
Acest Manual al Bisericii este expresia modului în care Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea înțelege viața creștină, organizarea și disciplina bisericilor locale, pe baza principiilor din Sfânta Scriptură. Manualul Bisericii reprezintă autoritatea Conferinței Generale întrunite în sesiune legal constituită.
Vă prezentăm un material util dacă doriți să aprofundați studiul Sfintei Scripturi și a Spiritului Profetic.
- Planul de citire a Bibliei și a Spiritului Profetic este format din patru secțiuni de dimensiuni egale și abordează evenimentele biblice în ordine cronologică.
- Fragmentele au fost delimitate în așa fel încât cititorul să le poată parcurge în aproximativ 15-20 de minute.
- SP reprezintă abrevierea expresiei „Spiritul Profetic” și se referă la diferitele cărți scrise de Ellen G. White. În unele zile, sunt alocate numai pasaje din Biblie, în alte zile, numai pasaje din Spiritul Profetic, dar în general sunt alocate pasaje din ambele.
- Pentru a folosi acest plan, citește pasajul din Biblie și pasajul corespunzător din Spiritul Profetic indicat în dreptul numărului zilei la care ai ajuns.
Autorul acestei lucrări a crescut într-o familie devotată învăţăturilor promovate de Biserica
Adventistă de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformă. Tatăl său a slujit în lucrare în Statele Unite.
Pastorul Kramer însuşi a intrat în corpul lucrătorilor Mişcării de Reformă şi, împreună cu soţia sa, s-a
dedicat mulţi ani slujirii pastorale în câmpul misionar şi, mai târziu, în poziţii administrative de
răspundere.
În aceste pagini, pastorul Kramer îşi istoriseşte peregrinajul credinţei care l-a condus să
părăsească în cele din urmă, împreună cu familia sa, această biserică a copilăriei, pe care a slujit-o
cu convingere şi devotament, şi să devină adventist de ziua a şaptea. Povestindu-şi experienţa, el
examinează într-o manieră delicată şi onestă doctrinele fundamentale care separă Mişcarea de
Reformă de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.
Care este originea Mişcării de Reformă şi care este istoria ei? Cine sunt membrii acestei
organizaţii? Sunt ei chiar ceea ce pretind a fi? Este posibil ca ei să fie oameni sinceri, care sunt
înşelaţi să creadă că fac voia lui Dumnezeu, când de fapt nu cunosc toate dovezile?
Această carte încearcă să răspundă la întrebările de mai sus.
Prietenii sistemului imunitar se adresează copiilor şi tinerilor prin simplitatea ce evită simplificarea, prin dibăcia narativă ce face lectura atractivă, prin grafica fără cusur, prin jocuri instructive, în sfârşit, prin chestionare de testare a stării prezente şi de monitorizare a progreselor.
Lumina solară, aerul curat, exerciţiul fizic - elixirul sănătaţii şi al vieţii influenţând direct sistemul imunitar, odihna bine întocmită, apa de izvor, alimentaţia preponderent de natură vegetală, atitudinea cordială faţă de semeni, în sfârşit, echilibrul în alegerile noastre privitoare la stilul de viaţâ - sunt pe rând explorate în privinţa efectelor sanogene şi, unde este posibil, în privintâţa modulării imunităţii.
Prof. dr. Radu Negoescu, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale
Rebus + este o revistă potrivită pentru petrecerea timpului liber într-un mod relaxant și educativ în același timp.
Conține 26 de rebusuri clasice și alte 4 activități pe diferite teme biblice.