezeu, care vede viitorul, poate înmulţi puţinul nostru, poate depozita într-un vas slab ceva de valoare. Mă întreb sincer uneori: ne ridicăm oare la înălţimea chemării noastre şi a vremurilor pe care le parcurgem? Cel mai probabil, nu. Mă mângâi totuşi cu ideea că s-ar putea ca acesta să fie contextul în care gloria merge numai la Dumnezeu. E atât de uşor să te feliciţi pentru câte o reuşită. Şi totuşi, cine este onest cu sine nu se poate gândi prea departe. Ce bine spunea Nicolae Iorga, într-o autobiografie din care am citit nu de mult: „Ne cunoaștem prea bine ca să ne lăudăm prea mult.” Asta îmi aduce aminte de Isaia, care spunea că „numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” (Isaia 2:11,17). Să nu uităm că „Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul” (Matei 23:10). 

Prof. univ. dr. habil. Laurenţiu-Florentin Moţ
Rectorul Universităţii Adventus

84,00 lei
Ce spune Coranul cel Sfânt despre Coborârea lui Isa al-Masih 59896
Dr. Babar Shah
Flexibilă
Teologie
Broșat
18

Coborârea lui Isa al-Masih a fost și este un important element al teologiei Zilei de Apoi. Specialiștii actuali par să aibă opinii diferite pe tema măsurii în care Coranul sprijină sau nu ideea Coborârii lui Isa al-Masih. Cartea de față încearcă să exploreze cât de îndreptățite sunt aceste opinii.

Coborârea lui Isa al-Masih (sau A Doua Venire a lui Isa) este o convingere majoră în legătură cu sfârșitul timpului. Recent, din cauza situației la nivel global, care pare să se îndrepte spre un punct culminant în istoria pământului. a avut loc o revenire la doctrina Zilei de Apoi (Al Yawm al Akhir) și mai ales la cea privind Coborârea lui Isa al-Masih.

Sunt multe întrebări de analizat în legătură cu Coborârea lui Isa al-Masih.
Când va veni?
Unde va veni?
Cum îl vor recunoaște oamenii?
De ce revine?

Totuși, deși aceste întrebări sunt importante, ce este absolut esențial este ce se va întâmpla când judecata va veni curând după Coborâre. Vom fi în stare să stăm în picioare la judecată în acea Zi de Apoi?

29,00 lei
Timpul meu cu Isus. Calendar și jurnal de rugăciune 52804
Karen Holford
Flexibilă
Cărţi cu activităţi biblice
Capsat
6

„Timpul meu cu Isus. Calendar & jurnal de rugăciune”a fost creat special pentru copiii foarte ocupați. Aceștia vor descoperi 365 de activități și idei de rugăciune — câte una pentru fiecare zi a anului. Pe măsură ce vor parcurge jurnalul, vor putea să scrie gândurile și simțirile lor legate de rugăciune și să noteze răspunsurile la rugăciune primite din partea lui Dumnezeu.

Dumnezeu a promis: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24)

Jurnalul de rugăciune îi va ajuta pe cei mici să experimenteze puterea rugăciunii și să înțeleagă cât de mult îi iubește Dumnezeu.

Sunteți gata să începeți? Dumnezeu este gata să vă asculte

Despre autoare

Karen Holford este pasionată să ajute familiile și copiii să își dezvolte relația cu Dumnezeu. Este autoarea unor cărți și a altor materiale destinate sprijinirii părinților în sensul de a-și ajuta copiii să crească spiritual și să se maturizeze emoțional. În prezent, Karen locuiește în Scoția, unde lucrează ca scriitoare, jurnalistă și trainer. Are trei copii și doi nepoți.

Linda Koh este Director al Departamentului Copii al Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea. A studiat psihologie educațională și consiliere la Universitatea Andrews și lucrează ca învățătoare de peste 20 de ani. Îi place să realizeze materiale care să ajute la consolidarea credinței copiilor. A publicat articole în Adventist Review, Adventist World, Kids Ministry Ideas și alte periodice. Are doi copii și cinci nepoți

20,00 lei
Dumnezeu îmi vorbeşte despre mulţumire 57383
Agnes de Bezenac, Salem de Bezenac
Flexibilă
Cărţi cu activităţi biblice
Capsat
5

Astăzi, deşi este ziua lui  de naştere, Andrei trebuie să meargă la şcoală. Parcă nimeni nu este interesat de ziua lui. Andrei Îi spune lui Dumnezeu întristarea lui şi, pe tot parcusul zilei, îşi aduce aminte de versete biblice care îl ajută să găsească motive de mulţumire, în ciuda întristării sale.

Aceasta este o istorioară ce le reaminteşte copiilor că Dumnezeu este gata să le vorbească prin Scriptură, să îi asculte şi să îi ajute zi de zi.

20,00 lei
Principii biblice pentru mine 58716
Agnes de Bezenac
Flexibilă
Cărţi de colorat
Broșat
4

Principii biblice pentru mine conţine 52 Principii şi Tematici - fişe de colorat

Bucură-te de ore întregi de colorat şi învaţă câteva principii importante din Biblie.
Imaginile şi versetele din această carte îţi vor oferi câteva exemple despre cum ai putea să trăieşti zi de zi după aceste principii.

25,00 lei
Shalom - Csodák a Szentföldön 59985
Antoneta Hador
Flexibilă
Experienţe
Broșat
18

Simplitatea trăirii credinței prin încrederea puternică în Dumnezeu, susținută de rugăciune, este seninul de pe bolta acestei narațiuni care vine din experiența reală trăită de eroii cărții, pe care îi putem întreba, atinge și îmbrățișa, pentru că sunt printre noi, cu realitatea vieții lor inundată de bucuria mântuirii și de misiunea pe care o fac ca răspuns la dragostea necondiționată a lui Isus.

În urma lecturării acestei cărți, ca în urma unui test, te vei întreba: „Ce trebuie să fac ca să trăiesc și eu o experiență asemănătoare?” Și răspunsul nu va întârzia. Iubirea începe cu tine!

(cartea conține fotografii pe care autorul le-a pus la dispoziţie din arhiva personală)

22,00 lei
Căsătoria 56565
Ekkehardt Mueller, Elias Brasil de Souza
Raftul lui Terțius
Flexibilă
Tineri
Broșat
18

„Căsătoria”, un nou volum din Colecția Raftul lui Tertius, pregătit de Institutul de Cercetări Biblice al conferinței Generale discută în detaliu o serie de aspecte care privesc căsătoria și fundamentele ei în lumea actuală (relevanța Bibliei pentru discuția despre familie, concepția biblică despre căsătorie și despre sexualitate, diferențele de rol dintre soț și soție în cadrul familiei, căsătoriile interconfesionale, celibatul, divorțul și recăsătorirea), fiind un ghid esențial pentru toți cei interesați de poziția Bibliei pe acest subiect.

 

41,00 lei
77 versete de memorat pentru toţi copiii 58717
Colectiv de autori
Flexibilă
Cărţi cu activităţi biblice
Broșat
5

77 Versete de memorat pe care toţi copiii ar trebui să le ştie.

O modalitate extraordinară de a-i ajuta pe cei mici să descopere bucuria păstrării Cuvântului lui Dumnezeu în inima lor.

Parcurge cei trei paşi simpli - 1, 2, 3 - şi vei memora mai uşor Scriptura:

1 – Citeşte. Citeşte cu voce tare versetele alese special pentru tine.
2 – Scrie. Dacă scrii cu mâna ta vei reţine mai uşor.
3 – Colorează. Repetă şi gândeşte-te la semnificaţia versetului în timp ce colorezi.

Seamănă devreme sămânţa Cuvântului în viaţa copiilor tăi şi vei secera cu bucurie în anii ce vor urma.

36,00 lei
Parabolele Domnului Hristos - carte de colorat 57722
Flexibilă
Cărţi de colorat
Capsat
3

Copiii vor fi  încântaţi să descopere pildele spuse de Domnul Hristos pe măsură ce vor colora ilustraţiile din carte.

Fiecare imagine se concentrează pe o parabolă, fiind însoţită de o referinţă biblică, de o descriere a pildei într-un limbaj simplu şi uşor de înţeles, o sugestie pentru meditaţie, de un citat din cartea Parabolele Domnului Hristos(de Elle G. White) şi de o idee de rugăciune.

12,00 lei
Primele mele versete de memorat 57732
Flexibilă
Cărţi cu activităţi biblice
Capsat
4

Isus ne iubeşte, iar Cuvântul Său, Biblia, conţine versete şi povestiri care ne vorbesc despre dragostea Lui faţă de noi.

Cartea aceasta conţine 25 de versete şi imagini pe care să le împărtăşiţi celor mici.

12,00 lei
Primele mele versete de memorat - carte de colorat 57733
Flexibilă
Cărţi de colorat, Cărţi cu activităţi biblice
Capsat
3

Isus ne iubeşte, iar Cuvântul Său, Biblia, conţine versete şi povestiri care ne vorbesc despre dragostea Lui faţă de noi.

Cartea aceasta conţine 25 de versete şi imagini pe care să le împărtăşiţi celor mici.

12,00 lei
Manualul bisericii 58958
Flexibilă
Doctrină
Broșat
18

Acest Manual al Bisericii este expresia modului în care Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea înțelege viața creștină, organizarea și disciplina bisericilor locale, pe baza principiilor din Sfânta Scriptură. Manualul Bisericii reprezintă autoritatea Conferinței Generale întrunite în sesiune legal constituită.

30,00 lei
Interiorul corpului uman 57775
Norbert Landa, Patrick A. Baeuerle
Cartonată
Enciclopedii
Legat
7

O incursiune spectaculoasă, plină de informaţii. Tinerii cititori învaţă cum comunică celulele între ele şi cum formează ţesuturi vii. Ei urmăresc virusul unei gripe obişnuite când invadează corpul uman şi bacteriile care intră în corp printr-o mică rană.
Copiii descoperă modul în care genele determină trăsăturile fiecărei noi fiinţe vii, ceea ce face ca plantele sau animalele modificate genetic sa fie mai rezistente la anumite boli. 

Cartea Interiorul corpului uman a fost scrisă de dr. Patrick A. Baeuerle , un om de ştiinţă renumit în domeniile biochimiei şi biologiei moleculare, alături de Norbert Landa, un experimentat autor de cărţi de nonficţiune pentru copii.

77,00 lei
Melania, ghici! 52790
Ion Buciuman
Flexibilă
Poezie pentru copii
Broșat
6

Cine și ce? Unde și când? Cum și, mai ales, de ce? Melania, ghici! este cartea marilor întrebări „existențiale” ale copilăriei: „Melania, tu ce ești? / Cine ești? De unde vii?” „De ce vrei să fii acasă?” „Cine te învață bine?” Și este totodată cartea răspunsurilor pe care autorul le servește cu lingurița tuturor fetițelor și băiețeilor curioși.

Poezia din acest volum este caldă și luminoasă, plină de livezi și case, câmpii, munți și aștri, părinți și bunici, păpuși și cântec — o lume zugrăvită în culori minunate de Pictorul Cel Bun. Rimele și ilustrațiile se întovărășesc voioase și parcă le auzi strigând: „Copile! Hai cu noi la joacă!”

18,00 lei
Tizenkét teli kosár - rövid bibliai történetek 52661
Flexibilă
Povestiri biblice
Broșat
5

Az a régi szokás, hogy a gyermekeknek édesanyjuk, édesapjuk vagy nagyszüleik történeteket olvasnak vagy mondanak, az egyik legszebb dolog, amelyre minden gyermek vágyik és, ha már felnõ is, a legkedvesebb emlékek között tartja számon. A Tizenkét teli kosár címû könyv történetei a Biblia legszebb részei közé tartoznak, melyek tartalmuk miatt alkalmasak az olvasásra, csöndes beszélgetésre.

15,00 lei
Ki a király? 53031
Flexibilă
Povestiri
Broșat
13

Az év ötvenkét hetére ötvenkét történetet kínál ez a színes, illusztrációkkal gazdagított könyv, és minden napra az olvasmány tartalmának megfelelõ bibliaszöveget, szám szerint 365 igét Tinédzsereknek, ifiknek ajánljuk áhítatos könyv gyanánt, de haszonnal forgathatja bármilyen korosztályhoz tartozó kedves olvasó.

44,00 lei
Misi azt kérdezi, miért...? 5120
Sally Pierson Dillon
Flexibilă
Povestiri biblice
Broșat
7

Ellen White, A nagy küzdelem címû könyve eddig több, mint 130 nyelven jelent meg, mint az egyik legismertebb keresztény szerzõ klasszikus mûve. Ez a könyv is Jeruzsálem pusztulásától a mennyei Jeruzsálem megalapításáig követi nyomon az üdvösség történetét, de gyerekek részére készült átiratban. A mû segít bibliai látást nyerni, bemutatva a láthatatlan történelmet is, a látható mindennapok mögött.

9,00 lei
Povestiri biblice îndrăgite 54654
Karin și Torben Juhl
Cartonată
Povestiri biblice
Legat
4

Volumul cuprinde douăzeci și trei de povestiri din Biblie. De la Adam și Eva și până la Înălțarea lui Isus, copiii vor afla despre istorisirile biblice prin intermediul ilustrațiilor frumoase și povestiri pe înțelesul lor.

Textele sunt adaptate pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani.

34,00 lei
Rugăciuni pentru cei mici 58791
Flexibilă
Resurse pentru lucrul cu copiii
Broșat
4

Arată-i copilului tău ce înseamnă o viaţă de rugăciune!

- Rugăciuni din inimă, inspirate din versete biblice

- Ilustraţii adorabile de Elena Kucharik, artistă la Care Bears

- Rugăciuni pentru zilele speciale din viaţa copilului tău

28,00 lei
Unește punctele - Povestiri biblice 52352
Colectiv de autori
Flexibilă
Cărţi cu activităţi
Capsat
5

Unește punctele este o carte de activități educaționale atractive pentru copii cu vârsta peste 6 ani.

Prin intermediul celor 16 povestiri biblice, copii:
- vor învăța să numere de la 1 la 100,
- vor dobândi abilități motorii,
- vor deprinde gândirea logică.

Fiecare desen este realizat prin unirea punctelor numerotate de la 1 la 100. Apoi, imaginile sunt gata pentru a fi colorate.

12,00 lei
Mărul şi alte fructe 51002
Pascale de Bourgoing
Cartonată
Resurse pentru lucrul cu copiii
Legat
5

Ce vedem atunci când tăiem un măr?

Cum arată sămânţa lui?

Descoperiţi şi alte fructe din întreaga lume.

Cartea conţine:
- Imagini clare şi realiste pentru a înţelege mai bine lumea în care trăim.
- Pagini transparente pentru descoperiri uimitoare.

Mărul și alte fructe este o  carte interactivă care stimulează curiozitatea copiilor prin încurajarea acestora de a cerceta în interiorul şi în spatele lucrurilor.

28,00 lei
Rezultate 793 - 816 din 906